Ioan 8 BIV2014

1. Din mijlocul noroadelor, În Muntele Măslinilor,

2. Plecă Iisus, dar dimineață, Veni la Templu, să dea față, Din nou, cu-acele gloate multe, Nerăbdătoare să-L asculte. Acolo, jos, S-a așezat Și-nvățături, apoi, le-a dat.

3. La El, veniră Farisei Și cărturari. Aveau cu ei, Pe o femeie ce-a fost prinsă În preacurvie. Ea fu-mpinsă Până în fața lui Iisus.

4. „Învățătorule” – I-au spus – „Iată că prinsă, a fost ea, Chiar în momentul când curvea.

5. Moise prin Lege-a poruncit, Că trebuie a fi stârpit, Cu pietre, astfel de femei, Dar vrem să știm, Tu ce zici? Ei?”

6. Aceste lucruri, ei le-au spus, Să-L ispitească pe Iisus, Ca pricină să Îi găsească, Să poată să-L învinuiască. Iisus, însă, S-a aplecat Și, cu un deget, a zgâriat Pământul și, ceva, a scris;

7. Iar pentru ei, apoi, a zis, După ce iar, S-a ridicat: „Cel care e fără păcat, Să ia o piatră și să dea, Întâiul – dintre toți – în ea.”

8. Sfârșind ce a avut de zis, S-a aplecat, din nou, și-a scris, Cu al Său deget, pe pământ.

9. Când auziră-al Său cuvânt, Cu toți, în cuget, s-au simțit Mustrați, și-afară, au ieșit, Plini de rușine, rând pe rând, De la cei vârstnici începând, La cei din urmă. Toți s-au dus Și-n Templu, a rămas Iisus, Doar cu femeia, care sta Încremenită și-aștepta, În fața Lui, întrebătoare.

10. Iisus se ridică-n picioare, Iar când nimeni n-a mai rămas În Templu, zise, cu blând glas: „Unde-s pârâșii tăi, femeie? Nu vor, pedeapsă, să-ți mai deie? Nimeni nu te-a mai osândit?”

11. „Nimeni, o Doamne! Au ieșit Cu toți afară” – zise ea. „Atuncea, nici Eu, fiica Mea, Nu te-osândesc. Să te păzești: De-acum, să nu păcătuiești!”)

12. Când a vorbit, din nou, Iisus, Noroadelor strânse, le-a spus: „Eu sânt Lumina lumii. Cine Are a Mă urma pe Mine, În întuneric, niciodată, Nu va umbla, ci-i va fi dată Lumina vieții.” Printre cei

13. Prezenți, erau și Farisei. Ei ziseră: „Cum ai vorbit, De Tine ne-ai mărturisit; Deci, mărturia astfel dată, Nu poate fi adevărată.”

14. „Chiar dacă Eu, precum am spus, Mărturisesc” – zise Iisus – „De Mine Însumi, să se știe, Că dreaptă-i a Mea mărturie, Căci știu de unde am venit Și unde merg; dar, negreșit, Voi nu știți de unde vin Eu, Nici unde duce drumul Meu.

15. Numai după înfățișare, Voi judecați, pe fiecare. Eu nu judec, pe nimenea.

16. De judec, judecata Mea Este, mereu, adevărată, Căci nu-s singur; ci, al Meu Tată – Acela care M-a trimis –

17. Cu Mine e. În Lege-i scris, Că doar atunci, o mărturie, Adevărată o să fie, Dacă doi oameni o-ntăresc.

18. Eu Însumi dar, mărturisesc, De Mine Însumi, iar apoi, Tatăl, cari M-a trimis la voi.”

19. Ei întrebară, de îndată: „Dar unde este al Tău Tată?” Iisus răspunse-atunci: „Vedeți? Pe Mine nu Mă cunoașteți Și nu-L cunoașteți, nici atât, Pe Tatăl Meu. Numaidecât, Pe Mine, de Mă cunoșteați, Și pe-al Meu Tată Îl știați.”

20. Aste cuvinte-atunci, Iisus, În Templu când era, le-a spus – Când împărțea norodului, Cu drag, învățătura Lui. Ședea chiar lângă vistierie, Dar nimeni n-a-ndrăznit să vie, Să-L prindă – cum s-ar fi dorit – Căci ceasul Său n-a fost sosit.

21. „Eu am să plec curând”, le-a spus, Celor prezenți, Domnul Iisus – „Atuncea, Mă veți căuta, Dar în al vost’ păcat, veți sta; Și-apoi, în el, o să muriți, Căci nu puteți ca să veniți, Unde merg Eu.” Cum a sfârșit,

22. Iudeii s-au și repezit A se-ntreba: „Nu cumva, oare, Voiește ca să se omoare, De zice: „Unde Eu fi-voi, Nu veți putea să mergeți voi”?”

23. „Voi toți sunteți”– le-a zis Iisus – De jos, Eu, însă, sunt de sus. Din astă lume, voi sunteți Și-n lume o să rămâneți, În timp ce Eu, din lume, nu-s.

24. Tocmai de-aceea, v-am mai spus, Că în păcate-o să muriți. Dacă, a crede, nu voiți, Că „Eu sunt”, în al vost’ păcat, Muri-veți!” Ei L-au întrebat:

25. „Dar cine ești Tu?”, iar Iisus, „Sânt, ce de la-nceput, v-am spus”–

26. Le zise. „Multe-am de vorbit, Precum și mult de osândit, În voi, dar Cel ce M-a trimis E-adevărat, precum v-am zis; Tot ce, la El, am auzit, Eu, lumii, am mărturisit.”

27. Nimeni, însă, nu pricepea Că, despre Tatăl, le vorbea.

28. Iisus, cuvântul, Și-a urmat: „Abia când Îl veți fi-nălțat, Pe Fiul omului, afla-veți Că „Eu sunt”; doar atunci, ști-veți Cum că nimic, nu-nfăptuiesc Eu, de la Mine, ci vorbesc, Doar precum Tatăl M-a-nvățat.

29. El e cu Mine, ne-ncetat: Nicicând, El nu M-a părăsit, Căci voia Sa, am împlinit.”

30. Pe când vorbea Iisus astfel, Mulți, din norod, crezură-n El.

31. Iisus, atunci când a văzut, Chiar și Iudei, că L-au crezut, A zis, referitor la ei: „Voi fi-veți ucenicii Mei, Doar dacă, în cuvântul Meu, O să rămâneți, tot mereu.

32. Când, adevărul, o să-l știți, Slobozi, putea-veți ca să fiți, Căci el v-aduce slobozire.”

33. Ei I-au răspuns, plini de uimire: „Dar noi suntem sămânța lui Avram și, robii nimănui, N-am fost, nicicând. De ce vorbești, Că „veți fi slobozi”? Tu greșești!”

34. Iisus le-a zis: „Adevărat Vă spun, căci cel cari, în păcat, Trăiește, rob e, negreșit, Păcatului ce l-a robit.

35. Robul, în casă, n-o să stea Pe veci, ci fiul – pururea – Rămâne-va în casă. Deci,

36. Când Fiul, slobozenie-n veci, Vă dă, atunci puteți să știți Că pururi, slobozi, o să fiți.

37. Ai lui Avram urmași, știu Eu, Că sunteți; dar, cuvântul Meu Nu prinde-n voi și-atunci cătați, Ca morții, pradă, să Mă dați.

38. Eu spun ceea ce am văzut, La Tatăl Meu, că a făcut; Voi faceți ce ați auzit Că tatăl vostru-a săvârșit.”

39. „Avram este al nostru tată!” – Spuseră ei. Atunci, pe dată, Iisus a zis: „Îndoieli am Că sunteți fiii lui Avram. Dacă ați fi, găsesc cu cale, Să faceți doar faptele sale.

40. Acum, însă, voi căutați, Ca morții, pradă, să Mă dați, Pe Mine, care am venit Și adevărul auzit Chiar de la Dumnezeu, de sus, Lumii acestea, l-am adus.

41. Ce fel de fapte faceți? Iată Că faceți, ca al vostru tată.” „Nu din curvie, noi suntem Născuți” – ei au răspuns – „Avem Un singur Tată: Dumnezeu!”

42. Iisus le zise: „Vă spun Eu: De L-ați avea Tată, pe Mine, Atuncea, M-ați iubi și-ați ține La ce v-am spus, pentru că Eu Ieșit-am de la Dumnezeu, Și-n lumea voastră am sosit; Nu de la Mine am venit, Ci sunt aici – cum v-am mai zis – Pentru că Domnul M-a trimis.

43. De ce, vorbirea-Mi, nu puteți Să o-nțelegeți? Hai, spuneți! Nu știți! Atuncea, vă spun Eu: Căci n-ascultați cuvântul Meu!

44. Nu Dumnezeu vă este Tată, Ci diavolul, pentru că, iată, Că voi, cu toții, vă siliți, Ca poftele, să-i împliniți. El, ucigaș, s-a arătat, De la-nceput și nu a stat În adevăr, fiindcă-n el Nu este adevăr, defel. Întotdeauna, când mințește, Din ale sale doar, vorbește. În acest fel, ni se arată Că este al minciunii tată.

45. Iar Eu, care-adevărul spun, N-am fost crezut și nu sunt bun.

46. Dar cine, dintre voi toți, poate A dovedi, că am păcate, Când, adevăr spun? Cum nu vreți, Atuncea, ca să Mă credeți?

47. Cel care e din Dumnezeu, Ascult-al Său cuvânt, mereu. Voi, însă, n-ascultați, defel, Pentru că nu sunteți din El.”

48. Iudei-au spus: „N-am zis noi bine, Că ești Samaritean și-n Tine

49. Este un drac?” „N-am drac”, a spus Către Iudei, Domnul Iisus, „Ci Îl cinstesc, pe Tatăl Meu. Voi, însă, nu Mă cinstiți. Eu

50. Nu caut, slava Mea, vreodată, Căci este Unul care-o cată Și judecă. Adevărat

51. Vă spun, căci cel ce-a ascultat Cuvântul Meu – și Îl păzește – Acela veșnic viețuiește.”

52. Iudei-au zis: „Acuma, bine Vedem noi, că ai drac, în Tine, Căci Avram – iată – a murit; Proroci-asemeni, au pierit, Și-acum, Tu zici: „Cel ce păzește, Cuvântul Meu, în veci, trăiește”.

53. Sau, decât tatăl nostru, oare – Decât Avram – ești Tu, mai mare? Ori, toți prorocii, precum zici, Pe lângă Tine, sunt mai mici? Cum poți, în ăst fel, să vorbești? Dar cine Te crezi Tu, că ești?”

54. „Când, singur, M-aș slăvi, vă zic, Că slava Mea n-ar fi nimic” – Spuse Iisus – „dar Tatăl Meu – Cărui, al vostru Dumnezeu Îi ziceți voi – El Mă slăvește.

55. Acum, totuși, se dovedește Că nu-L cunoașteți. Vă e greu, A crede-așa ceva. Dar Eu, În schimb însă, Îl cunosc bine. Că nu-L cunosc, de aș susține, Aș fi un mincinos apoi, Exact așa cum sunteți voi. Dar Îl cunosc și-adeveresc, Căci Eu, Cuvântul, Îi păzesc.

56. Încă ceva aflați dar: iată, Avram, care-i al vostru tată, De bucurie, a săltat, Atuncea când el a aflat, Că o să vadă ziua Mea. Deci, a văzut ziua a cea Și, foarte mult, s-a veselit.”

57. „Dar Tu, încă, n-ai împlinit Cincizeci de ani” – ziseră ei – „Și-acum, a ne convinge, vrei, Că pe Avram, Tu l-ai văzut. Tu chiar voiești a fi crezut?”

58. Iisus le-a zis: „Luați aminte, Căci Eu sunt mai de dinainte De a se naște-Avram, al vost’. Da, da, ‘naintea lui, am fost!”

59. Când a sfârșit de cuvântat, Ei, pietre-n mână, au luat, Ca să-L lovească, dar Iisus Se-ascunse, iute, și S-a dus, Din Templu-apoi, trecând ușor Și sigur, prin mijlocul lor.