Iona 4 NTR
1. Iona s-a supărat însă foarte tare din cauza aceasta și s-a mâniat.
2. El s-a rugat Domnului și a zis: ‒ O, Doamne, nu este aceasta tocmai ce spuneam eu pe când eram în țara mea? De aceea am încercat să fug la Tarșiș, pentru că știam că ești un Dumnezeu binevoitor și milostiv, încet la mânie și plin de îndurare, un Dumnezeu Care regretă răul pe care zice că-l va face.
3. Iar acum, Doamne, Te rog, ia-mi viața, căci este mai bine să mor decât să trăiesc!
4. Domnul a răspuns: ‒ Oare faci bine că te mânii?
5. Atunci Iona a ieșit din cetate și s-a așezat la est de aceasta. Acolo și-a făcut un adăpost și a șezut la umbra lui, așteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea.
6. Domnul Dumnezeu a trimis un ricin, pe care l-a făcut să crească deasupra lui Iona, pentru a face umbră capului său și pentru a-i înlătura necazul. Iona s-a bucurat foarte mult de ricinul acesta.
7. Însă, odată cu ivirea zorilor, Dumnezeu a trimis un vierme care a vătămat ricinul și acesta s-a uscat.
8. Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt uscat dinspre est. Soarele l-a bătut pe Iona în creștet, sleindu-l de puteri. El și-a dorit să moară și a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!“.
9. Dumnezeu l-a întrebat pe Iona: ‒ Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului? El a răspuns: ‒ Fac bine că mă mânii, chiar până la moarte!
10. Atunci Domnul a zis: ‒ Ție ți s-a făcut milă de acest ricin pentru care nu tu ai muncit și pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte a răsărit și într-o noapte a pierit.
11. Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor și în care se află și o mulțime de animale?