Iosua 14 NTR

1. Acestea sunt teritoriile primite ca moștenire de către fiii lui Israel în țara Canaanului, teritorii împărțite de preotul Elazar, de Iosua, fiul lui Nun, și de căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel.

2. Moștenirea a fost dată prin tragere la sorți, așa cum poruncise Domnul prin Moise, celor nouă seminții și jumătate.

3. Căci Moise dăduse o moștenire celor două seminții și jumătate de cealaltă parte a Iordanului, însă leviților nu le dăduse nicio moștenire printre ei.

4. Căci urmașii lui Iosif erau două seminții – Manase și Efraim – iar ei nu dăduseră leviților niciun teritoriu în țară, ci doar cetăți pentru locuit, împreună cu pășunile acestora pentru turmele și averile lor.

5. Fiii lui Israel făcuseră așa cum Domnul îi poruncise lui Moise și au împărțit țara.

6. Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal, iar Caleb, fiul chenizitului Iefune, i-a zis: „Tu știi ce i-a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine și despre tine, când eram la Kadeș-Barnea.

7. Eu aveam patruzeci de ani atunci când Moise, slujitorul Domnului, m-a trimis din Kadeș-Barnea să cercetez țara, iar eu i-am adus vești potrivit cu ceea ce era în inima mea.

8. Frații mei, care merseseră împreună cu mine, au descurajat inima poporului, însă eu L-am urmat pe deplin pe Domnul, Dumnezeul meu.

9. În acea zi, Moise mi-a jurat, zicând: «Teritoriul pe unde ai mers va fi moștenirea ta și a urmașilor tăi pentru totdeauna, pentru că ai urmat pe deplin calea Domnului, Dumnezeul tău».

10. Acum, iată că Domnul m-a ținut în viață, așa cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani de când Domnul i-a spus aceste cuvinte lui Moise, pe vremea când Israel străbătea deșertul, și iată-mă astăzi în vârstă de optzeci și cinci de ani!

11. Sunt la fel de puternic astăzi ca în ziua în care m-a trimis Moise și am tot atâta vigoare cât aveam atunci, pentru a merge la luptă și pentru a vă conduce.

12. Dă-mi deci muntele acesta despre care a vorbit Domnul în ziua aceea! Căci tu însuți ai auzit încă de pe atunci că acolo trăiesc anachiții, iar cetățile sunt înalte și fortificate. Poate că Domnul va fi cu mine și îi voi alunga, așa cum a promis Domnul“.

13. Atunci Iosua l-a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i-a dat Hebronul ca moștenire.

14. De aceea Hebronul a rămas moștenirea lui Caleb, fiul chenizitului Iefune, până în ziua aceasta, pentru că L-a urmat pe deplin pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.

15. Înainte, Hebronul se numise Chiriat-Arba; Arba fusese un om cu seamă printre anachiți. După aceea, țara s-a odihnit de război.