Iov 8 BIV2014

1. Bildad, din Șuah, a luat Cuvântul: „Noi te-am ascultat!

2. Dar până când ai să vorbești, Astfel? Oare, nu te gândești Că vorbele-ți rostite sânt Precum e un puternic vânt?

3. Pe cel drept îl răstoarnă, oare, Domnul? Sau El o să doboare

4. Dreptatea? De-au păcătuit Ai tăi copii, i-a pedepsit Dându-i pe a păcatului Mână, dacă-mpotriva Lui Greșit-au. Iată sfatul meu:

5. Dacă alergi la Dumnezeu – Fiind curat, neprihănit – Și-L rogi, atuncea, negreșit,

6. El va veghea asupra ta, Și iarăși îți vei căpăta A locuinței fericire.

7. Astfel, vechea ta propășire, Cu mult mai mică va să fie, Decât acea care-o să vie.”

8. „Știți ce anume au făcut Acei din neamul ce-a trecut: Privește a părinților Pățanii! Din greșeala lor, Să învățăm, să nu greșim

9. Și noi, căci prea puține știm! De ieri, ne-aflăm pe-acest pământ, Iar ale noastre zile sânt

10. O umbră. Ei au să te-nvețe – Din inimă-ți vor da povețe –

11. Spunând așa: „Papura, oare, Va crește, dacă baltă n-are? Trestia iese la iveală, Dacă nu are umezeală?

12. Verde fiind și netăiată, Mai repede va fi uscată Decât cum alte ierburi sânt.

13. La fel, cu cei de pe pământ – Care, de Domnul, au uitat – Se-ntâmplă, cum s-a întâmplat Cu iarba. Cel nelegiuit, De Dumnezeu, e pedepsit. Nădejdea îi e nimicită.

14. Încrederea îi e zdrobită Și-o pânză de păianjen are, Drept sprijin. El nu este tare:

15. Pe casa lui e bizuit, Dar adăpost nu a găsit În ea, căci de necazul vine, ‘Geaba de-ai ei pereți, se ține!

16. Când soarele îi dăruiește A sa lumină, înverzește Și ramurile și le-ntinde Ca astfel să poată cuprinde, Cu umbra-i, toată-a sa grădină.

17. Își vâră a lui rădăcină, Prin pietre și-adânc se afundă, Până la ziduri să pătrundă.

18. Dar rădăcinile lui, lungi, Nu îl ajută: dacă-l smulgi Din locu-n care a crescut, „Nu știu să te fi cunoscut” – Va zice locu-acel – „vreodat’!” Și-astfel, de el, s-a lepădat.

19. Așa-s și desfătările Ieșite din cărările Zilelor lui. El a pierit, Iar din pământ au răsărit, În urmă, alții, după el.

20. Dar Dumnezeu este Acel Care, pe cel neprihănit, Nu l-a lăsat neocrotit, Iar pe cei răi i-a lepădat.

21. Ba mai mult! Bucurii i-a dat Neprihănitului; se știe Că strigăte de veselie, În gura lui, apoi, a pus.

22. Aminte ia, la ce ți-am spus! Vrăjmașii tăi vor fi stârpiți Și de rușine-acoperiți! Ale lor corturi au să piară Și-ai lor urmași au să dispară!”