Logo
🔍

Iosua 12 NTR

« Regii din Transiordania, înfrânți de Moise

1. Aceștia sunt regii țării, pe care fiii lui Israel i-au învins și ale căror teritorii le-au luat în stăpânire la est de Iordan, de la pârâul Arnon până la muntele Hermon, precum și toată partea de est a Arabei:

2. Sihon, regele amoriților, locuia la Heșbon. El stăpânea de la Aroer, care se află pe malul pârâului Arnon, de la jumătatea pârâului, peste o jumătate din Ghilad, până la pârâul Iabok, granița fiilor lui Amon.

3. El stăpânea, de asemenea, de la Araba până la Marea Chineret, în est, și până la Marea Arabei (Marea Sărată), tot în est, pe drumul către Bet-Ieșimot, iar în partea de sud până la poalele muntelui Pisga.

4. Og, regele Bașanului, unul dintre ultimii refaiți, locuia atât la Aștarot, cât și la Edrei.

5. El stăpânea peste Hermon, Salca, peste întregul Bașan până la granița cu gheșuriții și cu maacatiții și peste jumătate din Ghilad până la granița cu Sihon, regele Heșbonului.

Regii din Cisiordania, înfrânți de Iosua

6. Moise, slujitorul Domnului, împreună cu fiii lui Israel i-au învins, și Moise, slujitorul Domnului, a dat acest teritoriu în stăpânirea rubeniților, gadiților și jumătății seminției lui Manase.

7. Aceștia sunt regii țării, pe care Iosua și fiii lui Israel i-au învins în partea de vest a Iordanului, de la Baal-Gad în Valea Libanului, până la muntele Halak, care se înalță către Seir. Iosua a dat-o ca moștenire semințiilor lui Israel, potrivit cu părțile alocate fiecăruia,

8. în munte, în zona deluroasă, în Araba, la poalele munților, în deșert și în Neghev (teritoriul hitiților, amoriților, canaaniților, periziților, hiviților și iebusiților):

9. regele din Ierihon, unul; regele din Ai, care este lângă Betel, unul;

10. regele din Ierusalim, unul; regele din Hebron, unul;

11. regele din Iarmut, unul; regele din Lachiș, unul;

12. regele din Eglon, unul; regele din Ghezer, unul;

13. regele din Debir, unul; regele din Gheder, unul;

14. regele din Horma, unul; regele din Arad, unul;

15. regele din Libna, unul; regele din Adulam, unul;

16. regele din Makkeda, unul; regele din Betel, unul;

17. regele din Tapuah, unul; regele din Hefer, unul;

18. regele din Afek, unul; regele din Lașaron, unul;

19. regele din Madon, unul; regele din Hațor, unul;

20. regele din Șimron-Meron, unul; regele din Acșaf, unul;

21. regele din Taanah, unul; regele din Meghido, unul;

22. regele din Kedeș, unul; regele din Iokneam, lângă Carmel, unul;

23. regele din Dor (din Nafot-Dor), unul; regele din Goyim, lângă Ghilgal, unul;

24. și regele din Tirța, unul. În total treizeci și unu de regi.

»