Iosua 10 BIV2014

1. Peste Ierusalim ședea Adon-Țedec și-mpărățea. De Iosua, el a aflat Și-a auzit ce s-a-ntâmplat Cu Ai și cu-mpăratul lui; De soarta Ierihonului, De-asemenea a auzit; De felu-n care-a reușit Neamul din Gabaon a face Să-ncheie cu Israel pace, A prins de veste, imediat.

2. Atuncea, s-a înspăimântat, Căci Gabaonul, faimă, are Că este o cetate mare, Precum sunt cele-mpărătești. Puține-asemeni ei găsești, Și nici cetatea Ai nu are O suprafață-atât de mare. Cei care-n Gabaon ședeau, Viteji și ne-nfricați erau.

3. Adon-Țedec cari, împărat, Era-n Ierusalim aflat, Către Hoham – cel ce ședea Peste Hebron și-mpărățea – Către Piream cari s-a aflat Peste Iarmut înscăunat, Către Iafia cari ședea Peste Lachis și-mpărățea, Către Debir cari, împărat, Fosta-n Eglon înscăunat, Câte-o solie a trimis, Prin care-n acest fel a zis:

4. „Cu toți ați face foarte bine, Să vă suiți, până la mine, Căci trebuie să ne unim Ca împreună să pornim, Spre Gabaon, căci am aflat Precum că, pace, a-ncheiat, Cu Iosua și-al său popor. Să-l batem dar, pe trădător!”

5. Peste-Amoriți, înscăunați, Erau – atunci – cinci împărați: Ierusalimul unu-avea, Iar la Iarmut altul ședea; Era un altul la Hebron, Mai era unul la Eglon, Iar cel din urmă împărat Era-n Lachis înscăunat. Toți împărații s-au unit Și un război, ei au pornit, Cu Gabaonul. Imediat

6. Cei ce-n cetate s-au aflat, La Iosua, soli, au trimis – Lângă Ghilgal – și-astfel i-au zis: „Dă-ne, degrabă, ajutor, Căci capii Amoriților, Cari sus la munte locuiesc, Ne-atacă și ne nimicesc!”

7. Iosua, din Ghilgal apoi, Cu ai săi oameni de război, Spre Gabaon, iute-a pornit.

8. Domnul, atuncea, i-a vorbit, Lui Iosua: „Să nu ai teamă, Căci am să-i dau, de bună seamă, Pe împărați, în mâna ta Și împotrivă nu-ți vor sta.”

9. Iosua-ndată a pornit, De la Ghilgal și însoțit De ai săi oameni de război, O noapte-ntreagă-a mers și-apoi – Când zorile s-au revărsat – Pe împărați i-a atacat.

10. În rândul lor, fără-ndoială, Domnu-a iscat învălmășeală Și-au fost bătuți de Israel. O mare-nfrângere, astfel, Au suferit la Gabaon. Pe drumul către Bet-Horon, Iosua-n urmă i-a gonit; Pân’ la Azeca, i-a lovit Și-nspre Macheda i-a împins.

11. Pe când fugeau cu pas întins Spre Bet-Horon, Domnul – de sus – Un val de pietre a adus, Cu care El i-a potopit Pân’ la Azeca. Au pierit Atunci, sub piatra grindinei, Mai mulți în număr, decât cei Care-au ajuns loviți să fie, De sabie, în bătălie.

12. În ziua-n care s-a-ntâmplat Că, pe-mpărați, Domnul i-a dat În mâinile lui Israel, Iosua a vorbit, astfel: „Oprește-te, pe boltă, soare Și stai pe-a cerului cărare, Deasupra Gabaonului! Asupra Aialonului, Oprește-ți lună, mersul tău!”

13. Când auziră glasul său, Luna și soarele au stat Pe loc, până s-a răzbunat Poporul, pe vrăjmașii lui. Dar oare-n Cartea Dreptului, Lucrul acesta nu e scris? Deci soarele – precum a zis – A stat pe loc – nu s-a grăbit Să meargă către asfințit, Ci începând din acel ceas, Aproape-o zi a mai rămas Pe boltă, sus, încremenit.

14. Nicicând, nu s-a mai pomenit Așa o zi – nici înainte Și nici apoi – să ia aminte Domnul, la glasul omului, Făcând după dorința lui. Lucrul acesta s-a-ntâmplat, Pentru că Domnul S-a aflat, Atunci, cu Iosua, și El Luptase pentru Israel.

15. Către Ghilgal, după război, Poporul a plecat apoi.

16. Cei cinci cari fost-au așezați Peste-Amoriți ca împărați, În mare grabă au fugit Și la Macheda au găsit O peșteră anume-n care Voiau să-i caute scăpare.

17. Oameni, la Iosua, s-au dus Și despre acest fapt i-au spus: „Iată că cei cinci împărați Sunt la Macheda-acum aflați. Stau într-o peșteră, în care, Încearcă a-și găsi scăpare.”

18. Iosua zise: „Să plecați Și pietre mari să căutați, Pe care să le prăvăliți În gura peșterii. Tocmiți Oameni să le păzească-apoi,

19. Ca să nu pierdeți timpul. Voi Să nu cumva să vă opriți, Ci mergeți să îi urmăriți Pe-ai voști’ vrăjmași. Să țineți minte: Să-i bateți și pe dinainte, Să-i bateți și pe dinapoi! Să nu-i lăsați să intre-apoi Cumva-n cetăți, căci Domnul vrea, În mâna voastră să îi dea.”

20. Iosua-n urmă – iar cu el Apoi, întregul Israel – Pe-ai lor vrăjmași i-au biruit. Mari pierderi le-au pricinuit Și doar câțiva care-au intrat În vreo cetate, au scăpat Cu viață, de furia lor.

21. Când al lui Israel popor, În tabără, a revenit – Lângă Macheda – n-a-ndrăznit Nimeni, de-a lungul drumului, De a vorbi-mpotriva lui.

22. Când tot poporul a sosit, Iosua astfel a vorbit: „Deschideți peștera în care Sunt împărații, la păstrare. Să-i cercetați dacă sunt bine Și-apoi, aduceți-i la mine!”

23. Îndată, oamenii s-au dus Să împlinească ce le-a spus. I-au scos din peșteră afară Și-n urmă, îi înfățișară La Iosua. Cinci împărați, Peste-Amoriți încoronați, S-au rânduit în fața lui: Cel al Ierusalimului, Cel ce fusese la Hebron, Cel ce domnise la Eglon, Cel ce-n Iarmut era-mpărat Și cel care-n Lachis a stat.

24. Când i-au adus pe împărați, Pe ai lui Israel bărbați Iosua i-a chemat la el Și le-a vorbit, în acest fel: „Să nu vă temeți, nicidecum! Apropiați-vă – acum – Și pe grumazurile lor – Bărbații din al meu popor – Talpa piciorului să-și pună!” Ei toți veniră împreună Și-apoi, îndată au făcut Așa precum li s-a cerut.

25. Iosua-a zis: „Nu vă speriați Și nici nu vă înspăimântați Ci, dimpotrivă, voi să fiți Îmbărbătați și întăriți, Pentru că Domnul Dumnezeu Are să facă, tot mereu, În acest fel, vrăjmașilor, Cu care luptă-al vost’ popor.”

26. Iosua-apoi, pe împărați, I-a omorât și spânzurați, De cinci copaci, au fost, afară Unde au stat până pe seară.

27. Abia când soarele-a apus, Pe ai săi oameni, el i-a pus Să îi pogoare de pe lemn. Aceștia, la al său îndemn, Au alergat și jos i-au dat, Iar după-aceea i-au luat Și i-au târât, în graba mare, La peștera ‘ceea în care Au stat ascunși. I-au azvârlit În peșteră și-au prăvălit, La gura ei, pietroaie mari, De-au astupat-o – pietre cari Pot fi și azi a fi văzute, Încremenite și tăcute, Păzind mormântul celor care, Acolo și-au cătat scăpare.

28. Oastea lui Iosua apoi, Către Macheda, înapoi, S-a-ntors și toți oamenii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți. Nu a scăpat Nici al Machedei împărat. N-a avut nimenea scăpare: Toți au pierit, cu mic, cu mare. Cu cel ce fost-a împărat Peste Macheda, s-a-ntâmplat Asemeni celui ce ședea La Ierihon și-mpărățea.

29. Israeliții au trecut Spre Libna, unde i-au bătut Pe toți locuitorii care Acolo-au fost în număr mare, Precum și pe-al ei împărat.

30. Domnul, în mâna lor, a dat Cetatea, iar oamenii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți. N-a fost cruțat Nici chiar al Libnei împărat. N-a avut nimenea scăpare, Ci a pierit orice suflare. Toate ființele aflate, Pe vremea ‘ceea, în cetate, Lovite-au fost și au pierit Cu mic cu mare, negreșit. Cu cel ce fost-a împărat Atunci, la Libna, s-a-ntâmplat Asemeni celui ce ședea La Ierihon și-mpărățea.

31. Israeliții au sfârșit Cu Libna și-apoi au pornit Către Lachis, unde-au fost date Mari bătălii, înverșunate.

32. Domnul – așa cum a promis – A dat cetatea din Lachis, În mâinile lui Israel Care-a învins-o, iar astfel, Sfârșit-au toți oamenii ei, Prin ascuțișul sabiei. Totul la fel s-a petrecut, Precum la Libna s-a făcut.

33. Atunci, Horam care ședea Peste Ghezer și-mpărățea, La al Lachisului popor, A vrut să-i vină-n ajutor. Cu oaste mare a venit, Dar Iosua l-a biruit, Iar dintre cei ce l-au urmat Nimeni, cu viață, n-a scăpat.

34. Israeliții au sfârșit Și cu Lachisul și-au pornit Către-a Eglonului cetate Unde mari lupte-au fost purtate,

35. Iar toți locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți apoi, de-ndat’, Căci nimeni nu a fost cruțat. Totul la fel s-a petrecut, Precum fost-a-n Lachis făcut.

36. Israeliții, din Eglon, S-au îndreptat către Hebron, Să pună mâna pe cetate. Mari bătălii au fost purtate,

37. Iar toți locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți apoi, de-ndat’. Nimeni, cu viață, n-a scăpat: Nici împăratul, nici cei care Au vrut să-i dea ajutorare – Căci prin cetăți ei locuiau, Cari de Hebron aparțineau. Totul, la fel, s-a petrecut Precum fost-a-n Eglon făcut.

38. Când cu Hebronul au sfârșit, Către Debir ei au pornit, Să pună mâna pe cetate. Mari bătălii au fost purtate,

39. Iar toți locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți apoi, de-ndat’. Nimeni, cu viață, n-a scăpat: Nici împăratul, nici cei care Au vrut să-i dea ajutorare – Căci ei de prin cetăți erau Cari, de Debir, aparțineau. Totul la fel s-a petrecut, Precum fost-a-n Hebron făcut, Sau cum, în Libna, s-a-ntâmplat.

40. Nimeni, cu viață, n-a scăpat, Căci Iosua-ntregul ținut Al țări-atuncea l-a bătut, Chiar de pe munte începând – Spre miazăzi – și ajungând De pe costișe, în câmpii. În urma ăstor bătălii – Dintre cei care s-au aflat În țară – nimeni n-a scăpat Cu viață, căci orice suflare Fusese ștearsă de sub soare, Așa precum a poruncit Domnul, atunci când i-a vorbit.

41. Deci, Iosua-ntregul ținut Al țări-atuncea l-a bătut, Din Cades-Barnea începând – Prin Gaza și Gosen trecând – Până la Gabaon apoi, Iar de acolo, înapoi.

42. De către Iosua, luați, Au fost ai țării împărați – Precum și-ntreg ținutul lor – Pentru-al lui Israel popor. Lucrul acesta s-a-ntâmplat, Pentru că Domnul a luptat, Atunci, alăturea de el, Pentru întregul Israel.

43. Când luptele-au luat sfârșit, Israeliți-au revenit Iar, la Ghilgal. În fruntea lor, Sta Iosua, conducător.