Logo
🔍

Iov 8 BTF2015

«

1. Atunci Bildad șuhitul a răspuns și a zis:

2. Cât vei mai vorbi aceste lucruri? Și cât timp vor fi cuvintele gurii tale ca un vânt puternic?

3. Pervertește Dumnezeu judecata? Sau pervertește Atotputernicul dreptatea?

4. Dacă ai tăi copii au păcătuit împotriva lui și el i-a lepădat pentru fărădelegea lor;

5. Dacă ai căuta pe Dumnezeu din timp și ți-ai îndrepta cererea către cel Atotputernic,

6. Dacă ai fi fost pur și integru, cu adevărat el s-ar trezi acum pentru tine și ar face să prospere locuința dreptății tale.

7. Deși începutul tău a fost mic, totuși sfârșitul tău de pe urmă va crește mult.

8. Căci întreabă, te rog, despre generația trecută și pregătește-te pentru cercetarea despre părinții lor;

9. Pentru că noi suntem doar de ieri și nu știm nimic, fiindcă zilele noastre pe pământ sunt o umbră;

10. Nu te vor învăța ei și nu îți vor spune și nu vor rosti cuvinte din inima lor?

11. Poate crește papura fără mlaștină? Poate irisul crește fără apă?

12. Pe când este încă verde și netăiat, se ofilește înaintea oricărei alte ierburi.

13. Astfel sunt cărările tuturor celor ce uită pe Dumnezeu; și speranța fățarnicului va pieri,

14. A cărui speranță va fi retezată și a cărui încredere va fi pânză de păianjen.

15. Se va sprijini de casa lui, dar ea nu va sta în picioare; o va ține strâns, dar nu va dura.

16. El este verde înaintea soarelui și ramura lui se întinde în grădina sa.

17. Rădăcinile lui sunt înfășurate în jurul movilei și vede locul pietrelor.

18. Dacă îl nimicește din locul său, atunci acesta îl va nega, spunând: Nu te-am văzut.

19. Iată, aceasta este bucuria căii sale, și din pământ alții vor crește.

20. Iată, Dumnezeu nu va lepăda un om desăvârșit, nici nu îi va ajuta pe făcătorii de rău,

21. Până ce umple gura ta cu râset și buzele tale cu bucurie.

22. Cei ce te urăsc vor fi îmbrăcați cu rușine, și locuința celor stricați va ajunge de nimic.

»