Logo
🔍

Iosua 19 BVA

«

1. Următoarea parte (a teritoriului) a revenit lui Simeon, adică tribului format din urmașii lui, conform clanurilor lor. Moștenirea acestora era pe teritoriul descendenților lui Iuda.

2. Ea cuprindea: Beer-Șeba, Șeba, Molada,

3. Hațar-Șual, Bala, Ețem,

4. Eltolad, Betul, Horma,

5. Țiclag, Bet-Marcabot, Hațar-Susa,

6. Bet-Lebaot și Șaruhen – treisprezece orașe împreună cu satele din jurul lor.

7. Aiin, Rimon, Eter și Așan – erau încă patru orașe oferite împreună cu satele din jurul lor,

8. până la Baalat-Beer sau Ramat-Neghev. Aceasta era moștenirea tribului urmașilor lui Simeon, (care a fost împărțită) conform (numărului membrilor) clanurilor lor.

9. Moștenirea simeoniților a fost luată din teritoriul descendenților lui Iuda, pentru că acesta era prea mare pentru ei. Deci urmașii lui Simeon și-au primit moștenirea pe teritoriul descendenților lui Iuda.

10. A treia parte (a teritoriului) a revenit urmașilor lui Zabulon, conform clanurilor lor. Limitele teritoriale ale moștenirii lor „ajungeau” până la Sarid,

11. „mergeau” în Vest spre Marala și „se întâlneau” cu cele ale orașului Dabeșet. Apoi „continuau” cu valea care este în fața Iocneamului.

12. Din Sarid, „se întorceau” spre Est, adică spre estul soarelui, până la limitele teritoriale ale Chislot-Taborului. „Ieșeau” la Dabrat și „urcau” spre Iafia.

13. De aici, „traversau” în direcția Est spre Gat-Hefer și Et-Cațin, „ieșind” la Rimon și „întorcându-se” spre Nea.

14. Apoi „se întorceau” în direcția Nord, spre Hanaton și „mergeau” până la valea Iftahel.

15. Acest teritoriu cuprindea douăsprezece orașe împreună cu satele din jurul lor. Între acestea erau: Catat, Nahalal, Șimron, Idala și Betleem.

16. Aceasta a fost prezentarea moștenirii urmașilor lui Zabulon, (împărțită) conform (numărului membrilor) clanurilor lor; și acestea erau orașele din ea împreună cu satele din jurul lor.

17. A patra parte (a teritoriului) a revenit urmașilor lui Isahar, conform clanurilor lor.

18. Teritoriul lor cuprindea: Izreel, Chesulot, Șunem,

19. Hafaraiim, Șion, Anaharat,

20. Rabit, Chișion, Ebeț,

21. Remet, En-Ganim, En-Hada și Bet-Pațeț.

22. Limita lor teritorială „ajungea” apoi la Tabor, la Șahațuma și la Bet-Șemeș, „coborând” până la Iordan. În total erau șaisprezece orașe împreună cu satele din jurul lor.

23. Aceasta a fost prezentarea moștenirii tribului urmașilor lui Isahar, (împărțită) conform (numărului membrilor) clanurilor lor. Au fost luate în proprietate nu numai orașele, ci și satele din jurul acestora.

24. A cincea parte (a teritoriului) a revenit tribului urmașilor lui Așer, conform clanurilor lor.

25. Limita lor teritorială „trecea” prin Helcat, prin Hali, prin Beten, prin Acșaf,

26. prin Ala-Melec, prin Amad și prin Mișal. La Vest, „atingea” Carmelul și Șihor-Libnatul;

27. iar la Est „se întorcea” spre Bet-Dagon, „atingea” Zabulonul și „ajungea” în valea Iftahel la Nordul localităților Bet-Emec și Neiel. Apoi „ieșea” în stânga, spre orașele: Cabul,

28. Abdon, Rehob, Hamon și Cana, până la Marele Sidon.

29. „Se întorcea” spre Rama până la fortăreața Tirului și „ajungea” la Hosa. Apoi „atingea” malul mării în regiunea Aczib.

30. Mai cuprindea: Uma, Afec și Rehob. Astfel, erau în total douăzeci și două de orașe împreună cu satele din jurul lor.

31. Aceste orașe împreună cu satele din jurul lor erau moștenirea tribului urmașilor lui Așer, (distribuite) conform (numărului membrilor) clanurilor lor.

32. A șasea parte (a teritoriului) a revenit urmașilor lui Neftali, conform clanurilor lor.

33. Limita teritorială a acestora începea de la Helef și de la stejarul din Țaananim, „trecea” pe la Adami-Necheb și pe la Iabneel, până la Lacum. Apoi „ieșea” la Iordan.

34. În continuare, „se întorcea” spre Vest prin Aznot-Tabor. De aici „continua” spre Hucoc, „atingea” teritoriul lui Zabulon în Sud, pe cel al lui Așer la Vest și Iordanul la Est.

35. Orașele lor fortificate, erau: Țidim, Țer, Hamat, Racat, Chineret,

36. Adama, Rama, Hațor,

37. Chedeș, Edrei, En-Hațor,

38. Iron, Migdal-El, Horem, Bet-Anat și Bet-Șemeș – în total, nouăsprezece orașe împreună cu satele din jurul lor.

39. Aceste orașe împreună cu satele din jurul lor erau moștenirea tribului urmașilor lui Neftali, (distribuite) conform (numărului membrilor) clanurilor lor.

40. A șaptea parte (a teritoriului) a revenit tribului urmașilor lui Dan, conform clanurilor lor.

41. Limitele teritoriale ale moștenirii lor, cuprindeau: Țora, Eștaol, Ir-Șemeș,

42. Șaalabin, Aialon, Itla,

43. Elon, Timnata, Ecron,

44. Elteche, Ghibeton, Baalat,

45. Iehud, Bene-Berac, Gat-Rimon,

46. Me-Iarcon și Racon – în dreptul zonei-limită a localității Iafo.

47. Teritoriul daniților exista și dincolo de aceste limite. Urmașii lui Dan au început să lupte împotriva Leșemului: au atacat orașul, l-au capturat, i-au omorât populația cu sabia și l-au ocupat. S-au stabilit în el și l-au numit Dan – conform numelui strămoșului lor.

48. Aceste orașe împreună cu satele din jurul lor, erau moștenirea tribului format din urmașii lui Dan. Ele au fost împărțite conform (numărului membrilor) clanurilor lor.

49. După ce au terminat împărțirea țării conform limitelor teritoriale stabilite, israelienii i-au dat și lui Iosua – fiul lui Nun – o moștenire printre ei.

50. Astfel, au procedat exact cum poruncise Iahve. Ei i-au dat orașul pe care îl ceruse Iosua, adică Timnat-Serah, în partea muntoasă a teritoriului lui Efraim. Iosua a reconstruit orașul și a locuit în el.

51. Acestea sunt teritoriile pe care preotul Elazar, Iosua – fiul lui Nun – și conducătorii clanurilor din triburile lui Israel le-au oferit poporului ca moștenire. Ei au făcut acest lucru prin tragere la sorți, în localitatea Șilo, în prezența lui Iahve, la intrarea în cortul Întâlnirii. Și astfel au terminat împărțirea țării.

»