Ioel 1 BIV2014

1. Cuvântul cel venit de sus, Care de Domnul a fost spus Către Ioel, acela care, Pe Petuel, părinte-l are.

2. Bătrânilor, seama luați Și acest lucru-l ascultați! Locuitori ai țări-apoi, Aminte, să luați și voi! S-a întâmplat așa ceva, Pe vremea voastră, sau cumva, Pe vremea-n care, pe pământ, Trăiau cei cari, părinți, vă sânt?

3. Lucrul acest, să-l povestiți Copiilor ce-i zămisliți, Iar ei apoi, la rândul lor, Să îl vestească fiilor Pe cari și ei îi vor avea. Acei copii de-asemenea Să-l spună neamului cel care Pe a lor urmă, va apare!

4. Iată că tot ce a lăsat Lăcusta Gazam, nemâncat, Va înghiți lăcusta care, Numele de Arbeh, îl are. Apoi, tot ceea ce-a lăsat Lăcusta Arbeh nemâncat, Va înghiți lăcusta care, Numele de Ielec, îl are. În urmă, tot ce a lăsat Lăcusta Ielec nemâncat, Va înghiți lăcusta care, Numele de Hasil, îl are.

5. Bețivilor, treziți-vă! Plângeți și văietați-vă Voi, băutori de vin, de-ndat’, Căci mustul vost’ a fost luat!

6. În țara mea, m-am pomenit Că un popor a năvălit. Poporu-acesta este tare Și e în număr foarte mare. Iată dar că toți dinții lui Sunt precum dinții leului. Măselele ăstui popor Sunt ca ale leoaicelor.

7. A pustiit via mea, toată, Și-al meu smochin bucăți e! Iată, De coajă fost-a jupuit Și la pământ, apoi, trântit! Albe ajuns-au ca să fie Mlădițele din a mea vie!

8. Bocește-te cum, bunăoară, În sac încinsă, o fecioară Bocește după-al ei bărbat

9. Din tinerețe. A-ncetat, De tot, darul acela care Fusese dat pentru mâncare – Având alături o măsură Din jertfa pentru băutură – Dar care trebuia adus Și-n Casa Domnului depus.

10. Pustiu, câmpul s-a arătat. Pământul este întristat, Căci grâul este nimicit. Iată că mustul s-a sfârșit Și-apoi, după toate aceste, Nici untdelemnul nu mai este.

11. Înmărmuriți, plugarilor! Vă văietați, vierilor! Căci ale câmpului bucate, Pierdute-acuma, sunt, cu toate. Grâul este pierdut. La fel, Orzul este pierdut și el.

12. Și viile s-au prăpădit. Smochinii, toți, s-au veștejit. Rodiul, finicu-n câmp aflat, Mărul și pomii s-au uscat… Urmă de bucurie nu-i, Azi, la copiii omului!

13. Vă-ncingeți dar preoți, și voi, Și cu amar plângeți apoi! Bociți voi, slujitori, pe care Altaru-n slujba sa îi are! Veniți toți, noaptea, ca să stați În strai de sac înfășurați, Voi cei cari Îl slujiți, mereu, Pe Cel ce-mi este Dumnezeu! Căci a-ncetat darul cel care Fusese dat pentru mâncare – Având alături o măsură Din jertfa pentru băutură – Din Casa Celui cari, mereu, Este al vostru Dumnezeu.

14. Vestiți un post și-o adunare, Care vor fi de sărbătoare. Pe cei bătrâni, să-i adunați Și-alăturea lor, să chemați Toți oamenii acei pe care, Locuitori, țara îi are. Mergeți la Casa Domnului Și-apoi strigați în fața Lui.

15. „O, vai ce zi!” Da, e zi mare, Căci se vădește ziua care E-a Domnului și, peste fire, Vine ca și o pustiire, De la Cel care e, mereu, Atotputernic Dumnezeu.

16. Hrana nu ni s-a prăpădit? Iar bucuria n-a pierit, Încât astăzi, nici urmă nu-i, De ea, în Casa Domnului?

17. Sămânța ce s-a semănat, Sub brazdă-acuma s-a uscat. Goale ne sunt grânarele. Stricate sunt hambarele, Căci și semănătura – iată – Zace sub glie-acum stricată!

18. Vai, cum gem vitele! Apoi, Toate cirezile de boi Umblă buimace, ne-ncetat, Căci nu au loc de pășunat! Iată, și turmele de oi Îndură greu, aste nevoi!

19. O, Doamne Dumnezeul meu, Strig către Tine-acuma eu, Căci iată, focul a lovit Izlazurile și-a pârlit Toți pomi-aceia minunați Care pe câmp erau aflați!

20. Chiar fiarele pământului Simțesc dogoarea focului, Privind la Tine, rugătoare, Căci seacă-a apelor izvoare, Iar flacăra a înghițit Izlazul și l-a pustiit.