Logo
🔍

Ioan 12 VBRC2020

« (Mt 26,6-13; Mc 14,3-9)

1. Cu șase zile înainte de Paște, Isus a venit în Betánia, unde era Lazăr pe care Isus îl înviase din morți.

2. Au făcut acolo pentru el un ospăț; Márta servea, iar Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu el.

3. Atunci, Maria, luând un vas cu mireasmă de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Isus și i le-a șters cu părul ei. Și casa s-a umplut cu parfumul miresmei.

4. Iúda Iscarióteanul, unul dintre discipolii lui – cel care avea să-l trădeze –, a spus:

5. „De ce nu s-a vândut mireasma aceasta cu trei sute de dinári și să se dea săracilor?”.

6. Dar a spus aceasta nu pentru că îi păsa de săraci, ci pentru că era hoț: întrucât el ținea punga cu bani, fura [din] ce se punea în ea.

7. Atunci Isus a spus: „Las-o! Pentru ziua înmormântării mele a păstrat aceasta.

8. Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi; pe mine, însă, nu mă aveți întotdeauna”.

9. Atunci o mare mulțime dintre iudei a aflat că este acolo și a venit nu numai datorită lui Isus, ci și ca să-l vadă pe Lazăr, pe care îl înviase din morți.

10. Arhiereii voiau să-l ucidă și pe Lazăr,

(Mt 21,1-16; Mc 11,1-11; Lc 19,28-40)

11. pentru că mulți iudei îi părăseau din cauza lui și credeau în Isus.

12. În ziua următoare, mulțimea numeroasă care venise pentru sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalím,

13. a luat ramuri de palmier, a ieșit în întâmpinarea lui și striga: „Osana! Binecuvântat cel care vine în numele Domnului, regele lui Israél!”.

14. Isus, găsind un măgăruș, s-a așezat pe el, după cum este scris:

15. „Nu te teme, fiică a Siónului, iată, regele tău vine așezat pe un mânz de măgar!”.

16. La început, discipolii lui n-au înțeles acestea, însă când Isus a fost glorificat, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise despre el și că au făcut acestea pentru el.

17. Așadar, mulțimea, care fusese cu el când l-a chemat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți, dădea mărturie.

18. De aceea i-a ieșit mulțimea în întâmpinare, pentru că a auzit că el a făcut semnul acesta.

Discurs despre glorificarea Fiului Omului

19. Atunci, fariseii au zis unii către alții: „Vedeți că nu reușiți nimic! Iată, lumea s-a dus după el!”.

20. Printre cei care au urcat să se prosterne de sărbători erau unii greci.

21. Aceștia s-au apropiat de Fílip, cel care era din Betsáida Galiléii, și l-au rugat: „Domnule, vrem să-l vedem pe Isus”.

22. Fílip s-a dus și i-a spus lui Andrei, iar Andrei și Fílip au venit și i-au spus lui Isus.

23. Isus le-a răspuns: „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat.

24. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult.

25. Cine își iubește viața o va pierde; cine își urăște viața în lumea aceasta o păstrează pentru viața veșnică.

26. Dacă îmi slujește cineva, să mă urmeze, iar acolo unde sunt eu va fi și cel care mă slujește. Dacă îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti.

27. Acum sufletul meu este tulburat și ce să spun: «Tată, salvează-mă de ceasul acesta!»? Însă tocmai pentru aceasta am ajuns la ceasul acesta.

28. Tată, glorifică numele tău!”. Atunci a venit o voce din cer: „L-am glorificat și iarăși îl voi glorifica”.

29. Mulțimea care stătea acolo și care auzise spunea că a fost un tunet; alții ziceau: „Un înger i-a vorbit”.

30. Isus a răspuns: „Nu pentru mine a răsunat vocea aceasta, ci pentru voi.

31. Acum este judecata acestei lumi; acum conducătorul acestei lumi va fi aruncat afară,

32. iar eu, când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la mine”.

33. Spunea aceasta arătând de ce moarte avea să moară.

34. Atunci mulțimea a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Cristos rămâne în veci. Cum poți tu să spui că Fiul Omului trebuie să fie înălțat? Cine este acest Fiu al Omului?”.

35. Dar Isus le-a zis: „Încă puțin timp mai este lumina cu voi. Umblați cât timp aveți lumina ca să nu vă prindă întunericul! Cine umblă în întuneric nu știe unde merge.

Necredința iudeilor

36. Cât timp aveți lumina, credeți în lumină ca să deveniți fiii luminii!”. Isus a spus acestea și, plecând, s-a ascuns de ei.

37. Deși a făcut atâtea semne înaintea lor, totuși ei nu au crezut în el,

38. ca să se împlinească cuvântul pe care îl spusese profetul Isaía: „Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi și cui i-a fost descoperit brațul Domnului?”.

39. Isaía a spus, de asemenea, de ce nu puteau să creadă:

40. „Le-a orbit ochii și le-a împietrit inima, ca nu cumva să vadă cu ochii, să înțeleagă cu inima și să se întoarcă, iar eu să-i vindec”.

41. Isaía a spus aceasta pentru că a văzut gloria lui și a vorbit despre el.

42. Cu toate acestea, chiar și mulți dintre conducători au crezut în el, dar, din cauza fariseilor, nu o mărturiseau deschis, ca nu cumva să fie excluși din sinagogă,

43. căci iubeau mai mult gloria oamenilor decât gloria lui Dumnezeu.

44. Atunci Isus a strigat și a zis: „Cine crede în mine nu în mine crede, ci în acela care m-a trimis,

45. și cine mă vede îl vede pe cel care m-a trimis.

46. Eu, lumina, am venit în lume pentru ca oricine crede în mine să nu rămână în întuneric.

47. Dacă cineva aude cuvintele mele, și nu le păzește, eu nu-l judec, pentru că nu am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.

48. Cine mă respinge și nu primește cuvintele mele își are judecătorul: cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua de pe urmă,

49. pentru că nu am vorbit de la mine însumi, ci acela care m-a trimis, Tatăl, mi-a dat poruncă ce să vorbesc și ce să spun.

50. Și știu că porunca lui este viață veșnică. Așadar, ceea ce spun eu, așa spun cum mi le-a spus Tatăl”.

»