Ioan 4 BIV2014

1. Iisus fusese înștiințat, Că Fariseii au aflat Precum că El, mai mulți, botează, Decât Ioan, și că-L urmează Mai mulți discipoli. Dar, Iisus

2. Nu boteza, El doar i-a pus, Pe ucenici, ca să-i boteze Pe cei ce-au vrut să Îl urmeze.

3. Iisus a părăsit Iudeea Și S-a întors în Galileea.

4. În al Său drum, El a trecut, Prin al Samariei ținut.

5. Lâng-o cetate, S-a oprit – Sihar, aceasta s-a numit – Cetate care s-a aflat Lângă ogorul ce-a fost dat Lui Iosif, de către-al său tată – Iacov – în vremea-ndepărtată.

6. Lângă fântâna ce-o făcuse Iacov, pe-acel ogor, șezuse Iisus, să caute odihnă. Pe când ședea Domnul, în tihnă – Cam pe la ceasu-al șaselea –

7. Văzu cum, către El, venea Pe firul drumului, să ieie Apă-n ulcioare, o femeie. Samariteancă era cea Cari, spre fântână, se zorea. Când la fântână s-a oprit Femeia, Domnul i-a vorbit: „Apă să scoți, să-Mi dai să beau”–

8. Căci ucenicii Lui erau Plecați, cu toții, în cetate, De-ale mâncării, ca să cate.

9. Samariteanca s-a mirat Auzind vorba-I, și-a-ntrebat: „Cum poți Tu, care ești Iudeu, Să ceri, să Îți dau apă, eu, Care Samariteancă sânt?!”

10. El ascultă al ei cuvânt Și zise: „De ai fi știut! O, dacă ai fi cunoscut Darul lui Dumnezeu, și Cine E Cel ce spus-a către tine „Dă-Mi ca să beau”, I-ai fi cerut Tu, ca să-ți deie, de băut, Iar El, atunci, ți-ar fi dat ție, Pe săturate, apă vie.”

11. „Apă, cu ce să scoți, nu ai!” – Zise femeia – „Cum îmi dai – Adâncă e fântâna – mie, Așa cum spus-ai, apă vie?

12. Decât al nost’ părinte, oare – Decât e Iacov – ești mai mare? Căci el, fântâna, a făcut Și-apoi, din ea, toți au băut: El însuși și feciorii lui, Cu turma și cireada lui.”

13. Iisus răspunse: „Cine bea, Din astă apă, va mai bea, Căci, însetat, va fi, mereu.

14. Însă, din apa ce-o dau Eu, Acela care o să bea, În veac, nu va simți setea, Căci apa Mea se va preface – În cel care o bea și-i place – Într-un izvor ce-o să țâșnească În viața veșnică, cerească.”

15. „Doamne”, Îi zise-atunci, femeia, „Să-mi dai și mie, apa ‘ceea, Să-mi treacă setea, căci socot Să nu mai vin, apă, să scot.”

16. „Cheamă-ți bărbatul”, i-a mai spus, Femei-atunci, Domnul Iisus.

17. Ea Îi răspunse: „N-am bărbat.” El zise: „Bine-ai cuvântat!

18. Avut-ai cinci, dar nu mai ai, Iar cel cu care-acuma stai, Nu ți-e bărbat. Drept ai vorbit!”

19. Samariteanca a-nlemnit: „Doamne, eu văd că ești proroc.

20. Părinții noștri-n acest loc, Pe ăst munte, s-au închinat, Iar noi, la fel, am învățat; Dar voi ziceți să ne suim Spre-a ne-nchina-n Ierusalim, Că-n acel loc doar, se cuvine, Ca oamenii să se închine.”

21. „Femeie – crede-Mă – curând, Are să vină ceasul când – Ca Tatălui să vă-nchinați – Pe munte, n-o să mai urcați, Nici la Ierusalim apoi, Nu trebuie să mergeți voi.

22. La ce cunoașteți, v-ați rugat Cu toții; noi ne-am închinat, La ceea ce am cunoscut. Dar este bine de știut Un lucru, pentru orișicine, Și-anume: mântuirea vine, De la Iudei. Însă-n curând

23. Are să vină ceasul, când, Închinători-adevărați, În duh și adevăr, curați, Tatălui lor au să se-nchine; Ceasul acel, acuma, vine, Căci Tatăl Meu așa dorește Și-astfel de-nchinători voiește!

24. Duh este Domnul, iar oricine, Lui Dumnezeu, vrea să se-nchine, În duh și adevăr doar, are Să-I poată face, închinare.”

25. Când a sfârșit vorba Iisus, Femeia zise: „Ni s-a spus, Și știu dar, că la noi, sosește Mesia (El se mai numește Hristosul), iar Acesta poate, A spune lucrurile, toate.”

26. Iisus i-a zis: „Uită-te bine Și, cu atenție, la Mine: Cel ce cu tine a vorbit, E Cel de care-ai pomenit. Mesia, care, pe pământ, Venit-a, află că Eu sânt!”

27. Când ucenicii au venit, Mult s-au mirat, că L-au găsit, Șezând de vorbă c-o femeie; Dar nimeni n-a-ndrăznit să ieie Cuvântul, spre-a-ntreba „Ce cați?”, Sau „Despre ce – voi – discutați?”.

28. Atunci, femeia și-a lăsat Găleata și a alergat, Iute-n cetate, de-a vestit, Celor pe care i-a-ntâlnit,

29. Despre Iisus, zicând: „Haideți, Grabnic, cu mine, să vedeți Un om, care – când m-a văzut – Mi-a povestit tot ce-am făcut! Mă-ntreb dacă, omul Acel N-o fi cumva Hristosul, El?”

30. Locuitori-atunci s-au dus, Ca să Îl vadă, pe Iisus.

31. În acest timp, ai Lui erau, În jurul Său și Îl rugau Ca să mănânce: „Puțin, încă, Învățătorule, mănâncă!”

32. El le-a răspuns: „Am o mâncare, Ca s-o mănânc, însă, pe care, Voi n-o cunoașteți, dragii Mei.”

33. Atunci, discipoli-ntre ei, S-au întrebat: „I-a dat, cumva, De-ale mâncării, cineva?”

34. Iisus le-a zis: „A mea mâncare, E să fac voia Celui care Trimisu-M-a, iar Eu voiesc, Lucrarea, să I-o împlinesc.

35. Nu ați spus voi, toți, într-un glas, Că patru luni au mai rămas Până când secerișul vine? Priviți în jurul vostru, bine: Holdele-s albe, pârguite, Fiind, de seceriș, gătite.

36. Cel care seceră, primește Plată și roade-agonisește, Pentru o viață-n veșnicie, Să aibă, astfel, bucurie, Atât cel care-a semănat, Precum și cel ce-a secerat.

37. Căci dreaptă-i zicerea ce-a spus: „Seamănă unul, dar s-a dus Un altul, de a secerat.”

38. Să secerați, v-am îndreptat, Unde voi nu ați ostenit, Pentru că alții s-au trudit Și-n truda lor, voi ați intrat.”

39. Samariteni muți s-au aflat, Atuncea, în cetatea ‘ceea, Și auzind ce-a spus femeia – Că „El mi-a zis tot ce-am făcut” – Îndată-n Domnul, au crezut.

40. La El, Samariteni-acei, S-au dus, rugându-L ca, la ei, Să mai rămână. De-al lor glas, El ascultă și-a mai rămas, Acolo, două zile-n care

41. Crescuseră, în număr mare, Samaritenii locului, Care-au crezut cuvântul Lui.

42. Femeii, mulți, apoi, i-au spus: „Acum, noi credem, în Iisus, Nu din pricina spusei tale, Ci datorită vorbei Sale, Pentru că noi L-am auzit Și-astfel, cu toți, ne-am lămurit Că Acest om, Hristosul, este – Mântuitorul lumi-aceste.”

43. După ce, două zile-a stat, Spre Galileea, a plecat

44. Iisus, căci singur a vestit Că un proroc nu-i prețuit În a sa țară, înde-ajuns.

45. În Galileea, a ajuns Și-a fost, de toți, bine primit, Pentru că mulți L-au întâlnit, Chiar la Ierusalim, când ei Au fost la praznic. Toți acei, Lucrările ce le-a făcut Hristos, acolo, le-au văzut.

46. Iisus veni, după aceea, Iarăși, în Cana Galileea, Unde, din apă, vin făcuse. Atunci, în Capernaum, fuse Un om – slujbaș la-mpărăție – Iar fiu-i, se brodi să fie Chiar în acea vreme, bolnav.

47. Omul, văzându-l că e grav – Și cum aflase că Iisus E-n Galileea iar – s-a dus, Grabnic, la El și L-a rugat Să-i vindece fiul, aflat Pe moarte, de boală zdrobit.

48. Iisus, atunci, a glăsuit: „Minuni – dacă n-o să vedeți – Cu nici un chip, n-o să credeți!”

49. Slujbașul a oftat, din greu: „Vino, până, micuțul meu Nu moare, și-l tămăduiește!”

50. „Du-te! Copilul tău trăiește!”– L-a-ncredințat Domnul Iisus. Omul crezut-a ce i-a spus, Și, către casă, a plecat.

51. Argații l-au întâmpinat, Când încă el era pe drum, Și i-au adus vestea precum Că fiu-i s-a tămăduit.

52. Atuncea, omul a voit – De la ai săi robi – ca să știe, Ceasul, când a-nceput să-i fie, Ceva mai bine, fiului. „Ieri” – spuseră argații lui – La ceasul șapte, l-a lăsat Frigul care l-a scuturat.”

53. Tatăl, atunci, a cunoscut, Că vindecarea s-a făcut Tocmai la timpul când Iisus, „Trăiește fiul tău”, i-a spus. Astfel – și el și casa lui – Crezură vorba Domnului.

54. Acum, această vindecare, Fusese-al doilea semn, pe care, Domnu-l făcu, în Galileea, Când revenit-a din Iudeea.