Iosua 13 VBRC2020
1. Iósue a îmbătrânit și Domnul i-a zis: „De-acum ești bătrân și țara care a mai rămas să fie luată în stăpânire este foarte mare.
2. Aceasta este țara care a mai rămas: toate teritoriile filisténilor și cele ale [fiilor] lui Gheșúr,
3. de la Șihór, care este la hotarul Egiptului, până la hotarul Ecrónului, spre nord, care este Sòcotit canaanean; cele cinci provincii filisténe: Gáza, Așdód, Așchelón, Gat, Ecrón, și avímii;
4. de la Temán, toată țara canaaneénilor, de la Ara, care este a sidoniénilor, până la Aféc, hotarul amoréilor,
5. ținutul celor din Ghébal și tot Libánul spre răsăritul soarelui, de la Báal-Gad la poalele muntelui Hermón, până la intrarea în Hamát;
6. toți locuitorii din munți, de la Libán până la Misrefót-Máim, toți sidoniénii. Eu îi voi alunga dinaintea copiilor lui Israél. Tu dă numai țara aceasta ca moștenire fiilor lui Israél, după cum ți-am poruncit!
7. Acum împarte țara aceasta ca moștenire celor nouă triburi și jumătății tribului lui Manáse;
8. cu ei, fiii lui Rubén și cei ai lui Gad și-au luat moștenirea lor pe care le-a dat-o Moise dincolo de Iordán, spre răsărit, așa cum le-a dat-o Moise, slujitorul Domnului:
9. de la Aroér, care este pe malul râului Arnón, și de la cetatea care este în mijlocul văii, întreg platoul Madába, până la Dibón;
10. toate cetățile lui Sihón, regele amoréilor, care era rege la Heșbón, până la hotarul fiilor lui Amón;
11. Galaád, teritoriul [fiilor] lui Gheșúr și al [fiilor] lui Maáca, tot muntele Hermón și tot Basánul până la Salcá;
12. întreg regatul lui Og, în Basán, care era rege în Aștarót și în Edréi, el fiind supraviețuitor dintre refaími, pe care Moise îi lovise și îi alungase.
13. Fiii lui Israél nu i-au alungat pe [fiii] lui Gheșúr și pe [fiii] lui Maáca. Aceștia au locuit în mijlocul lui Israél până în ziua de azi.
Tribul lui Rubén14. Numai tribului lui Lévi nu i-a dat moștenire. Sacrificiile prin foc ale Domnului Dumnezeului lui Israél sunt moștenirea lui, după cum le-a zis [Domnul]”.
15. Moise a dat tribului fiilor lui Rubén după familiile lor.
16. Ei au avut ca teritoriu de la Aroér, care este pe malul râului Arnón, și cetatea care este în mijlocul văii și tot platoul de lângă Madába,
17. Heșbón și toate cetățile lui de pe platou, Dibón, Bamot-Báal, Bet-Báal-Meón,
18. Iáhaț, Chedemót, Mefáat,
19. Chiriatáim, Sibmá, Țéret-Hașahár, pe muntele văii,
20. Bet-Peór, poalele muntelui Pisgá, Bet-Ieșimót,
21. toate cetățile de pe platou, întreg regatul lui Sihón, regele amoréilor, care era rege la Heșbón: Moise îl lovise pe el și căpeteniile din Madián, pe Eví, Réchem, Țur, Hur și Réba, conducători ai lui Sihón care locuiau în țară.
22. Între cei pe care i-au ucis, fiii lui Israél l-au omorât cu sabia și pe Balaám, fiul lui Beór, ghicitorul.
Tribul lui Gad23. Hotarul fiilor lui Rubén a fost Iordánul. Acest teritoriu a fost moștenirea fiilor lui Rubén, după familiile lor: cetățile și satele lor.
24. Moise a dat tribului lui Gad și fiilor lui Gad, după familiile lor.
25. Teritoriul lor a fost Iazér, toate cetățile Galaádului, jumătate din țara fiilor lui Amón până la Aroér, față în față cu Rabá,
26. de la Heșbón până la Rámat-Míțpa și Betoním, de la Mahanáim până la hotarul Debírul,
27. și în vale, Bet-Harám, Bet-Nimrá, Sucót și Țafón, ceea ce a rămas din regatul lui Sihón regele din Heșbón. Hotar era Iordánul până la țărmul Mării Chinneret, dincolo de Iordán, spre est.
Jumătatea tribului lui Manáse28. Aceasta este moștenirea fiilor lui Gad, după familiile lor: cetățile și satele lor.
29. Moise a dat la jumătate din tribul lui Manáse și a aparținut [acestei] jumătăți a fiilor lui Manáse, după familiile lor:
30. teritoriul lor a fost de la Mahanáim, tot Basánul, întregul regat al lui Og, regele din Basán, întregul Havót-Iaír, care este în Basán, șaizeci de cetăți.
31. Jumătate din Galaád, Aștarót și Edréi, cetăți din regatul lui Og, în Basán, [au fost date] fiilor lui Machír, fiul lui Manáse, adică la jumătate din fiii lui Machír, după familiile lor.
32. Pe acestea le-a dat Moise ca moștenire în stepele din Moáb, dincolo de Iordán, în dreptul Ierihónului, spre răsărit.
33. Moise n-a dat nicio moștenire tribului lui Lévi; Domnul Dumnezeul lui Israél, el este moștenirea lor, după cum îi spusese [Domnul].