Iov 9 VBRC2020
1. Iob a luat cuvântul și a zis:
2. „Într-adevăr, știu că e așa. Cum ar putea să fie drept omul înaintea lui Dumnezeu?
3. Dacă ar dori să se certe cu el, nu i-ar răspunde la una dintr-o mie [de provocări].
4. El este înțelept cu inima și tare în putere. Cine s-a întărit împotriva lui și are pace?
5. El mută munții fără ca ei să știe că îi răstoarnă în mânia lui.
6. Cutremură pământul din locul lui și coloanele sale se clatină.
7. Vorbește soarelui, și nu răsare și sigilează stelele.
8. Întinde singur cerurile și umblă pe înălțimile mării.
9. El face Ursa, Oriònul și Pleiàdele și camerele din Temán.
10. El face lucruri mari, care nu pot fi pătrunse, fapte minunate, care nu pot fi numărate.
11. Iată, trece pe lângă mine, și eu nu-l văd; se duce, și eu nu-mi dau seama.
12. Dacă el se ridică, cine-l face să se întoarcă și cine-i poate spune: «Ce faci?»?
Dreptatea celui mai puternic13. Dumnezeu nu-și întoarce mânia; sub el sunt înjosite ajutoarele orgoliului.
14. Dar eu cum să-i răspund și cum să aleg cuvintele mele împotriva lui?
15. Chiar dacă aș fi drept, nu i-aș putea răspunde și ar trebui să cer îndurare celui care mă judecă.
16. Dacă aș striga și mi-ar răspunde, nu aș fi sigur că a ascultat glasul meu.
17. El mă strivește în furtună și înmulțește ce este zdrobit în mine pe degeaba.
18. Nu lasă să mi se întoarcă suflarea și mă satură cu amărăciune.
19. Cât despre forță, el este puternic. Cât despre judecată, cine mă va prezenta?
Cruzimea lui Dumnezeu20. Dacă aș fi drept, gura mea m-ar învinovăți; de-aș fi integru, el mă va declara vinovat.
21. Dacă eu sunt integru, nici eu însumi nu știu; îmi resping viața.
22. Totuna! De aceea am zis: el îi nimicește fie pe cel integru, fie pe cel nelegiuit.
23. De-ar aduce biciul moartea dintr-odată! El ia în râs disperarea celor nevinovați.
24. Pământul este dat în mâna celui nelegiuit și acoperă fețele judecătorilor lui. Dacă nu el, atunci cine altul?
25. Zilele mele trec mai repede decât cel care aleargă, fug fără să vadă binele.
26. Se duc precum corăbiile de stuf, ca vulturul care se repede asupra prăzii.
27. Dacă zic: «Voi uita plângerea mea, îmi voi schimba înfățișarea și voi fi vesel»,
28. mă înspăimânt de toate chinurile mele. Știu că nu mă vei considera nevinovat.
29. Eu sunt nelegiuit: de ce să mă mai obosesc în zadar?
30. Chiar dacă m-aș spăla în ape din zăpadă și mi-aș curăța cu leșie palmele,
31. tu tot m-ai cufunda în groapă, că s-ar scârbi de mine și hainele mele.
32. Căci nu este niciun om ca mine care să-i răspundă și să mergem împreună la judecată.
33. Nu este între noi un arbitru care să-și pună mâna peste noi amândoi,
34. să îndepărteze toiagul său de deasupra mea și mânia lui să nu mă înspăimânte.
35. Atunci aș vorbi și nu m-aș teme de el, dar nu este așa; eu sunt singur cu mine.