Iosua 15 VDCL
1. Și sorțul seminției copiilor lui Iuda după familiile lor a fost: până la hotarul Edomului pustia Țin, spre miazăzi, în partea cea mai dinspre miazăzi.
2. Și hotarul lor dinspre miazăzi era de la capătul Mării Sărate, de la limba care caută spre miazăzi
3. și ieșea spre răsăritul suișului Acrabim și trecea spre Țin și se suia pe la miazăzi spre Cades‐Barnea, și trecea la Hețron și se suia spre Adar și se întorcea spre Carcaa
4. și trecea spre Ațmon și ieșea la pârâul Egiptului, și ieșirile hotarului erau la mare. Acesta să fie hotarul vostru spre miazăzi.
5. Și hotarul dinspre răsărit era Marea‐Sărată până la capătul Iordanului. Și hotarul dinspre miazănoapte era de la limba mării care este la capătul Iordanului
6. și hotarul se suia spre Bet‐Hogla și trecea spre miazănoapte de Bet‐Araba, și hotarul se suia până la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben
7. și hotarul se suia spre Debir de la valea lui Acor, și se întorcea spre miază noapte spre Ghilgal, care este în dreptul suișului Adumim, care este la miazăzi de pârâu, și hotarul trecea spre apele de la En‐Șemeș și ieșirile lui erau la En‐Roguel.
8. Și hotarul se suia pe valea fiului lui Hinom către latura de miazăzi a Iebusitului, care e Ierusalimul; și hotarul se suia până la vărful muntelui, care este în fața văii lui Hinom spre apus, care este la capătul văii Refaimilor spre miazănoapte.
9. Și hotarul a fost tras de la vârful muntelui, până la izvorul apelor Neftoah, și ieșea spre cetățile muntelui Efron; și hotarul a fost tras prin Baala, sau Chiriat‐Iearim.
10. Și hotarul se întorcea de la Baala spre apus până la muntele Seir și trecea spre latura muntelui Iearim, care este Chesalon, spre miazănoapte, și se cobora la Bet‐Șemeș și trecea pe la Timna.
11. Și hotarul ieșea la latura Ecronului spre miazănoapte, și hotarul a fost tras către Șicron și trecea de muntele Baala și ieșea spre Iabneel și ieșirile hotarului erau la mare.
12. Și hotarul dinspre apus era marea cea mare și malul ei. Acesta este hotarul copiilor lui Iuda de jur împrejur, după familiile lor.
13. Și lui Caleb, fiul lui Iefune, i‐a dat o parte între copiii lui Iuda, după porunca Domnului către Iosua: adică cetatea lui Arba, tatăl lui Anac, care este Hebronul.
14. Și Caleb a alungat de acolo pe cei trei fii ai lui Anac: pe Șeșai și pe Ahiman și pe Talmai, care s‐au născut lui Anac.
15. Și de acolo s‐a suit împotriva locuitorilor din Debir; iar numele Debirului mai înainte era Chiriat‐Sefer.
16. Și Caleb a zis: Celui ce va bate Chiriat‐Seferul și‐l va lua îi voi da pe fiică‐mea Acsa de nevastă.
17. Și Otniel, fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb l‐a luat și i‐a dat pe fiică‐sa Acsa de nevastă.
18. Și a fost așa: când a venit ea la el, ea a stăruit de el să ceară de la tatăl ei o țarină și ea s‐a dat jos de pe măgar. Și Caleb i‐a zis: Ce voiești?
19. Și ea a zis: Dă‐mi o binecuvântare, căci mi‐ai dat un pământ de miazăzi, dă‐mi și izvoare de apă. Și i‐a dat izvoarele de sus și izvoarele de jos.
Cetățile din Iuda20. Aceasta este moștenirea seminției copiilor lui Iuda, după familiile lor.
21. Și cetățile de la capătul seminției copiilor lui Iuda către hotarul Edomului la miazăzi au fost: Cabțeelui și Ederul și Iagurul;
22. China și Dimoan și Adada;
23. și Chedeșul și Hațorul și Itnanul
24. și Ziful și Telemul și Bealotul,
25. și Hațor‐Hadata și Cheriot‐Hețronul, care este Hațorul:
26. Amamul și Șema și Molada;
27. Hațar‐Gada și Heșmonul și Bet‐Paletul
28. și Hațar‐Șualul și Beer‐Șeba și Biziotia:
29. Baala și Iimul și Ațemul;
30. și Eltoladul și Chesilul și Horma;
31. și Țiclagul și Madmana și Sansana
32. și Lebaotul și Șilhimul și Ainul și Rimonul; toate cetățile: douăzeci și nouă cu satele lor.
33. În șes erau: Eștaolul și Țorea și Așna
34. și Zanoahul și En‐Ganimul și Tapuahul și Enamul
35. și Iarmutul și Adulamul și Soco și Azeca
36. și Șaaraimul, și Aditaimul și Ghedera și Ghederotaimul: patrusprezece cetăți cu satele lor;
37. Țenanul și Hadașa și Migdal‐Gadul,
38. și Dileanul și Mițpe și Iocteelul,
39. Lachisul și Boțcatul și Eglonul
40. și Cabonul, Lahmasul, Chitlișul,
41. Ghederotul și Bet‐Dagonul și Naama, Macheda: șaisprezece cetăți cu satele lor;
42. Libna și Eterul și Așanul
43. și Iiftah și Așna și Nețibul
44. și Cheila și Aczibul și Mareșa: nouă cetăți cu satele lor;
45. Ecronul și cetățile sale și satele sale.
46. De la Ecron până la mare, toate vecinătățile Asdodului cu satele lor;
47. Asdodul, cetățile sale și satele sale; Gaza, cetățile sale și satele sale, până la pârâul Egiptului, și marea cea mare și malul ei.
48. Și în ținutul muntos: Șamirul și Iatirul și Soco
49. și Dana și Chiriat‐Sana, care este Debirul
50. și Anabul și Eștemo și Animul
51. și Gosenul și Holonul și Ghilo, unsprezece cetăți cu satele lor;
52. Arabul și Duma și Eșeanul
53. și Ianumul și Bet‐Tapuah și Afeca,
54. și Humta și Chiriat‐Arba, care este Hebronul, și Țiorul: nouă cetăți cu satele lor;
55. Maonul și Carmelul și Ziful și Iuta
56. și Iizreelul și Iocdeamul și Zanoah
57. și Cainul și Ghibea și Timna: zece cetăți cu satele lor;
58. Halhul și Bet‐Țurul și Ghedorul
59. și Maaratul și Bet‐Anotul și Elteconul: șase cetăți cu satele lor;
60. Chiriat‐Baalul care este Chiriat‐Iearimul și Raba: două cetăți cu satele lor.
61. În pustie: Bet‐Araba și Midinul și Secaca
62. și Nibșanul și Cetatea Sării și En‐Ghedi; șase cetăți cu satele lor.
63. Și copiii lui Iuda n‐au putut să alunge pe iebusiți, locuitorii Ierusalimului, ci iebusiții au locuit cu copiii lui Iuda în Ierusalim până în ziua de astăzi.