Ioan 18 BIV2014

1. Iisus sfârșit-a de vorbit; Peste-un pârâu – Chedron numit – Cu ucenicii, a trecut. Ei, o grădină, au văzut, Acolo, și-au intrat în ea.

2. Dar vânzătorul cunoștea Grădina, pentru că Iisus, De multe ori, pe-ai Săi i-a dus, În locu-acel, când le-a vorbit.

3. Iuda, de oaste însoțit Și de aprozi trimiși de cei Mai mari preoți și Farisei – Purtând cu sine, fiecare, Făclii, arme și felinare – Pornit-au, grabnic, ca să vină, Să-L poată prinde, în grădină, De-ndată, pe Domnul Iisus.

4. Dar El, știind totul, a spus, Ieșindu-le-n întâmpinare: „Pe cine căutați voi, oare?”

5. Ei ziseră: „Pe-Acel Iisus, Din Nazaret”, iar El le-a spus: „Iată-Mă! Eu sunt!” Iuda sta, Încremenit și asculta.

6. Când a rostit Iisus, „Eu sânt!”, Cu toți, cu fața la pământ, Căzură, după ce s-au tras, Mai înapoi, cu câte-un pas.

7. Iisus, din nou, i-a întrebat: „Pe cine oare-ați căutat?” Ei ziseră iar: „Pe Iisus,

8. Din Nazaret.” „Dar v-am mai spus Că Eu sunt!” – le răspunse El. „Deci, dacă pe Iisus, Acel Din Nazaret, Îl căutați, Iată că L-ați găsit. Lăsați, Însă, pe toți aceia care Cu Mine sunt, ca fiecare,

9. Să plece.” Astfel a vorbit, Ca vorbele ce le-a rostit, Să se-mplinească: „N-am pierdut, Pe cei ce-n grijă i-am avut, Pe care, chiar Tu Mi i-ai dat.”

10. Atuncea, Petru a-ncercat Să-L apere, de acea gloată, Care se strânse-mprejur, roată. Avea o sabie, la el; A scos-o și-a lovit pe cel Cari, mai aproape, s-a găsit. Omul acela s-a vădit Că-i rob al marelui preot. Petru i-a retezat, de tot, Urechea dreaptă, robului – Malhu era numele lui.

11. Iisus i-a zis lui Petru-apoi: „Îți pune sabia-napoi, În teacă! Ori crezi că nu vreau, Acest pahar, ca să îl beau, Când Mi-a fost dat de Tatăl Meu? Dar pentru el, venit-am Eu!”

12. Ostașii, căpitanul lor Și-aprozi mulți – ai Iudeilor – Au pus dar, mâna, pe Iisus, Și L-au legat. Apoi, L-au dus –

13. Întâi – la Ana, la cel care, Socru, al preotului mare, Era. Caiafa s-a numit Cel ce fusese hărăzit Mare preot, în anu-acel.

14. Iudeii, sfătuiți de el Fuseseră – căci el a spus, Când a vorbit, despre Iisus: „Mai de folos e, bunăoară, Pentru norod, un om să moară.”

15. Petru, după Iisus, mergea; Alt ucenic, de-asemenea, Pășea, în urma lui Iisus. Acesta, după El, s-a dus, Până la curtea celui care Era, atunci, preotul mare. De preot, fiind el știut, Să intre-n curte, a putut.

16. Petru, însă, rămase-afară; Dar celălalt a ieșit iară, Cu portărița, a vorbit, Și-astfel, și Petru-a fost primit,

17. În curte. Chiar când a intrat, De portăriță, fu-ntrebat: „Ia stai puțin, ceva, să-ți zic! Nu ești și tu, un ucenic, Aflat în ceata lui Iisus?” „Nu, nu! Eu nu sunt!”– Petru-a spus.

18. Robii și-aprozii au aprins Un foc, căci frigul, i-a cuprins. În jurul focului, stăteau Cu toții și se încălzeau. Petru, tăcut, merse și el, Spre-a se-ncălzi, la focu-acel.

19. Marele preot a voit, De la Iisus, ca – lămurit – Să afle, cine L-a urmat Și ce învățături a dat, Discipolilor Săi. Iisus

20. L-a privit țintă-n ochi și-a spus: „Pe față, lumii, i-am vorbit! Așadar, am împărtășit, Învățătura Mea, mereu, În sinagogi și-n Templu. Eu Am cuvântat îndeajuns Și nu am zis nimic ascuns. Întotdeauna, Eu eram Printre Iudei și le vorbeam.

21. Însă, de ce Mă-ntrebi, pe Mine? Eu zic, ca să-i întrebi – mai bine – Pe cei care M-au auzit, Despre tot ceea ce-am vorbit! Ei sunt aici! Ei M-au adus Și – foarte bine – știu, ce-am spus!”

22. Atuncea, un aprod zelos, S-a ridicat, iute, de jos, Și, peste față, L-a lovit, Cu palma și-apoi I-a vorbit, Strigând înfuriat, de tot: „Cum poți, ca marelui preot, Să îi răspunzi, în acest fel?!”

23. Iisus Se-ntoarse către el Spunând: „Dacă rău am vorbit, Arată-Mi unde am greșit! Dar dacă Eu vorbit-am bine, De ce dai tu, acum, în Mine?!”

24. Ana gândit-a că Iisus Trebuie, la Caiafa, dus, Și L-a trimis, la el, legat.

25. Simon – zis Petru – a mai stat, Pe lângă foc, când, cineva – Văzându-l – bănui ceva Și-l întrebă: „Ia stai un pic! Nu ești și tu un ucenic, Din ceata omului Acel?!” „Nu sunt! Nicicând, n-am fost cu El!”, Răspunse Petru-nspăimântat, Celui care l-a întrebat.

26. Un rob, al preotului mare – Rudă cu acel rob pe care, Petru, cu sabia-l lovise – Se-apropie de el, și-i zise: „Îmi pare că te cunosc, bine! Nu te-am văzut, oare, pe tine, Azi, în grădină? Nu ești oare, Tu, ucenicu-acela care, Urechea, unui rob aflat, Atunci, acolo, ai tăiat? Hai, spune! De ce nu vorbești? Spune că ucenic Îi ești!”

27. Petru, din nou, s-a lepădat, Și-atunci, cocoșul a cântat.

28. La judecată-apoi, Iisus, De la Caiafa, a fost dus. Se luminase-a lumii față, Căci se făcuse dimineață. În sala pentru judecat, Nici un Iudeu nu a intrat, Căci Paștele se-apropiau Și, să se spurce, nu voiau.

29. Pilat, afară, a ieșit Și-a zis: „Ce pâră, i-ați găsit, Acestui om?” „Multe, sunt ele!

30. De n-ar fi făcător de rele, Crezi că la tine-am fi ajuns, Cu El, acum?” – ei i-au răspuns.

31. Pilat le-a zis: „Atunci, luați-L Și-n Legea voastră, judecați-L!” „Pe nimenea, noi nu putem, Să omorâm! Opriți suntem, De Legea noastră!” – ei au spus.

32. Astfel, ceea ce-a zis Iisus, Când despre moartea Sa vorbise, Prin spusa lor, se împlinise.

33. Pilat se-ntoarse, de îndată, În sala pentru judecată, Unde, Iisus a fost chemat. Apoi, pe Domnul, L-a-ntrebat, Privind la El, pătrunzător: „Ești Rege, al Iudeilor?”

34. „Spui lucru-acesta, de la Tine, Sau ți-au spus alții, despre Mine!”–

35. Zise Iisus. „Dar, ce sunt Eu? Îți pare că aș fi Iudeu? Doar neamul Tău” – zise Pilat – „În a mea mână, Te-a lăsat! Mai bine-mi spui, de la-nceput, Cu vorbă bună, ce-ai făcut.”

36. „Nu e a Mea Împărăție, Din lume. De-ar fi fost să fie, Atuncea, slujitorii Mei, În mâinile ăstor Iudei, Pe Mine, nu M-ar fi lăsat” – Zise Iisus – „ci-ar fi luptat. Însă, a Mea Împărăție, Nu e de-aici.” „Dar, spune-mi, mie, Ca să-nțeleg” – zise Pilat –

37. „Tu ești, însă, un Împărat. Așa e?” „Da” – a zis Iisus – „Sunt Împărat, precum ți-am spus. Eu, pentru-aceasta, sunt născut, Și am făcut tot ce-am făcut. De când, în lume, am venit, Despre-adevăr doar, am vorbit. Cine-i din adevăr, mereu, Va asculta, de glasul Meu.”

38. Pilat mai puse o-ntrebare: „Ce este adevărul, oare?” Apoi, Pilat, iar a ieșit Și, cu Iudeii, a vorbit: „Eu, nici o vină, nu-I găsesc.

39. Dar, dacă vreți, vă slobozesc, De Paște – cum obișnuiți – Pe cineva, precum doriți. Pe al „Iudeii Împărat”, Să-L slobozesc?” Toți au strigat:

40. „Nu! Nu! Noi nu-L vrem pe Iisus! Baraba trebuie-a fi pus, Acum, în libertate!” Dar, Baraba era un tâlhar.