Ioan 15 BIV2014

1. „Eu, vița, sunt, adevărată. Vierul este al Meu Tată.

2. El taie orișice mlădiță, Neroditoare, de pe viță. Însă, mlădița ce rodește, Tatăl, mereu, o curățește, Ca să rodească, ne-ncetat.

3. Acuma, voi v-ați curățat, Din pricina cuvintelor, Spuse – de Mine – tuturor.

4. Să stați în Mine, căci apoi, Am să rămân și Eu, în voi. Cum nu rodește o mlădiță – Care nu a rămas în viță – Nici voi, roadă, nu aduceți, În Mine, de nu rămâneți.

5. Vă spun că Eu sunt acea Viță, Iar voi sunteți câte-o mlădiță. De-aceea zic că, orișicine Are ca să rămână-n Mine – Și-n cine voi rămâne Eu – O să rodească mult, mereu; Căci, despărțiți, dacă sunteți, De Mine, roadă, nu faceți.

6. Cel cari, din Mine, a plecat, Afară fi-va aruncat, Ca o mlădiță oarecare, Bună de foc, neroditoare. Aste mlădițes-s adunate Și pradă focului sunt date.

7. Dacă, În Mine, rămâneți, Și dacă-n voi o să țineți Cuvântul Meu, tot ce doriți, Să cereți doar, și-o să primiți!

8. Prin ceea ce voi ați rodit, Al Meu Tată, e proslăvit; Iar voi veți fi printre acei Care sunt ucenicii Mei.

9. Precum, de Tatăl, sunt iubit, La fel, și Eu v-am îndrăgit. De-aceea, grijă să aveți Și-n dragoste să-Mi rămâneți.

10. Poruncile-Mi, de le păziți, În a Mea dragoste-o să fiți – Așa cum am păzit și Eu, Poruncile Tatălui Meu – Și-n a Sa dragoste-am rămas.

11. V-am spus acestea-n acest ceas, Ca bucuria-Mi să rămână, În voi, pentru a fi deplină Și-a voastră bucurie, care, Dată vă e, la fiecare.”

12. „Astă poruncă, vă las Eu: Unii pe alții, tot mereu, Să vă iubiți, necontenit, La fel cum și Eu v-am iubit.

13. Nu este dragoste mai mare, Decât când cineva-i în stare, Ca viața – dar scump ce-l avea – Pentru prieteni, să și-o dea.

14. Prieteni Îmi sunteți, mereu, De faceți ce poruncesc Eu.

15. Robi, să vă spun, Mie nu-Mi place, Căci robul nu știe ce face, Stăpânul său; ci v-am numit Prieteni. V-am destăinuit Tot ceea ce-auzisem Eu, În ceruri, de la Tatăl Meu.

16. Un lucru, să-nțelegeți, bine: Că nu voi M-ați ales pe Mine. Eu v-am ales! V-am rânduit Și, ca să mergeți, v-am gătit, S-aduceți roade care-apoi Au să rămână. Astfel, voi, Orice veți cere, primi-veți, Dacă-n al Meu Nume, cereți.

17. Unii pe alții – poruncesc – Să vă iubiți! Asta voiesc!”

18. „Urâți, atunci când o să fiți, De către lume, voi să știți Că Eu am fost – mai înainte – Urât, de ea. Să țineți minte:

19. De-ați fi din lume, dragii Mei, Ea ar iubi ce este-al ei; Dar nu sunteți, din lume, voi, Și pentru că Eu – mai apoi – Din al ei mijloc, v-am ales, Este ușor de înțeles De ce, urâți sunteți, de ea.

20. Să v-amintiți de vorba Mea: „Robul, nicicând, nu e mai mare Decât stăpânul”. Prin urmare, Dacă am fost Eu prigonit, La fel, și voi veți fi pățit; Dacă cuvântul Mi-l păzesc, Și pe al vostru-l împlinesc.

21. Dar vă va face astă lume, Tot ce am spus, pentru-al Meu Nume, Căci nu-L știe, pe Tatăl Meu, Cari M-a trimis. Deci, dacă Eu,

22. În lume, de n-aș fi venit – Și dacă nu le-aș fi vorbit – N-ar fi avut păcat, vreodată. Acuma însă, n-o să poată Nimeni, nevinovat, să fie.

23. Un lucru, bine să se știe: Acel care nu Mă iubește – De fapt – pe Tatăl, Îl urăște.

24. Dacă-ntre ei n-aș fi făcut Lucrări, cum nimeni n-a putut A mai face asemenea, Atunci, păcate, n-ar avea. Acuma însă, le-au văzut Și iată că am început A fi urâți de ei: și Eu, Și-asemenea și Tatăl Meu.

25. Dar lucru-acesta a-mplinit, Ceea ce Legea a vestit, De mult, când spus-a despre ei: „Am fost urât, fără temei”.

26. Mângâietorul, când sosește, De Mine, vă mărturisește; Duh de-adevăr este acel Mângâietor, iar – despre El – Să știți că de la Tatăl vine.

27. Iar voi, care ați fost cu Mine, De la-nceputuri, o să fiți, Datori, să Mă mărturisiți.”