Iov 33 VDCL
1. Dar cu adevărat, Iov, rogu‐te, ascultă vorbele mele și pleacă urechea la toate cuvintele mele.
2. Iată, acum mi‐am deschis gura; limba a vorbit în cerul gurii mele.
3. Cuvintele mele vor arăta dreptatea inimii mele și buzele mele vor mărturisi deschis ce știu ele.
4. Duhul lui Dumnezeu m‐a făcut și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață.
5. Răspunde‐mi dacă poți; rânduiește‐te înaintea mea, fii gata!
6. Iată, eu sunt înaintea lui Dumnezeu ca și tine: și eu sunt făcut din lut.
7. Iată, frica de mine nu te va înspăimânta, nici greutatea mea nu va apăsa peste tine.
8. Da, ai vorbit în auzul meu și am auzit glasul cuvintelor tale, zicând:
9. Sunt curat, fără călcare de lege; sunt nevinovat și nu este nicio nelegiuire în mine.
10. Iată, el găsește prilejuri împotriva mea și mă socoate vrăjmaș al său.
11. Îmi pune picioarele în butuci, îmi pândește toate cărările.
12. Iată, îți voi răspunde, în aceasta nu ești drept; căci Dumnezeu este mai mare decât omul.
13. De ce te lupți împotriva lui? Căci el nu dă seamă de niciuna din faptele sale.
14. Căci Dumnezeu vorbește o dată și de două ori, deși omul nu ia seamă.
15. Într‐un vis, într‐o vedenie de noapte, când cade somn adânc peste oameni, în ațipiri pe pat,
16. atunci descoperă urechile oamenilor și le pecetluiește învățătura,
17. ca să întoarcă pe om de la gândul său și să ascundă mândria de la om;
18. el îi oprește sufletul de la groapă și viața de la pieirea prin sabie.
19. El este mustrat și cu durere pe patul său și cu luptă necurmată în oasele lui:
20. și vieții sale îi e greață de pâine; și sufletului său de mâncarea aleasă.
21. Îi piere carnea de nu se vede; și oasele lui care nu se vedeau, se arată.
22. Da, sufletul său se apropie de groapă și viața lui de pierzători.
23. Dacă se află pentru el un înger, un tâlcuitor, unul din o mie ca să arate omului ce este drept pentru el;
24. el se îndură de el și zice: Scapă‐l să nu se pogoare în groapă, am găsit un preț de răscumpărare.
25. Carnea lui va fi mai fragedă decât a unui copil; el se întoarce la zilele tinereței sale.
26. Se roagă lui Dumnezeu și Dumnezeu îi este binevoitor; și îi vede fața cu veselie și Dumnezeu întoarce omului dreptatea sa.
27. Cântă înaintea oamenilor și zice: Am păcătuit și am sucit ce era drept și nu mi‐a răsplătit.
28. El mi‐a răscumpărat sufletul ca să nu meargă în groapă și viața mea va vedea lumina.
29. Iată, toate acestea le face Dumnezeu de două, de trei ori, cu omul,
30. ca să‐i abată sufletul de la groapă, ca să fie luminat cu lumina celor vii.
31. Ia aminte, Iov, ascultă‐mă! Taci și voi vorbi.
32. Dacă ai ceva de spus, răspunde‐mi: vorbește, căci doresc să te îndreptățesc.
33. Dacă nu, ascultă‐mă, taci și te voi învăța înțelepciune.