Iosua 14 BIV2014

1. Iată acuma, locul care, De-a lui Israel adunare A fost luat în stăpânire Ca să îl aibă moștenire, În Canaan. Locul primit, În ăst fel, fost-a împărțit: O parte a primit, în dar, Întâi, preotul Eleazar, Iosua – al lui Nun fecior – Și capii semințiilor Copiilor lui Israel.

2. Atunci, întreg ținutu-acel, Prin sorți, fusese împărțit, Așa precum i-a poruncit Domnul, lui Moise. S-a făcut Totul, așa cum s-a cerut, Iar o bucată de moșie Primit-a orice seminție Din cele nouă-n țară-aflate, Precum și acea jumătate Ce rămăsese dintre case, Din seminția lui Manase.

3. Căci cea de-a doua jumătate – Cu două seminții aflate Peste Iordan – au dobândit Pământul ce l-a stăpânit, Chiar de la Moise. Însă el, Leviților din Israel, Nu le-a lăsat, ca moștenire, Nici o moșie-n stăpânire.

4. Grupați în două seminții, Erau toți ai lui Iosif fii. Prima strângea acele case Din seminția lui Manase, Iar într-a doua îi găsim Pe cei ieșiți din Efraim. Leviții n-au primit, în țară, Vreo moștenire, în afară Doar de cetățile în care Să locuiască fiecare, Cu locurile ce erau În jur și le împrejmuiau.

5. Totul așa a fost făcut, După cum Domnul a cerut, Prin Moise, iar în acest fel, Primit-au toți, din Israel, Câte o parte de moșie, Pe fiecare seminție.

6. Fiii lui Iuda au venit La Iosua și i-au vorbit, Pe când el, la Ghilgal, a stat. Caleb li s-a alăturat Și i-a-nsoțit. El e cel care, Drept tată, pe Iefune-l are – Cel ce fusese Chenizit. Caleb s-a dus și a vorbit: „Eu cred că-ți mai aduci aminte De-ale lui Dumnezeu cuvinte, Spuse lui Moise, despre mine Și totodată, despre tine, Pe vremea-n care ne găseam La Cades-Barnea și-așteptam.

7. Adu-ți numai aminte! Deci, În ani, făcusem patruzeci, Când Moise – robul Domnului – Chematu-m-a în fața lui Și m-a trimis să iscodesc Țara aceasta. Mi-amintesc Cum am plecat la drum, îndată, Și după inima-mi curată, I-am adus știri. Însă acei

8. Ce-au fost cu mine – frații mei – Care la drum m-au însoțit, Prin felu-n care au vorbit, Pe oameni i-au înspăimântat Și-ale lor inimi le-au tăiat. Eu însă L-am urmat, mereu, Pe Domnul Dumnezeul meu.

9. În acea zi, Moise-a jurat: „Țara în care ai intrat” – Îmi zise el – „a ta să fie, Ca moștenire, pe vecie, Căci numai tu ai împlinit Ceea ce eu ți-am poruncit, Și-ai căutat să faci, mereu, Tot ce îmi cere Domnul meu.”

10. Iată că Domnul m-a ținut În viață. Mult timp a trecut. Sunt patru’șicinci de ani de-atunci, De când i-a dat Domnul, porunci, Lui Moise, de când umbla El În mijlocul lui Israel, Ca scut și pavăză să-i fie, Pe drumurile din pustie. Optzeci și cinci de ani, acum, Eu am făcut, pe-al vieții drum,

11. Iar astăzi, sunt la fel de tare, Precum am fost în ziua-n care, Moise, la sine, m-a chemat Și-n cercetare am plecat. Acuma, dacă mi se cere, Mă simt la fel de în putere, Ca și atunci. Știi foarte bine Că sprijin vei găsi în mine. Pot ca să merg în fruntea voastră Sau pot – pentru cauza noastră – Gata să fiu pentru război, Să lupt alăturea de voi.

12. Domnul atunci – ai auzit – Despre un munte a vorbit. Dă-mi mie muntele acel, Căci Anachimii stau în el. Ei au cetăți mari și-ntărite Care din piatră sunt zidite. Dar cred că Domnul e cu mine Și nimeni, piept, nu îmi va ține, Încât în urmă socotesc Să pot ca să îi izgonesc Din locu-n care-au locuit, După cum Domnu-a poruncit.”

13. Când și-a sfârșit Caleb – cel care Drept tată, pe Iefune-l are – Vorbirea, binecuvântat A fost de Iosua. I-a dat, În urmă, tot ce a dorit Și în Horeb a stăpânit.

14. Astfel, Caleb – acela care, Drept tată, pe Iefune-l are, Pe cel ce fost-a Chenezit – Drept moștenire a primit Hebronul, iar în acest fel Și astăzi e stăpân pe el. Ținutu-acela i s-a dat Căci întru totul a urmat Calea pe care Dumnezeu I-a arătat-o, tot mereu.

15. În timpurile din trecut, Hebronul fost-a cunoscut Drept Chiriat-Arba, căci el A fost numit după acel Care fusese cel mai mare Atunci, între-ale lui hotare, Din neamul Anachimilor. Iar cel mai tare din popor, Arba a fost. După război, Țara s-a odihnit apoi.