Ioan 10 BIV2014

1. „Adevărat vă spun, că cine, La staulul de oi, când vine, De nu pătrunde prin intrare, Ci peste gard acela sare, Este un hoț și un tâlhar, Venit cu gând să prade. Dar,

2. Cel ce-n staulul oilor, Pe ușă intră, e păstor.

3. El, de portar, este știut, Iar glasul îi e cunoscut De către oi; pe fiecare, El le numește, după care, Le scoate-afară, iar apoi,

4. În frunte stă. Ale lui oi, Au să se strângă-n urma lui, Căci știu glasul păstorului Și după pasul său, se țin.

5. Ele nu merg după străin, Ci vor fugi din calea lui, Pentru că al străinului Cuvânt, nu le e cunoscut.”

6. Cei ce-ascultau, n-au priceput Nimic, din ceea ce Iisus, Prin astă pildă, lor, le-a spus.

7. Iisus, apoi, a cuvântat: „Iată, vă spun adevărat Și pe-nțelesul tuturor, Că Eu sunt ușa oilor.

8. Cei ce-n ‘nainte-Mi, au venit, Hoți și tâlhari s-au dovedit; Dar oile n-au ascultat De-aceștia, și nu i-au urmat.

9. Ușa, sunt Eu; iar orișicine Voiește a intra, prin Mine, Are să fie mântuit – Intra-va, iar, când a ieșit, Pășune proaspătă, găsește.

10. Hoțul, să fure doar, voiește, Să junghie, să prăpădească. Dar Eu doresc să viețuiască Oile Mele, toate: vreau, Din belșug, viață, să le dau.

11. Eu sunt, adevărat vă spun, Păstorul – Păstorul cel bun – Care-și dă viața pentru oi.

12. Dar cel plătit, nu are oi – El nu-i păstor, are simbrie – Și-atunci, când lupul o să vie – La staul – va fugi de-ndată, Lăsând turma neapărată. Lupul, la oi, se repezește, Le-mprăștie și le răpește.

13. Nu-i pasă, celui ce-i plătit, De oi – de-aceea a fugit.

14. Încă odată, vă mai spun, Că Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile, bine, Iar ele Mă cunosc pe Mine,

15. Cum Mă cunoaște Tatăl Meu Și cum – pe Tatăl – Îl știu Eu.

16. Mai am, însă, și alte oi; Nu sunt din staul – de la voi – Dar trebuie ca să Mă duc, Ca și pe ele să le-aduc. Vor asculta de glasul Meu Și astfel, fi-vor, tot mereu, O turmă doar, și un Păstor Adevărat, al oilor.

17. De Tatăl sunt iubit, că-Mi dau Viața, ca iarăși să o iau.

18. Nimeni, cu sila, nu Mi-o ia: O dau Eu – e-n puterea Mea. Putere am ca să o dau Și pot, apoi, iarăș’ s-o iau: Astă poruncă, am primit, Când – de la Tatăl – am venit.”

19. Tot ceea ce a zis Iisus, Iar, dezbinare, a adus, Între mulțimea de Iudei.

20. Au existat mulți, dintre ei, Care au zis: „Dar, la ce bun, Veniți la El? Este nebun, Ba are drac! De ce mai stați, Aicea, să Îl ascultați?!”

21. Alții ziceau: „Nu a vorbit, Asemeni unui îndrăcit! Un drac poate avea putere, Ca să dea, orbilor, vedere?!”

22. Ierusalimul prăznuia, Un praznic, care se numea Al înnoirii Templului – În iarnă, era timpul lui.

23. Iisus, prin Templu, a trecut, Pe sub pridvorul cunoscut Ca al lui Solomon fiind.

24. Iudei-n jurul Său venind, L-au întrebat: „Până când, oare, Ne ții sufletu-n încordare? De ești Hristosul, negreșit, Acum ne spune, deslușit!”

25. Privind în jurul Său, Iisus Le zise tuturor: „V-am spus, Însă, a crede, voi nu vreți, Deși lucrările-Mi, vedeți. Sub ochii voștri, le fac Eu, În Numele Tatălui Meu, Pentru că ele, cel mai bine, Dau mărturie, despre Mine.

26. Voi n-ați crezut în ce spun ele, Căci nu sunteți oile Mele.

27. Oile Mele, tot mereu, Au ascultat, de glasul Meu. Eu le cunosc, pe toate, bine, Iar oile vin după Mine.

28. Veșnică viață, le dau Eu Și astfel, vor trăi mereu. Nu le va smulge nimenea, Nicicând, de-aici, din mâna Mea.

29. De Tatăl Meu, ele-Mi sunt date. De la El, nu pot fi luate, De nimeni, căci putere are Și – decât toți – El e mai mare!

30. Eu și cu Tatăl, una sânt!”

31. Când auziră ăst cuvânt, Iudeii, iar, au căutat Pietre, voind ca, imediat, Să Îl omoare. Însă El,

32. Blând, a privit, norodu-acel, Și-a început, din nou, a spune: „Văzut-ați multe lucrări bune, Pe care le-am săvârșit Eu, Și cari vin de la Tatăl Meu. Voi, însă, pentru ce lucrare, Vreți s-aruncați, cu pietre, oare?”

33. „Nu pentru o lucrare bună” – Ziseră ei – „vor toți, să pună, Mâna, pe pietre, ca – în Tine – Să dea, precum Ți se cuvine, Ci pentru faptul că hulești, Când Tu – un om – Te-asemuiești Cu Dumnezeu! Ai îndrăznit, Chiar Dumnezeu, de Te-ai numit!”

34. Iisus a zis, către Iudei: „Eu spus-am: „Sunteți dumnezei”. Nu este scris, așa ceva, În Legea ce-o aveți, cumva?

35. Dacă, prin Lege, „dumnezei”, Au fost numiți cu toți acei Căror, Cuvântul Domnului, Vorbitu-le-a – putință nu-i, Scriptura, să o desființați –

36. Atuncea, cum de afirmați Că Eu hulesc – Eu, Cel sfințit De Tatăl, Eu care-am venit În lume, căci El M-a trimis, Cum prin Scripturi vi s-a promis?! Și-aceasta, doar pentru că Eu Zic: „Fiu Îi sunt, lui Dumnezeu”!

37. Când veți vedea că nu voi face Lucrări ce doar Tatăl le face, Să nu Mă credeți! De le fac –

38. Chiar dacă nu vă e pe plac A crede – totuși, să credeți, Lucrările ce le vedeți, Ca astfel, să știe oricine, Precum că Tatăl e în Mine, În timp ce Eu, în Tatăl, sânt.”

39. Când auziră ăst cuvânt, Au vrut să-L prindă, imediat, Dar El, din mână, le-a scăpat.

40. Iisus, dincolo de Iordan – Pe unde boteza Ioan – Merse, și-acolo-a poposit.

41. Atunci, la El, mulți au venit, Zicând: „Ioan nu a făcut Vreun semn, noi, însă, am văzut Că tot ceea ce el ne-a spus, E-adevărat, despre Iisus.”

42. Și foarte mulți, din locu-acel, Atuncea, au crezut în El.