Logo
🔍

Iov 35 VDCL

« Cuvântarea a treia a lui Elihu

1. Și Elihu a răspuns și a zis:

2. Socotești tu că e dreptul tău acesta când zici: Sunt mai drept decât Dumnezeu,

3. când zici: Ce‐ți folosește ea? Ce voi câștiga mai mult decât dacă aș fi păcătuit?

4. Îți voi răspunde, ție și tovarășilor tăi cu tine.

5. Uită‐te spre ceruri și vezi! Și privește norii care sunt mai înalți decât tine!

6. Dacă ai păcătuit, ce faci împotriva lui? Și dacă ți se vor înmulți călcările de lege, ce‐i faci?

7. Dacă ești drept, ce‐i dai lui? Sau ce primește el din mâna ta?

8. Răutatea ta poate vătăma pe un om ca tine și dreptatea ta poate folosi fiului omului.

9. Ei strigă de mulțimea apăsărilor, strigă după ajutor din pricina brațului celor puternici.

10. Dar niciunul nu zice: Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care dă cântece noaptea,

11. care ne învață mai mult decât pe vitele pământului și ne face mai înțelepți decât pe păsările cerurilor?

12. Ei strigă acolo dar nimeni nu răspunde, din pricina mândriei oamenilor răi.

13. Da, Dumnezeu nu va asculta deșertăciunea și Cel Atotputernic nu va căuta la ea.

14. Cu cât mai puțin când zici că nu te uiți la el, pricina ta este înaintea lui și îl aștepți!

15. Dar acum, fiindcă n‐a cercetat în mânia sa pe dată, nu cunoaște el multa lui semeție?

16. Și Iov își deschide gura cu deșertăciune și îngrămădește la cuvinte fără cunoștință.

»