Iosua 11 BIV2014

1. Iabin – cel care-a-mpărățit Peste Hațor – a auzit De lucrurile petrecute. Înspăimântat, trimise iute, Soli, la-mpăratul din Madon, La împăratul din Șimron, La cel care, înscăunat, Sta la Acșaf ca împărat,

2. La împăratul cel de frunte – La miazănoapte-aflat de munte – La împăratul din câmpie – Care-a domnit, precum se știe, La miazăzi de locul care Drept Chineret, nume, își are – La cei ce-n vale se aflau, La cei care împărățeau Pe înălțimea Dorului Către apusul soarelui,

3. La întreg neamul Canaanit Care ședea la asfințit, La Amoriți și la Hetiți, De-asemenea la Fereziți, Apoi la neamul Iebusit Care în munți a locuit Și-n urmă-apoi Heviților Cari își aveau ținutul lor La poalele Hermonului – În Mițpa – chiar în fața lui.

4. Aceste neamuri au primit Soliile și s-au unit, Alcătuind o oaste care Era în număr foarte mare. Când o priveai în largul zării, Părea ca și nisipul mării. Pe lângă arme, fiecare Au mai avut și cai și care.

5. Toți împărații au găsit Că locul cel mai potrivit Ca să-și adune om cu om, Este la apele Merom; Au hotărât ca-n locu-acel Să-i țină piept, lui Israel.

6. Domnul, la Iosua, S-a dus Și-apoi în acest fel, i-a spus. „Fii tare dar, și nu te teme, Căci mâine, pe această vreme, Pe toți, bătuți, am să vi-i dau, În mâna voastră. Însă vreau Ca vinele picioarelor, Tu să le tai, cailor lor; Iar carele – toate-adunate – În flăcări, fi-vor aruncate.”

7. La apele Merom apoi – Cu ai săi oameni de război – Pe ne-așteptate a venit Iosua și a năvălit Peste-mpărați și oastea lor.

8. În mână la al său popor – Precum a zis – Domnu-a făcut Să cadă toți. El i-a bătut Pân’ la Sidonul zis „cel mare”, Până la valea Mițpa care Se află către răsărit Și-n urmă, i-a înghesuit La Misrefot-Maim. Apoi,

9. Când a sfârșit acest război, Iosua-ndată a făcut Așa cum Domnul i-a cerut Și vinele picioarelor, El le-a tăiat, cailor lor, Iar carele – toate-adunate – În flăcări, fost-au aruncate.

10. Când Iosua – de la război – Cu oastea s-a întors apoi, Către Hațor s-a îndreptat, Unde, în urmă, a purtat Mari bătălii înverșunate, Spre-a pune mâna pe cetate. Hațorul – fără îndoială – Pe-atunci, fusese capitală Pentru acele-mpărății Spre care s-au trimis solii. Cel ce era înscăunat, Peste Hațor, n-a fost cruțat, Ci a pierit – precum se știe – Cu-al său popor, în bătălie, Atuncea când pentru cetate Crâncene lupte au-fost purtate.

11. Astfel, locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei Pieiră, iar cetatea lor Dată a fost flăcărilor.

12. Cetățile ce le-au avut Cei care au aparținut De a Hațorului cetate, Au fost și ele-apoi luate. Toți cei ce-n ele-au fost aflați, De sabie au fost tăiați, Căci Iosua i-a nimicit Pe toți, precum a poruncit Moise – înaintașul lui – Cari fost-a robul Domnului.

13. Dar nu s-a ars nici o cetate, Din cele care-au fost aflate Pe deal, afară de Hațor Cari, de-al lui Israel popor, După ce-ajunse-a fi învinsă, De Iosua a fost aprinsă.

14. Israeliții au luat, Drept pradă, tot ce au aflat A fi de preț într-o cetate. Și vitele au fost luate, Iar toți locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți, cu mic, cu mare. Nimeni n-a căpătat cruțare.

15. Iosua, astfel, a-mplinit Ceea ce i s-a poruncit Lui Moise – robul Domnului – Care-a lăsat – la rândul lui – Lui Iosua, porunca dată De Domnu-n vremea-ndepărtată.

16. În felu-acesta, țara toată, De Iosua a fost luată: Muntele tot a fost luat, Ținutu-n miazăzi aflat, Țara Gosen, valea la fel Și muntele lui Israel – Cu câmpul și văile lui –

17. Pornind din poala muntelui Care, pleșuv, se-nalță mare, Privind către Seir în zare, Pân’ la Bal-Gad și valea lui Din granița Libanului, Și pân’ la muntele chemat Hermon. Iosua i-a luat Pe împărații toți, pe care Acel ținut întins îi are Și i-a ucis, pe rând, apoi.

18. El a purtat, cu ei, război – Cu oastea lor, nenumărată – O vreme foarte-ndelungată.

19. Cu Israel, n-a putut face Atunci, nici o cetate, pace, Afară de neamul Hevit Ce-n Gabaon a locuit. Restul, prin luptă-au fost luate: Cetate dar, după cetate Au fost prin luptă cucerite Și multe fost-au nimicite.

20. Faptele-așa s-au petrecut, Pentru că Domnul a făcut Ca toate neamurile care Erau în țara ‘ceea mare, În inimă să se-mpietrească Și-apoi ele să se unească Să-i țină piept lui Israel. Ajuns-au nimicite-astfel, Așa cum Domnu-a poruncit, Când El, lui Moise, i-a vorbit.

21. Cu Anachimii, mai apoi, A purtat Iosua război, Până când el i-a nimicit. Ținutu-n care-a locuit Neamul acela cuprindea Întinderi mari, căci începea Din muntele Hebronului Și ajungea hotarul lui, Pân’ la Debir, Anab și-apoi, Pe coastă se-ntorcea-napoi, În muntele lui Israel Și-n Iuda. Iosua, astfel, Îi șterse cu desăvârșire, Din țara care, moștenire, S-a dat pentru al său popor.

22. Din neamul Anachimilor, Mai locuiau cei ce-au scăpat, La Gaza, la Asdod și Gat.

23. Deci Iosua, mâna, a pus Pe toată țara, cum a spus Domnul, prin Moise. Apoi el, Copiilor lui Israel, A dăruit-o-n stăpânire, Ca să le fie moștenire, Iar fiecare a primit Partea ce i s-a cuvenit Ca stare și ca seminție. Domnu-a făcut apoi, să vie Un timp de tihnă, negreșit, În care țara a găsit Odihna binecuvântată Cari doar prin pace este dată.