Logo
🔍

Ioan 6 BIV2014

« Înmulțirea pâinilor

1. Iisus plecă, după aceea; Trecând marea, din Galileea, Ajunse-n alta – în cea care E, a Tiberiadei, mare.

2. O gloată mare L-a-nsoțit, Văzând cum i-a tămăduit Pe suferinzi, semne făcând, Pe toată lumea minunând.

3. Iisus, pe munte, S-a urcat, De ucenicii Săi, urmat.

4. Era în preajma Paștelor, Spre praznicul Iudeilor.

5. Iisus, spre gloată, a privit Și-apoi, lui Filip, i-a vorbit: „De unde, oare, cumpărăm, Pâine, mulțimii, să o dăm?”

6. Domnul așa a întrebat, Fiindcă doar l-a încercat, Pe Filip, pentru că știa, Ce fel de gânduri, el avea.

7. Filip a zis, privind la ei: „Pâine, de două sute lei, De vom lua, la aste guri, N-ajunge – chiar de, firmituri, O să le dăm, la fiecare – Căci gloata este foarte mare.”

8. Alt ucenic, Andrei numit – Frate cu Petru – a vorbit:

9. „Este, aici, un băiețel. Are cinci pâini, de orz – la el – Și doi pești; însă, ce sunt toate Aceste lucruri, pentru gloate?”

10. Atunci, a zis Domnul Hristos: „Puneți, pe oameni, să stea jos!” O iarbă, deasă, învelea, Acel tăpșan. Gloata ședea, Pe jos, precum i se spusese. Mulțimea care se strânsese Și-nfometată-atunci era, Cinci mii de inși – cam – număra.

11. Iisus, pâinile, le-a luat, Ochii – spre cer – Și-a ridicat, Iar după ce a mulțumit Lui Dumnezeu, le-a împărțit La ucenici, ca să le dea, Mulțimii care, jos, ședea. La fel, cu peștii, a făcut, Dând fiecărui, cât a vrut.

12. După ce toți s-au săturat, Pe ucenici, i-a îndemnat: „Strângeți fărâmele rămase.”

13. Douăsprezece coșuri – rase – Cu firmituri, au ridicat, Când sfârși gloata, de mâncat.

14. Oameni-acei, când au văzut, Minunea care s-a făcut Atunci – sub ochii lor – au spus, În acest fel, despre Iisus: „Este proroc, cu-adevărat! E Cel ce-n lume-i așteptat!”

Iisus umblă pe mare

15. Iisus, gândul, le-a cunoscut Și, pentru că El a știut Că vor – cu sila – imediat, Să-L ia, spre-a-L face Împărat, Pe dată, de la ei, S-a dus, Urcând singur, în munte, sus.

16. Primele umbre de-nserare Au coborât, când, înspre mare, Discipolii se îndreptară

17. Și, o corabie, cătară. Ei au pornit, din nou, la drum, Mergând înspre Capernaum. Se-ntunecase, dar Iisus, La ucenici, nu S-a mai dus.

18. Un vânt furios porni să bată, Iar marea era-ntărâtată.

19. Treizeci de stadii, au vâslit – Sau două’șicinci – când au zărit, Din ceață, cum Iisus apare, Venind spre ei, umblând pe mare. Toți ucenicii s-au speriat,

20. Însă, Iisus a cuvântat, Acoperind valuri și vânt: „Să nu vătămați, căci Eu sânt!”

Pâinea vieții

21. Ei, în corabie-au voit Să-L ia, iar El, când S-a suit, Corabia ajunse-ndat’ La locul spre care-au plecat.

22. Norodul, cari pe țărm rămase, La malul mării observase Doar o corabie, că sta, Iar ucenicii, pe-aceasta Se îmbarcară și s-au dus – Doar ei numai – fără Iisus.

23. Când zorii zilei se iviră, Alte corăbii mai sosiră, De la Tiberiada. Ele – Toate corăbiile-acele – Liman găsiră și-ancorară Lângă-acel loc, unde, c-o seară Mai înainte, a mâncat Mulțimea și s-a săturat, După ce Domnu-a mulțumit, Lui Dumnezeu. Cei ce-au venit,

24. Nu-L mai găsiră, pe Iisus, Nici pe discipoli. Ei s-au dus, Din nou, la mare; s-au urcat Iar, în corăbii și-au plecat, Grăbiți, către Capernaum, Să-L afle, pe Iisus, pe drum.

25. Dup-o-ndelungă căutare – Găsindu-L, dincolo de mare – O întrebare-au vrut a-I pune: „Învățătorule, ne spune, Când ai venit?” El S-a uitat

26. La ei și-a zis: „Adevărat, Vă spun, că voi Mă căutați, Nu pentru că vreți să aflați Semne din cer – ieri le-ați văzut; Însă, ceea ce va plăcut, Pâinea a fost, ce Eu v-am dat, Din care, voi v-ați săturat.

27. Nu pentru hrana pieritoare Lucrați, ci pentru-acea mâncare Ce, pe vecie, va rămâne Și-n viață veșnică vă ține. De Fiul omului vi-e dată, Acea hrană, căci al Său Tată – Deci Dumnezeu – cu-adevărat, Cu-a Sa putere, L-a-nsemnat.”

28. Ei ziseră: „Iată, noi vrem – Însă, ne spune – ce putem, Să facem – pentru că nu știm – Cum am putea să-ndeplinim, Lucrările lui Dumnezeu?”

29. Iisus răspunse: „Nu e greu, Lucrarea Domnului nu-i mare: El cere, de la fiecare, Să creadă-n Cel ce e trimis, De El, la voi.” Cu toți I-au zis:

30. „Ce semne faci Tu? Să vedem, De vrei, în Tine, să credem! Tu ce lucrezi? Precum se știe,

31. Părinții noștri – în pustie – Au mâncat mană – cum e scris – Precum, știm bine, că s-a zis: „Pâine, din cer, ei au mâncat”.”

32. Iisus a zis: „Adevărat Vă spun, că nu Moise e cel Ce v-a dat pâine, ci Acel Cari vă dă pâine-adevărată – Din ceruri – este al Meu Tată.

33. Căci pâinea, de la Dumnezeu, Din cer, pogoară – vă spun Eu – Și numai ea dă, lumii, viață. Ascultați dar, de-a Mea povață.”

34. „Doamne”, I-au zis ei, „Te rugăm, Dă-ne-astă pâine, s-o mâncăm,

35. Întotdeauna”, iar Iisus, Rotind privirile, le-a spus: „Pâine a vieții, Eu sunt! Eu Venit-am, de la Dumnezeu! Adevărat vă spun, căci cine Dorește a veni la Mine – Și va voi să Mă găsească – În veci, n-o să mai flămânzească. Celui ce crede – să se știe! – Sete, nicicând, n-o să-i mai fie.

36. V-am spus că voi M-ați și văzut, Dar – de crezut – nu M-ați crezut.

37. Tot ceea ce-Mi dă Tatăl Meu, La Mine va ajunge; Eu Primesc, cu drag, pe orișicine Voiește a veni la Mine; Și nimeni nu e izgonit

38. Afară, căci Eu n-am venit – Din ceruri – să fac voia Mea, Ci să fac voia Celuia Ce M-a trimis aici. Vă zic,

39. Că El nu vrea să pierd, nimic, Din ce Mi-a dat ca să păstrez, Ci vrea doar, să îl înviez, Când va fi ziua de apoi.

40. Încă ceva, să mai știți voi: Tatăl Meu vrea, celui ce vede Pe Fiul și-apoi – în El – crede, Veșnică viață, să îi dea; Pe-acela, îl voi învia, În ziua de apoi.” Erau,

41. În jurul Său, Și-L ascultau, Iudei mulți. Când au auzit, Felul în care a vorbit – Dar, mai ales, chiar când Iisus, „A vieții pâine-s Eu”, le-a spus – Au început ca să cârtească Și, între ei, să șușotească,

42. Zicând: „Nu e Iisus El, oare? Nu-i, al lui Iosif, fiu? Nu are, Părinți, aicea? Nu-i știm noi? Cum poate dar, zice apoi, „Am coborât din cer”?” Iisus

43. Le-a cunoscut gândul și-a spus: „Nu mai cârtiți! Nimeni nu vine –

44. Dacă nu e atras – la Mine, De Tatăl, care M-a trimis, La voi, așa cum am mai zis. Iar Eu, pe-acel, învia-l-voi Când fi-va ziua de apoi.

45. Știți că-n vechime s-a tot zis, Iar, în proroci, se află scris: „Cu toții fi-vor învățați, De Dumnezeu”. Acum, aflați Că oricine L-a ascultat, Pe Tatăl Meu, și a luat Învățăturile Lui, vine, Ca să Mă caute, pe Mine.

46. Vă spun că nimeni, niciodată, Nu L-a putut vedea, pe Tată, Afară numai de Acel Care venit-a, de la El. Da! Doar Acela L-a văzut Și numai El L-a cunoscut.

47. Adevărat vă zic, căci cine Are încredere, în Mine, Va avea viață, tot mereu,

48. Pentru că pâinea vieți-s Eu.

49. Așa după cum ați aflat, Părinții voștri au mâncat Mană-n pustie, și-au murit.

50. Dar pâinea care a venit, Din ceruri, e de așa fel, Încât, oricine este cel Ce va mânca din ea, nu moare, Ci viață veșnică, el are.

51. De-aceea, vreau ca să se știe Că Eu sunt acea pâine vie, Ce-a pogorât din cer. Cumva, Dacă mănâncă cineva, Din ea, va viețui mereu. Pâinea aceasta-i trupul Meu Și pentru-a lumii viață-l dau.”

52. Iudeii, între ei, cârteau, Zicând: „Încă-L mai ascultăm? Ne dă, al Său, trup să-l mâncăm?”

53. Iisus a zis: „Adevărat Vă spun, că dacă n-ați mâncat, Trupul Fiului omului – Și n-ați băut sângele Lui – Nici viață, nu aveți, în voi.

54. De-aceea-n ziua de apoi, Pe-acela am să-l învii Eu, Care-a mâncat din trupul Meu Și din al Meu sânge-a băut.

55. Acum, vă este cunoscut, Că trupul Meu, cu-adevărat, E-o hrană și – cu-adevărat – Sângele Meu e-o băutură.

56. V-am dat această-nvățătură, Ca voi să știți că acel care Mănâncă al Meu trup – și are Să bea al Meu sânge – rămâne Pentru eternitate-n Mine; Astfel, în acel om, mereu, Rămâne-voi, atunci, și Eu.

57. După cum Tatăl – care-I viu – Pe Mine, M-a trimis, să viu La voi, și precum dovedesc Că Eu – prin Tatăl Meu – trăiesc, La fel va fi cu orișicine Care Mă va mânca, pe Mine: Prin Mine, are să trăiască.

58. Așa e pâinea cea cerească – Nu e ca mana ce-a hrănit Pe-ai voști’ părinți, care-au murit. Cel ce-o mânca pâinea cerească, De-a pururi are să trăiască.”

Unii ucenici Îl părăsesc – Mărturisirea lui Petru

59. Toate acestea, când s-au spus, În Capernaum, fu Iisus, Și-n sinagogă, i-a-nvățat, Pe toți cei ce L-au căutat.

60. Auzind vorba Domnului, Mulți, dintre ucenicii Lui, Au zis: „Ceea ce a vorbit, Acum, e de nesuferit. Aceasta este, prea de tot! Cari oameni, să o rabde, pot?”

61. Iisus, știind că ei cârteau – Când vorbele Îi ascultau – A spus: „Oare, a Mea vorbire, Vă e prilej de poticnire?

62. Dacă pe Fiul omului, Îl veți vedea, la locul Lui, Urcând, precum a fost ‘nainte?…

63. Vă spun dar, să luați aminte, Că duhul, viață, dăruiește, Iar carnea nu vă folosește Chiar la nimic; Cuvântul Meu E duh și viață, tot mereu.

64. Dar, între voi, precum se vede, Sunt unii care nu pot crede.” Iisus a spus, aste cuvinte, Căci a știut, mai dinainte, Că – între cei prezenți – erau Unii, care nu Îl credeau. De-asemeni, El l-a cunoscut Pe cel, ce-n urmă, L-a vândut.

65. Sfârșind apoi, aceste toate, Mai zise: „Nimenea nu poate, Veni la Mine, nechemat, Ci numai dacă i-a fost dat, De Tatăl Meu.” Când auziră,

66. Vorbele Lui, Îl părăsiră Mulți dintre cei ce L-au urmat, Până atunci, neîncetat.

67. Către cei doisprezece, El S-a-ntors și a vorbit astfel: „Iată, că am rămas doar noi. Nu vreți, ca să plecați, și voi?”

68. Când vorbele i-a auzit, Petru, mirat, a glăsuit: „Doamne, pe nimeni n-avem noi. La cine-am merge, înapoi? Numai La Tine, noi găsim Veșnica viață. Bine știm Că numai Tu poți să ne-o dai. Cuvintele ei, Tu le ai!

69. Aceștia toți cred cum cred eu: Că ești Fiul lui Dumnezeu. Tu ești Hristosul, negreșit!”

70. Iisus, atuncea, le-a vorbit: „Pe voi – cei doisprezece – Eu V-am adunat, în jurul Meu. Deși-am știut bine ce fac, Totuși, unul – din voi – e drac.”

71. Când, în acest fel, a vorbit, La Iuda, El S-a referit – La cel care iubea mult banul, La fiul lui Iscarioteanul – Cel care parte a făcut, Din rândul lor, dar L-a vândut.

»