Logo
🔍

Iov 31 VDC

«

1. Făcusem un legământ cu ochii mei, și nu mi-aș fi oprit privirile asupra unei fecioare.

2. Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moștenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?

3. Pieirea nu-i oare pentru cel rău și nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?

4. N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi-a numărat El toți pașii mei?

5. Dacă am umblat cu minciuna, dacă mi-a alergat piciorul după înșelăciune,

6. să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană, și-mi va vedea neprihănirea!

7. De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă, de mi-a urmat inima ochii, de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele,

8. atunci eu să semăn, și altul să secere și odraslele mele să fie dezrădăcinate!

9. Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la ușa aproapelui meu,

10. atunci nevastă-mea să macine pentru altul și s-o necinstească alții!

11. Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,

12. un foc care mistuie până la nimicire și care mi-ar fi prăpădit toată bogăția.

13. De aș fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele când se certa cu mine,

14. ce aș putea să fac când Se ridică Dumnezeu? Ce aș putea răspunde când pedepsește El?

15. Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele nu l-a făcut și pe el? Oare nu ne-a întocmit același Dumnezeu în pântecele mamei?

16. Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,

17. dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul să fi avut și el partea lui din ea,

18. eu, care din tinerețe l-am crescut ca un tată, eu, care de la naștere am sprijinit pe văduvă;

19. dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine, pe cel lipsit neavând învelitoare,

20. fără ca inima lui să mă fi binecuvântat, fără să fi fost încălzit de lâna mieilor mei;

21. dacă am ridicat mâna împotriva orfanului, pentru că mă simțeam sprijinit de judecători,

22. atunci să mi se dezlipească umărul de la încheietură, să-mi cadă brațul și să se sfărâme!

23. Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu și nu puteam lucra astfel din pricina măreției Lui.

24. Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: ‘Tu ești nădejdea mea’,

25. dacă m-am îngâmfat de mărimea averilor mele, de mulțimea bogățiilor pe care le dobândisem,

26. dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreață

27. și dacă mi s-a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducându-mi mâna la gură –

28. și aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aș fi lepădat de Dumnezeul cel de sus –,

29. dacă m-am bucurat de nenorocirea vrăjmașului meu, dacă am sărit de bucurie când l-a atins nenorocirea,

30. eu, care n-am dat voie limbii mele să păcătuiască, să-i ceară moartea cu blestem,

31. dacă nu ziceau oamenii din cortul meu: ‘Unde este cel ce nu s-a săturat din carnea lui?’,

32. dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aș fi deschis ușa să intre călătorul,

33. dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii, și mi-am închis nelegiuirile în sân,

34. pentru că mă temeam de mulțime, pentru că mă temeam de disprețul familiilor, ținându-mă deoparte și necutezând să-mi trec pragul…

35. O, de aș găsi pe cineva să m-asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plângerea iscălită de potrivnicul meu?

36. Ca să-i port scrisoarea pe umăr, s-o leg de fruntea mea ca o cunună;

37. să-i dau socoteală de toți pașii mei, să mă apropii de el ca un domn.

38. Dacă pământul meu strigă împotriva mea și dacă brazdele lui varsă lacrimi;

39. dacă i-am mâncat rodul fără să-l fi plătit și dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpâni,

40. atunci să crească spini din el în loc de grâu și neghină în loc de orz!” Sfârșitul cuvintelor lui Iov.

»