Logo
🔍

Iov 42 BIV2014

« Smerirea și căința lui Iov

1. Iov, către Domnul, a vorbit:

2. „Știu că poți totul. Negreșit, Nimic în cale nu-Ți va sta, Să-ncerce gându-a-Ți înfrunta.”

3. „Cine este acela care, În nebunia lui cea mare, Încearcă să Mă judece Și planul să-Mi întunece?!” „Da, am vorbit făr’ să gândesc, Despre minuni ce depășesc Puterea mea de a pricepe.”

4. „Ascultă-Mă, și voi începe Să îți vorbesc: Mă-ntrebi pe Mine, Iar Eu am să te-nvăț pe tine.”

5. „Urechea mea a auzit Câte de Tine s-au vorbit. Acuma însă, Te-am văzut!

6. Simt, scârbă, cum mi s-a făcut De-a mea ființă și voiesc Îndată, să mă pocăiesc În sac, cenușă și țărână Căci mi-am văzut întreaga vină.”

7. După ce Domnul a sfârșit Cu Iov, S-a-ntors și i-a vorbit Lui Elifaz ce-alături sta: „Aprinsă-i, împotriva ta, A Mea mânie-nvolburată! Gata-i de a fi revărsată Asupră-ți și peste cei doi Amici ai tăi, pentru că voi Atât de drept n-ați glăsuit La fel ca Iov, când ați vorbit De Mine. De vreți să scăpați,

8. Acum vă duceți și luați Șapte viței, șapte berbeci, Pentru o mare jertfă. Deci, Veniți la Iov, iar el apoi O să-i jertfească pentru voi, Și doar la rugăciunea sa, În pace, Eu vă voi lăsa, Fără a face, la mânie, După a voastră nebunie, Pentru că nu ați glăsuit Atât de drept cum a vorbit, Aici, robul Meu Iov, de Mine!”

9. Cei trei, cu sufletele pline De spaimă, grabnic, au fugit, Porunca de-au îndeplinit. Astfel scăpat-a Elifaz Bildad și Țofar, de necaz. Iov, pentru ei, a înălțat Domnului rugi, de i-a iertat Măritu-n bunătatea Lui.

10. Domnul îi dete robului Său Iov, starea de la-nceput: Tot ce-nainte a avut. Deci îndoit i-a-napoiat, Tot ceea ce i-a fost luat.

11. Frați și surori iar au venit; Prietenii toți s-au grăbit Să vină să îl viziteze. L-au plâns și, să-l îmbărbăteze, Pe rând apoi l-au mângâiat Pentru tot ceea ce-a-ndurat, Pentru necazul pătimit, Cu care Domnul l-a lovit. A lui credință, neclintită, Era acuma răsplătită. Atunci, în dar, Iov a primit Câte-un chesita aurit Și un inel de aur pur De la cei cari, în al său jur, S-au strâns; astfel l-au ajutat.

12. Iov de la Domnu-a căpătat – Pentru-ale lui bune purtări – Noian de binecuvântări, Mai mult ca-n primi ani de viață. Cu-n zâmbet blând pe a sa față, Bătrânul Iov, acum, privea Averea-i mare, căci avea Patrusprezece mii de oi, Cămile șase mii, iar boi, Perechi o mie – numărat – La care s-au adăugat O mie măgărițe; iar Pe lângă bogății, drept dar,

13. Iov a primit și mulți copii: Trei fete-avu și șapte fii.

14. Iată-le numele: prima, A fost numită Iemima; Cheția a doua se numea, Și Cheren-Hapuc a treia.

15. În țară, nu se mai găseau Femei frumoase, cum erau Fetele lui. Ele-au primit – Căci tatăl lor le-a dăruit – O parte mare, însemnată, Din moștenirea căpătată De frații lor, cei șapte. Deci,

16. Avu o sută patruzeci De ani, în lume, de trăit Iov cel bătrân, și și-a privit Copiii așezați – pe toți – Și o mulțime de nepoți, Cuprinși în timp, pe patru neamuri.

17. Ca un copac cu multe ramuri, Fusese Iov, când – mulțumit, Sătul de zile – a murit.