Logo
🔍

Ioan 7 BVA

«

1. Apoi Isus parcurgea provincia Galileea și refuza să meargă în Iudeea, pentru că iudeii intenționau să Îl omoare.

2. Pentru iudei, se apropia „Sărbătoarea corturilor”.

3. Frații lui Isus I-au zis: „Pleacă de aici și du-Te în Iudeea, ca să vadă și discipolii Tăi ce faci!

4. Nimeni nu face ceva în secret atunci când intenționează să fie cunoscut. Arată oamenilor ce (poți să) faci!”

5. Spuneau aceste cuvinte, pentru că nici ei – frații Lui – nu credeau în El.

6. Isus le-a zis: „Timpul Meu încă nu a venit; dar vouă, timpul vă este mereu favorabil.

7. Pe voi, lumea nu vă poate urî; dar pe Mine Mă urăște, pentru că afirm despre ea că face lucruri rele.

8. Mergeți voi la sărbătoare. Eu încă nu voi participa la ea, pentru că timpul Meu nu a venit.”

9. După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galileea.

10. După ce frații Lui au plecat să participe la sărbătoare, S-a dus și El acolo, dar nu direct, ci într-un mod mai discret.

11. Iudeii Îl căutau în timpul sărbătorii și ziceau: „Unde este?”

12. Mulțimile de oameni vorbeau discret despre El. Unii ziceau: „Este un om bun!”. Dar alții susțineau: „Nu! El rătăcește poporul!”

13. Totuși, fiindu-le frică de iudei, nimeni nu vorbea direct în public despre El.

14. Când sărbătoarea ajunsese la jumătate, Isus S-a dus la Templu; și acolo învăța mulțimea de oameni.

15. Surprinși, iudeii ziceau: „Acest Om nu a absolvit niciodată vreo școală remarcabilă; și totuși nu ne explicăm de unde are El aceste cunoștințe!”

16. Isus le-a răspuns: „Învățătura pe care o am, nu Îmi aparține, ci este a Celui care M-a trimis.

17. Dacă dorește cineva să trăiască în acord cu dorința Lui, va ajunge să înțeleagă dacă această învățătură este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc din proprie inițiativă.

18. Cine vorbește din proprie inițiativă, intenționează să obțină glorie personală. Dar cine este corect și nu promovează falsa modestie, are intenția să producă glorie Celui care L-a trimis.

19. Oare nu aveți legea dată de Moise? Și totuși, nimeni dintre voi nu o respectă (integral). De ce intenționați să Mă omorâți?”

20. Mulțimea de oameni I-a răspuns: „Ești demonizat! Cine intenționează să Te omoare?”

21. Răspunzând, Isus le-a zis: „Am făcut o lucrare, de care toți vă mirați!

22. Moise v-a dat porunca referitoare la circumcizie. De fapt, ea nu provine în mod exclusiv de la Moise, ci de la patriarhi. Iar voi faceți circumcizia în ziua Sabatului!…

23. Dacă i se face cuiva circumcizia în ziua Sabatului ca să nu se încalce legea lui Moise, de ce sunteți atât de supărați pe Mine pentru că am vindecat un om în ziua Sabatului?

24. Nu judecați bazați doar pe aparențe, ci într-un mod corect!”

25. Niște locuitori din Ierusalim ziceau: „Oare nu este El tocmai Acela pe care intenționează ei să Îl omoare?

26. Și totuși El îi confruntă în mod direct, iar ei nu au replică! Nu cumva liderii noștri au ajuns la concluzia că El este Cristos?

27. Dar noi știm totuși de unde provine acest Om. Când va veni Cristos, nimeni nu va ști de unde este El.”

28. Iar Isus, atunci când învăța mulțimea de oameni în (zona de lângă) Templu, striga: „Mă cunoașteți și știți de unde provin! Eu nu am venit din proprie inițiativă. Cel care M-a trimis, este adevărat și voi nu Îl cunoașteți.

29. Eu Îl cunosc pentru că vin de la El; și (chiar) El M-a trimis.”

30. În consecință, ei intenționau să Îl prindă; dar nimeni nu L-a arestat, pentru că timpul în care urma să I se întâmple acest lucru, încă nu venise.

31. Mulți din acea mulțime de oameni au crezut în El și ziceau: „Când va veni Cristos, va face mai multe minuni decât a făcut acest Om!”

32. Fariseii au auzit mulțimea de oameni discutând discret aceste lucruri despre El. Atunci liderii preoților și fariseii au trimis niște gărzi să Îl prindă.

33. Isus a zis: „Voi mai fi cu voi puțin timp. Apoi Mă duc la Cel care M-a trimis.

34. Mă veți căuta și nu Mă veți găsi. Iar unde voi fi Eu (atunci), voi nu puteți veni.”

35. Iudeii au zis între ei: „Unde intenționează să Se ducă acest Om astfel încât să nu Îl putem găsi? Oare Se va duce să învețe pe evreii care sunt împrăștiați printre greci?

36. Ce a vrut El să spună prin cuvintele «Mă veți căuta și nu Mă veți găsi; iar unde voi fi Eu (atunci), voi nu puteți veni.»?”

37. În ultima și cea mai semnificativă zi a sărbătorii, Isus a stat în picioare și a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea!

38. Din inima celui care crede în Mine, vor curge râuri de apă vie, exact cum zice Scriptura!”

39. Spunea aceste cuvinte referindu-Se la Spiritul pe care urma să îl primească cei care vor crede în El. Spiritul Sfânt nu fusese dat pentru că Isus încă nu fusese glorificat.

40. Când unii oameni din acea mulțime au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este adevăratul Profet!”

41. Alții ziceau: „Acesta este Cristos!” Iar alții spuneau: „Cum? Va veni Cristos din Galileea?!

42. Oare nu spune Scriptura că Acel Cristos va fi unul dintre urmașii lui David care locuiesc în satul Betleem unde a trăit și el?”

43. Și astfel, mulțimea de oameni s-a dezbinat din cauza Lui.

44. Unii doreau să Îl prindă, dar nimeni nu L-a arestat.

45. Gărzile s-au întors la liderii preoților și la farisei, care le-au zis: „De ce nu L-ați adus?”

46. Gărzile au răspuns: „Niciodată nu a vorbit vreun om ca Acesta!”

47. Fariseii le-au răspuns: „Sper că nu ați fost și voi duși în eroare.

48. A crezut în El vreunul dintre liderii noștri sau dintre farisei?

49. Nu, ci numai acest popor blestemat care nu cunoaște Legea!”

50. Nicodim, cel care venise noaptea la Isus și care era unul dintre ei, le-a zis:

51. „Oare ne permite legea noastră să condamnăm pe un om înainte de a-l asculta pentru a ști ce face el?”

52. Ei i-au răspuns: „Și tu ești din Galileea? Verifică atent și te vei convinge că niciun profet nu a provenit din Galileea!”

53. [Apoi fiecare a plecat acasă.

»