Iosua 18 BTF2015
1. Și toată adunarea copiilor lui Israel s-a adunat la Șilo și au așezat acolo tabernacolul întâlnirii. Și țara era supusă înaintea lor.
2. Și au rămas între copiii lui Israel șapte triburi care nu își primiseră încă moștenirea.
3. Și Iosua a spus copiilor lui Israel: Până când vă veți lenevi să mergeți să luați în stăpânire țara pe care v-a dat-o DOMNUL Dumnezeul părinților voștri?
4. Dați dintre voi trei oameni de fiecare trib și îi voi trimite și să se ridice și să meargă prin țară și să o descrie conform moștenirii lor și să vină la mine.
5. Și să o împartă în șapte părți; Iuda să rămână în ținutul său spre sud, iar casa lui Iosif să rămână în ținutul său spre nord.
6. Să faceți așadar o descriere a țării în șapte părți și să o aduceți aici, la mine, ca să arunc aici sorț pentru voi înaintea DOMNULUI Dumnezeul nostru.
7. Dar leviții nu au parte între voi, fiindcă preoția DOMNULUI este moștenirea lor. Și Gad, Ruben și jumătate din tribul lui Manase și-au primit dincolo de Iordan, la est, moștenirea pe care le-a dat-o Moise, servitorul DOMNULUI.
8. Și bărbații s-au ridicat și au plecat; și Iosua a poruncit celor care s-au dus să descrie țara, spunând: Mergeți și umblați prin țară și faceți o descriere a ei și întoarceți-vă la mine, ca să arunc sorț pentru voi, înaintea DOMNULUI, aici la Șilo.
9. Și bărbații s-au dus și au trecut prin țară și au descris-o într-o carte, în șapte părți, după cetăți; și au venit din nou la Iosua în tabără, la Șilo.
10. Și Iosua a aruncat sorț pentru ei la Șilo, înaintea DOMNULUI; și Iosua a împărțit acolo țara copiilor lui Israel, conform împărțirilor lor.
11. Și a ieșit sorțul tribului copiilor lui Beniamin, după familiile lor, și ținutul sorțului lor a ieșit între copiii lui Iuda și copiii lui Iosif.
12. Și granița lor dinspre partea de nord era de la Iordan; și granița urca spre latura Ierihonului spre nord și se urca prin munți spre vest; și ieșirile lui erau la pustiul Bet-Aven.
13. Și granița trecea de acolo spre Luz către latura de sud a Luzului, care este Betel; și granița cobora spre Atarot-Adar, de lângă dealul care este în partea de sud a Bet-Horonului de jos.
14. Și granița a fost trasă de acolo și înconjura către colțul mării, spre sud de la dealul care este înaintea Bet-Horonului către sud; și ieșirile lui erau la Chiriat-Baal, care este Chiriat-Iearim, o cetate a copiilor lui Iuda; aceasta era partea dinspre vest.
15. Și partea de sud era de la capătul Chiriat-Iearimului; și ținutul ieșea spre vest și ieșea spre izvorul apelor Neftoah.
16. Și granița cobora la capătul muntelui care este înaintea văii fiului lui Hinom, care este în valea uriașilor spre nord și cobora până la valea lui Hinom, în latura de sud a iebusiților și cobora la En-Roguel;
17. Și a fost trasă de la nord și ieșea la En-Șemeș și ieșea spre Ghelilot, care este în fața urcușului Adumim și cobora la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben,
18. Și trecea spre latura din dreptul Arabei spre nord și cobora până la Araba.
19. Și granița trecea spre latura Bet-Hoglei spre nord; și ieșirile ținutului erau la golful de nord al Mării Sărate, la capătul de sud al Iordanului; acesta era ținutul de sud.
20. Și Iordanul era granița lui în partea de est. Aceasta era moștenirea copiilor lui Beniamin, cu ținuturile ei de jur-împrejur, după familiile lor.
21. Și cetățile tribului copiilor lui Beniamin, după familiile lor, erau: Ierihon și Bet-Hogla și valea Chețiț,
22. Și Bet-Araba și Țemaraim și Betel,
23. Și Avim și Para și Ofra,
24. Și Chefar-Amonai și Ofni și Gheba; douăsprezece cetăți cu satele lor.
25. Gabaon și Rama și Beerot,
26. Și Mițpa și Chefira și Moța,
27. Și Rechem și Iirpeel și Tareala,
28. Și Țela și Elef și Iebus, care este Ierusalim, Ghibeat și Chiriat; paisprezece cetăți cu satele lor. Aceasta este moștenirea copiilor lui Beniamin, după familiile lor.