Logo
🔍

Iov 34 BIV2014

«

1. Din nou, Elihu a luat Cuvântul și-a continuat:

2. „Voi, înțelepți, mă ascultați! Iar voi, aminte, să luați – Voi care pricepuți vă știți – Căci vreau să îmi deosebiți,

3. Să-mi înțelegeți vorbele, La fel precum bucatele, De-al gurii cer vor fi gustate.

4. Vreau să vorbesc doar cu dreptate Și aș mai vrea să căutăm Ce este drept și să luăm Ce este bun doar, între noi. Deci iată ce-a zis Iov, iar voi De bună seamă-ați auzit:

5. „Nimic rău nu am făptuit Și sunt complet nevinovat! Dar Domnul, însă, nu mi-a dat

6. Dreptate. Trec drept păcătos Și drept un mare mincinos. De grele răni, eu sunt pătat, Deși nu am nici un păcat.”

7. Este vreun om, asemenea Lui Iov, care să poată bea Batjocura, cum apă bei,

8. Și care merge cu acei Oameni ce sunt nelegiuiți, Mână în mână, strâns uniți?

9. A zis: „Nu este treabă bună – Nici un folos nu-i – să își pună Omul, plăcerea-n Dumnezeu.”

10. Vă rog acuma, glasul meu – Voi care pricepuți sunteți – Să-l ascultați și de puteți, Vreau bine a mă înțelege! Departe-i de fărădelege Și nedreptate Cel de Sus! Așadar – după cum am spus –

11. El răsplătește omului, După măsura faptei lui!

12. Nu! Negreșit, El n-a putut, În tot ceea ce a făcut, Fărădelegi să săvârșească.

13. Cine L-a pus să cârmuiască Pământul? Sau vreun împărat, Lumea în grijă, I-a lăsat?

14. Dacă la El doar s-ar gândi, Dacă-napoi Și-ar dobândi Și Duhul și a Lui suflare,

15. Atuncea vietatea care Din carne este, va pieri. Pricepeți deci, că va muri Orice viețuitoare, până La noi, cari suntem din țărână.

16. De ai pricepere, ascultă! Iar cu înțelepciune multă, Să înțelegi vorbele mele Și ia învățături din ele!

17. Acela care se vădește Cum că dreptatea n-o iubește Fiind al ei vrăjmaș, gândești Că va domnii? Sau osândești Tu, pe Cel Drept și-Atot Puternic? În fața Lui, nu-i nimeni vrednic!

18. Și domnitori și împărați, De El, la fel, toți sunt tratați: „Nevrednici” și „Nelegiuiți”, Deopotrivă sunt numiți!

19. Nu cată fața celor mari; Deosebiri, între cei cari Bogați sunt sau săraci, nu-ncap ‘Naintea Lui: la fel Îi plac; Ale Lui mâini i-a modelat Pe toți și-apoi, viață le-a dat.

20. Toți, într-o clipă, vor muri. La miezul nopții va pieri Chiar un întreg popor. Cel tare Moare și el, deși nu are, Amestec, mâna omului;

21. Căci Dumnezeu, din cerul Lui, Vede purtarea tuturor, Pasul oricărui muritor.

22. Nelegiuiții nu au unde, De Dumnezeu, a se ascunde. În beznă sau în noaptea sumbră Întinsă peste-a morții umbră, De sunt pitiți, El îi zărește.

23. Puțin timp, Lui îi trebuiește Pentru-al chema la judecată

24. Pe om. De-asemenea, de-odată Fără a face cercetare, El îl zdrobește pe cel mare Și pune pe-altu-n locul său,

25. Căci știe tot ce-a făcut rău. Tot ceea ce a făptuit, Domnul, din ceruri, a zărit; El îi răstoarnă, îi zdrobește

26. Și-n fața tuturor, lovește,

27. Pe cei mari cari s-au abătut De pe-al Lui drum. Ei au făcut

28. Să urce al săracului, Glas, înaintea Domnului – Atenția I-au îndreptat Spre cel nenorocit, aflat

29. În strâmtorare. Când dă pace, Cine și ce-ar mai putea face S-o tulbure? De Își ascunde El Fața, cine va pătrunde Până la El, spre a-L vedea? Puterea Lui e-asemenea De-I stă în față un popor Sau doar un singur muritor.

30. El nu-Și voiește, stăpânit – Poporul – de-un nelegiuit, Ca nu cumva cel rău să fie, Pentru popor, o cursă vie;

31. Căci n-a zis către Dumnezeu: „M-ai pedepsit, dar de-acum eu Nu am să mai păcătuiesc.

32. Arată-mi dar, unde greșesc, Să văd – nu ca în alte dăți – Și nu voi face nedreptăți.”

33. Vreau să-ți cunosc, părerea, eu. Oare va face Dumnezeu Dreptate? Cred că înțelegi Că tu lepezi, și tu alegi! Spune ce știi, hai, spune tot!

34. Toți înțelepții, eu socot Cum că dreptate au să-mi dea, Împărtășind părerea mea:

35. „Fără pricepere vorbește – Acuma – Iov. Lui îi lipsește, Din vorbe, dreapta judecată.

36. Să fie dar, continuată Proba la care e supus, Căci prin tot ceea ce a spus, Cu cei răi s-a asemănat

37. Și-n plus și-a mai adăugat Păcate noi – acum făcute – Lângă greșelile avute. Bătând din palme, își sporește Cuvintele ce le rostește În contra Domnului și nici Nu-i pasă că suntem aici!”

»