Iosua 18 VDC
1. Toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo și au așezat acolo cortul întâlnirii. Țara era supusă înaintea lor.
2. Mai rămâneau șapte seminții ale copiilor lui Israel care nu-și primiseră încă partea de moștenire.
3. Iosua a zis copiilor lui Israel: „Până când vă veți lenevi să mergeți să luați în stăpânire țara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul părinților voștri?
4. Alegeți trei bărbați de fiecare seminție și-i voi porni. Să se scoale, să străbată țara, să facă un plan în vederea împărțelii și să se întoarcă la mine.
5. S-o împartă în șapte; Iuda să rămână în hotarele lui la miazăzi și casa lui Iosif să rămână în hotarele ei la miazănoapte.
6. Voi dar să faceți un plan al țării împărțite în șapte și să mi-l aduceți aici. Voi arunca sorțul pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului nostru.
7. Dar leviții să nu aibă parte în mijlocul vostru, căci moștenirea lor este preoția Domnului, și Gad, Ruben și jumătate din seminția lui Manase și-au primit moștenirea pe care le-a dat-o Moise, robul Domnului, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.”
8. Când s-au sculat bărbații și au pornit să facă planul țării, Iosua le-a dat porunca aceasta: „Duceți-vă, străbateți țara, faceți-mi un plan și întoarceți-vă la mine, apoi eu voi arunca pentru voi sorțul înaintea Domnului, la Silo.”
9. Bărbații aceștia au plecat, au străbătut țara și au făcut planul după cetăți, într-o carte, împărțind-o în șapte, și s-au întors la Iosua, în tabără la Silo.
Partea lui Beniamin10. Iosua a aruncat înaintea Domnului sorți pentru ei la Silo și a împărțit țara între copiii lui Israel, dând fiecăruia partea lui.
11. Sorțul a căzut pe seminția fiilor lui Beniamin, după familiile lor, și partea care le-a căzut prin sorți își avea hotarele între fiii lui Iuda și fiii lui Iosif.
12. Înspre miazănoapte, hotarul lor pornea de la Iordan. Suia pe la miazănoapte de Ierihon, se ridica în munte spre apus și ieșea în pustia Bet-Aven.
13. De acolo trecea prin Luz, la miazăzi de Luz, adică Betel, și se cobora la Atarot-Adar, peste muntele care este la miazăzi de Bet-Horonul de jos.
14. Înspre apus, hotarul mergea și se întorcea pe la miazăzi de muntele care este în fața Bet-Horonului; mergea spre miazăzi și ieșea la Chiriat-Baal, care este Chiriat-Iearim, cetatea fiilor lui Iuda. Aceasta era partea de apus.
15. Partea de miazăzi începea de la capătul Chiriat-Iearimului. Hotarul mergea spre apus până la izvorul apelor Neftoahului.
16. Se cobora pe la capătul muntelui care este în fața văii Ben-Hinom, în valea refaimiților, la miazănoapte. Se cobora prin valea Hinom, pe partea de miazăzi a iebusiților, până la En-Roguel.
17. Se îndrepta spre miazănoapte la En-Șemeș, apoi la Ghelilot, care este în fața suișului Adumim, și se cobora pe la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben.
18. Trecea pe partea de miazănoapte în fața Arabei, se cobora pe la Araba,
19. mergea înainte pe partea de miazănoapte de Bet-Hogla și ieșea la sânul de miazănoapte al Mării Sărate, spre îmbucătura Iordanului la miazăzi. Acesta era hotarul de miazăzi.
20. Înspre răsărit, hotarul îl făcea Iordanul. Aceasta a fost moștenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor, cu hotarele ei de jur împrejur.
21. Cetățile seminției fiilor lui Beniamin, după familiile lor, erau: Ierihon, Bet-Hogla, Emec-Chețiț,
22. Bet-Araba, Țemaraim, Betel,
23. Avim, Para, Ofra,
24. Chefar-Amonai, Ofni și Gheba; douăsprezece cetăți și satele lor.
25. Gabaon, Rama, Beerot,
26. Mițpe, Chefira, Moța,
27. Rechem, Iirpeel, Tareala,
28. Țela, Elef, Iebus, adică Ierusalimul, Ghibeat și Chiriat; paisprezece cetăți și satele lor. Aceasta a fost moștenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor.