Logo
🔍

Ioan 3 BTF2015

«

1. Între farisei era un om cu numele Nicodim, un conducător al iudeilor;

2. Acesta a venit la Isus noaptea și i-a spus: Rabi, știm că ești un învățător venit de la Dumnezeu; fiindcă nimeni nu poate face miracolele acestea pe care le faci tu, decât dacă Dumnezeu este cu el.

3. Isus a răspuns și i-a zis: Adevărat, adevărat îți spun: Dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu.

4. Nicodim i-a spus: Cum se poate naște un om, fiind bătrân? Poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască?

5. Isus a răspuns: Adevărat, adevărat îți spun: Dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate intra în împărăția lui Dumnezeu.

6. Ce este născut din carne este carne; și ce este născut din Duhul este duh.

7. Nu te minuna că ți-am spus: Trebuie să fiți născuți din nou.

8. Vântul suflă încotro voiește și auzi sunetul lui, dar nu poți spune de unde vine, nici încotro merge; tot așa este oricine care este născut din Duhul.

9. Nicodim a răspuns și i-a zis: Cum pot fi acestea?

10. Isus a răspuns și i-a zis: Tu ești învățător al lui Israel și nu știi acestea?

11. Adevărat, adevărat îți spun: Vorbim ceea ce știm și aducem mărturie ce am văzut, dar nu primiți mărturia noastră.

12. Dacă v-am spus lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede dacă vă voi spune lucruri cerești?

13. Și nimeni nu s-a urcat în cer, decât cel ce s-a coborât din cer, Fiul omului, care este în cer.

14. Și așa cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul omului;

15. Pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viață eternă.

16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul său Fiu născut, ca oricine crede în el, să nu piară, ci să aibă viață veșnică.

17. Fiindcă Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să condamne lumea, ci pentru ca lumea să fie salvată prin el.

18. Cine crede în el, nu este condamnat; dar cine nu crede este deja condamnat, pentru că nu a crezut în numele singurului Fiu născut al lui Dumnezeu.

19. Iar condamnarea este aceasta, că lumina a venit în lume și oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.

20. Fiindcă oricine practică răul urăște lumina și nu vine la lumină, ca nu cumva să i se mustre faptele;

21. Dar cel ce face adevărul vine la lumină, ca să îi fie arătate faptele, pentru că sunt lucrate în Dumnezeu.

22. După acestea, Isus și discipolii lui au venit în ținutul Iudeii și stătea acolo cu ei și boteza.

23. Și Ioan de asemenea boteza în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo era multă apă; și ei veneau și erau botezați.

24. Fiindcă Ioan încă nu fusese aruncat în închisoare.

25. Între unii dintre discipolii lui Ioan și iudei s-a iscat atunci o întrebare despre curățire.

26. Și au venit la Ioan și i-au spus: Rabi, cel ce era cu tine dincolo de Iordan și căruia i-ai adus mărturie, iată, acesta botează și toți vin la el.

27. Ioan a răspuns și a zis: Un om nu poate primi nimic decât dacă îi este dat din cer.

28. Voi înșivă îmi aduceți mărturie că am spus: Nu sunt eu Cristosul, ci sunt trimis înaintea lui.

29. Cine are mireasa, este mirele; dar prietenul mirelui, care stă în picioare și îl aude, se bucură foarte mult de vocea mirelui; de aceea această bucurie a mea este împlinită.

30. El trebuie să crească, dar eu să mă micșorez.

31. Cel ce vine de sus este mai presus de toți; cel ce este din pământ, este pământesc și vorbește din ale pământului; cel ce vine din cer este deasupra tuturor.

32. Și ce a văzut și a auzit, aceasta aduce ca mărturie, dar nimeni nu primește mărturia lui.

33. Cel ce a primit mărturia lui a sigilat că Dumnezeu este adevărat.

34. Fiindcă acela, pe care l-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu; fiindcă Dumnezeu nu îi dă Duhul cu măsură.

35. Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate în mâna lui.

36. Cel ce crede în Fiul, are viață veșnică; dar cel ce nu crede în Fiul, nu va vedea viața, ci furia lui Dumnezeu rămâne peste el.

»