Logo
🔍

Iosua 17 BIV2014

« Ținutul căzut jumătății lui Manase

1. Prin sorți, o parte căpătase Și seminția lui Manase. Manase-a fost primul născut Pe care Iosif l-a avut. Machir e fiul cel pe care Manase-ntâi născut îl are. Din el, Galaad s-a întrupat, Acela care-a căpătat Galaadul și Basanu-apoi, Căci el era om de război.

2. La sorți, în urmă, s-a tras iară Și câte-o parte căpătară Și ceilalți fii ieșiți din case Cari fost-au ale lui Manase. Ai lui Helec fii au venit Și o moșie au primit. Apoi ai lui Abiezer, Ai lui Sihem și-ai lui Hefer. Și Asriel a mai venit Și-apoi Șemida, la sfârșit. Ei sunt copiii cei pe care, De parte bărbătească-i are Manase – cel dintâi născut, Pe care, Iosif l-a avut.

3. Al lui Hefer fiu – Țelofhad – Precum și al lui Galaad Și-al lui Machir – cari, după case, Venita-n lume din Manase – Nu a avut nici un băiat Ci fete doar a căpătat. Mahla, întâia, s-a născut; Noua apoi a apărut; Hogla și Milca au urmat, Iar Tirța, șirul, l-a-ncheiat.

4. Fetele-acestea, așadar, S-au dus până la Eleazar Care era preotul mare, Și pân’ la Iosua, cel care, Pe Nun, îl avusese tată, Și le-au vorbit, în ăst fel: „Iată Că Dumnezeu a poruncit – Când El, cu Moise, a vorbit – Să ni se dea o moștenire, Printre-ai noști’ frați, în stăpânire.” Atuncea ele au primit O parte – cum a poruncit Domnul – printre acei pe care Al lor părinte, frați, îi are.

5. Sunt zece părți ce au căzut – Când împărțirea s-a făcut – În stăpânirea lui Manase, Afară de ce mai rămase Peste Iordan. Acolo sânt Al Galaadului pământ, Precum și-acel pământ pe care Țara Basanului îl are.

6. Căci fetele cari, după case, Erau ieșite din Manase, Au dobândit o moștenire – Printre-ai săi fii – în stăpânire, Iar țara Galaadului E pentru ceilalți fii ai lui.

7. Hotarul care-nconjurase Pământurile lui Manase, De la Așer se întindea Și-n Micmetat el ajungea, Având Sihemu-n răsărit. Apoi, la dreapta, a cotit Și spre En-Tapuah pornește.

8. Ținutul care se numește „Al Tapuahului”, rămase În stăpânirea lui Manase; Dar Tapuahul cel pe care Manase, la hotar, îl are, De Efraim, e stăpânit.

9. Hotaru-n urmă a venit Până la râul Cana, care – Spre miazăzi – se pierde-n zare. Cetățile lui Efraim, Prinse-n Manase le găsim. Hotarele care-au fost trase Pentru toți fiii lui Manase Urmau cursul pârâului, Mergând de-a lungul malului Din miazănoapte, după care Acestea ajungeau la mare.

10. Ținutu-n miazăzi aflat, Lui Efraim, îi este dat. În miazănoapte – negreșit – E, de Manase, mărginit. Marea este aceea care, Lor le slujise drept hotare. La miazănoapte se-ntâlneau Doar cu Așer și îl aveau Pe Isahar, în răsărit, În care au și stăpânit.

11. Iată ce stăpânire dar, Avea Manase-n Isahar Și în Așer: de la-nceput, Copiii săi au deținut Doar a Bet-Șeanului cetate, Cu satele învecinate. Apoi, Ibleamul l-au primit, Cu-ale lui sate, negreșit, Cu tot ținutul Dorului Și satele din jurul lui; Au stăpânit peste En-Dor Și peste-al său întreg popor; Peste-al Tanacului ținut Cu satele ce le-a avut, Peste Meghido – unde sânt Trei înălțimi pe-al său pământ – Cu satele ce-l însoțesc Și cu cei ce le locuiesc.

12. Nici oamenii cari, după case, Coboară-n lume din Manase, N-au reușit să-i scoată-afară Pe Canaaniți, din a lor țară.

13. Când Israelul s-a simțit Puternic, nu i-a izgonit Pe Canaaniți, ci i-a supus Și-un bir, asupra lor, au pus.

14. Fiii lui Iosif au venit La Iosua și i-au vorbit: „De ce ne-ai dat în stăpânire, Ca să avem drept moștenire Numai un sorț și doar o parte? De ce în acest fel se-mparte, Când noi suntem în număr mare Și am ajuns un neam pe care Domnul l-a binecuvântat?”

15. Iosua zise: „Am aflat Că sunteți mulți. Deci, să intrați Iute-n pădure, s-o tăiați Ca să vă faceți loc apoi, Și-o să-ncăpeți, astfel, și voi, În țara Fereziților, Precum și-a Refaimiților; Pentru că după cum vorbiți, Prea strâmt, acuma, îl găsiți Voi, muntele lui Efraim.”

16. Ei au răspuns atuncea: „Știm Că muntele ce l-am primit Ca să-l avem de locuit, E mic și nu e altă cale, Căci Canaaniții cei din vale – De la Bet-Șean și Izreel – Care de fier au toți, la fel.”

17. Către ale lui Iosif case – Lui Efraim și lui Manase – Iosua, astfel, a vorbit: „Așa-i. Dar voi v-ați înmulțit, Iar neamul v-a ajuns să fie Mare în număr și-n tărie. Numai un sorț, n-o să aveți.

18. În munte, voi o să puteți, Cu forța voastră să intrați Și-apoi, pădurea s-o tăiați. Toate ieșirile din coaste, Atuncea, fi-vor ale voastre Și astfel, o să reușiți Să-i alungați pe Canaaniți, Chiar dacă-i tare-al lor popor Și sunt, din fier, carele lor.”

»