Iosua 22 BIV2014

1. La el, apoi, pe Rubeniți Și pe cei care sunt Gadiți, Cu jumătatea ce rămase Din seminția lui Manase, Iosua-n urmă i-a chemat

2. Și-n acest fel a cuvântat: „Tot ceea ce v-a poruncit Moise, de mult, voi ați păzit Și-ați ascultat de glasul meu, În tot ceea ce-am spus, mereu.

3. N-ați părăsit pe-ai voștri frați, Iar azi sunteți aici aflați, Păzind porunca Domnului Și toată rânduiala Lui.

4. Acum – când Domnu-a dat odihnă Fraților voștri, și au tihnă – A venit vremea ca și voi Să vă întoarceți înapoi, La corturile voastre-acum. Deci pregătiți-vă de drum Și-apoi, plecați nestingheriți, În țara ce o stăpâniți Peste Iordan, precum ați vrut Când, de la Moise, ați cerut Ca să vi-o dea drept moștenire Și s-o luați în stăpânire.

5. Liberi sunteți, ca să plecați! Un singur lucru, nu uitați: Porunci și legi ce le-ați primit, Prin Moise, voi, necontenit, Să le păziți, iubind mereu, Pe-al vostru Domn și Dumnezeu. Păziți porunca Domnului, Umblând numai pe calea Lui! De El, să nu vă dezlipiți, Ci-ntotdeauna să-L slujiți Cu inima, cu sufletul, Precum și cu tot cugetul.”

6. Apoi i-a binecuvântat Și ca să plece i-a lăsat. Ei au pornit, cu mare zor, Atunci, spre corturile lor.

7. La jumătate dintre case Din seminția lui Manase, Moise i-a dat în stăpânire, Ca să îi fie moștenire, Pământuri în Basan aflate, Iar cea dea doua jumătate, Altă moșie a primit – Peste Iordan – la asfințit, Cari îi e dată-n stăpânire De Iosua, drept moștenire.

8. Când Iosua a zis apoi, Că pot să plece înapoi, Întâi i-a binecuvântat Și-n urmă a adăugat: „Cu mari averi, acuma, voi Vă veți întoarce înapoi. Turmele care vă-nsoțesc, Nenumărate se vădesc. Ați dobândit – de bună seamă – Argint, fier, aur și aramă. Multă îmbrăcăminte-apoi – De la vrăjmași – ați mai strâns voi. Cu-ai voștri frați, să împărțiți Preda pe care-o stăpâniți.”

9. Fiii lui Ruben, cu Manase – Cu jumătate dintre case – Și cu cei ce erau din Gad, Se-ntoarseră în Galaad, În partea lor de moștenire, Dată de Moise-n stăpânire. Ei au lăsat, în urma lor, Pe al lui Israel popor, La Silo – în ținutul lui, Din țara Canaanului. Totul fusese împlinit, Așa precum Domnu-a dorit, Atuncea când de vorbă-a stat, Cu Moise și, porunci, i-a dat.

10. La apele Iordanului – În țara Canaanului – Fiii lui Ruben, însoțiți De întreg neamul de Gadiți, Cu jumătatea ce rămase Din seminția lui Manase, Morman de pietre-au adunat Și un altar au înălțat. Atât de mare-a fost făcut, Încât, la ochi, el a bătut.

11. Un val de vorbe s-au stârnit Și-n Israel s-au auzit: „Tot neamul Rubeniților Și cu cel al Gadiților – Și jumătate dintre case Din seminția lui Manase – În fața Canaanului, Pe marginea Iordanului, Zidit-au un altar; iar el E-n părțile lui Israel.”

12. Când Israelul a aflat, La Silo, toți s-au adunat Și-au hotărât ca să pornească La luptă, ca să-i pedepsească.

13. În contra Rubeniților – Și-asemeni a Gadiților Și-a jumătății ce rămase Din seminția lui Manase – Pe Fineas – fiul cel pe care Preotul Eleazar îl are – Ei l-au trimis, cu oastea lui, În țara Galaadului.

14. Cu zece căpetenii, el Plecase-atunci, în Israel, Căci trebuit-a ca să vie, Din fiecare seminție, Câte un om, dintre cei care, Capi, peste mii, poporu-i are.

15. Ei au venit la Rubeniți, La întreg neamul de Gadiți Și la ceea ce mai rămase Din seminția lui Manase, Și-n felu-acesta au vorbit, Atuncea când i-au întâlnit:

16. „Iată cuvintele pe care, A lui Israel adunare Vi le-au transmis acum, prin noi: „Ce-i ăst păcat, pe care voi, Față de Domnul, l-ați făcut? Și pentru ce v-ați abătut Azi, de la Domnul, să zidiți Altar, ca să vă răzvrătiți, În contra Lui? Ce pot să zic?

17. Privim oare, ca pe nimic, Nelegiuirea lui Peor, Care, de pe al nost’ popor, Nici astăzi nu s-a risipit, Cu toate că am suferit Urgia Domnului? Iar voi,

18. Azi, vă întoarceți înapoi, De la al vostru Dumnezeu! Dacă vă răzvrătiți, mereu, O să stârniți, în acest fel, Mânia Lui, în Israel!

19. Dacă priviți ca necurată, Țara care vă este dată, Treceți în țara Domnului, Unde e locuința Lui. Veniți la noi ca, așezați Să fiți, printre ai voștri frați! Vrem ca să nu vă despărțiți De noi! Să nu vă răzvrătiți Față de Domnul, după care Să ridicați alte altare, Afară de altarul Lui, Stârnind mânia Domnului!

20. Iată Acan – acela care, Părinte, pe Zerah, îl are – N-a săvârșit un greu păcat Atuncea când a încălcat Porunca dată, cu privire, La lucruri cari, spre nimicire, Le hotărâse Domnul? El Nu a adus, în acest fel, Toată mânia Domnului, Peste întreg poporul lui? Pentru păcatul săvârșit, Nu numai el a fost lovit; Căci au pierit atunci, cu el Mai mulți copii, din Israel.”

21. Fiii lui Ruben – însoțiți De întreg neamul de Gadiți, Cu jumătatea ce rămase Din seminția lui Manase – Răspunseră, în acest fel, Mai marilor lui Israel – Cari, peste mii, sunt așezați – Atunci când fost-au întrebați:

22. „Iată că Domnul, Dumnezeu – A tot puternicul, mereu – Și-a lui Israel seminție, Lucrul acesta, bine-l știe! Dacă acum, din răzvrătire, Sau poate din păcătuire Față de Domnul, am făcut Altarul pe cari l-ați văzut – Și dacă noi avem vreo vină – Atuncea El să nu ne vină, În astă zi, în ajutor, Aici, în fața fraților.

23. Dar de-am zidit acest altar, Arderi de tot s-aducem dar, Lui Dumnezeu, sau fiecare S-aducă daruri de mâncare, Ori jertfe pentru mulțumire, Având vreun gând de răzvrătire Prin care noi să încercăm, De Domnul, să ne-ndepărtăm, Atuncea – fără îndoială – El să ne ceară socoteală!

24. Lucrul acesta l-am făcut, Din teama care s-a născut La gândul că ai voști’ copii Pot să-i întrebe pe-ai noști’ fii, „Ce legătură-i între voi Și-al nostru Dumnezeu apoi?

25. De neamul Rubeniților Și de cel al Gadiților, Al nostru Domn ne-a despărțit, Atuncea când ne-a hărăzit Iordanul să-l avem hotar, Cu-al vost’ popor. Voi, așadar, Nu mai sunteți ai Domnului – Nu mai sunteți de partea Lui!” În felu-acesta, ai voști’ fii I-ar face, pe ai noști’ copii, Să nu mai aibă nici o teamă De Dumnezeu, de bună seamă.

26. De-aceea-am zis: „Să ne zidim Altarul. N-o să-l folosim La jertfele de nici un fel.

27. O mărturie va fi el, Aflată între noi și voi Și-ntre urmașii noștri-apoi, Ca să se știe că voim, Lui Dumnezeu, să îi slujim – Prin jertfele de ispășire, Prin jertfele de mulțumire, Prin cele care se socot Ca fiind ardere de tot – Ca nu cumva, ai voștri fii Să spună către-ai noști’ copii: „Voi nu sunteți ai Domnului, Nu mai sunteți de partea Lui, Și ați ajuns, în acest fel, Să nu aveți parte, de El!”

28. Iată ce-am zis: „Dacă cumva, Are să zică cineva, Dintre ai voștri fii apoi, Către urmași – sau către noi – Cuvintele de mai ‘nainte, Ei spune-vor: „Luați aminte, La acest chip acuma dar, Care-i al Domnului altar. Părinții noștri l-au zidit, Nu ca să fie folosit La jertfe, ci au vrut să fie – El – între noi, o mărturie.”

29. Departe-i de a noastră fire, Gândul de-a face-o răzvrătire, Față de Domnul. Nu-ncercăm, De pe-a Lui cale să plecăm, Prin faptul că noi am făcut Altarul pe cari l-ați văzut. Nu pentru jertfe l-am zidit. Nu vrem a fi înlocuit – Prin el – altarul Domnului, Cari este la locașul Lui!”

30. Preotul Fineas și cei cari, În Israel, erau mai mari Peste o mie, pe Gadiți – De-asemenea pe Rubeniți Și pe cei care, după case, Erau din neamul lui Manase – Cu-atenție i-au ascultat Și mulțumiți s-au arătat Atuncea, de răspunsul lor.

31. Fineas – cel care e fecior Al preotului Eleazar – Le-a zis, în urmă: „Vedem dar, Că Dumnezeu este cu noi. Căci știm acuma, că nici voi Nici un păcat n-ați săvârșit, În contra Lui. L-ați izbăvit De-a Sa mânie-n acest fel, Acum, pe-ntregul Israel.”

32. Fineas atunci – acela care, Pe Eleazar, tată, îl are – Precum și toți aceia cari, În Israel, erau mai mari, I-au părăsit pe Rubeniți Și pe tot neamul de Gadiți. Din țara Galaadului, Apoi, în a Canaanului, A revenit, în urmă, el, Iar fiilor lui Israel, Le-a povestit tot ce-a văzut, Tot ceea ce s-a petrecut.

33. A lui Israel adunare A ascultat astă-ntâmplare Și mulțumire-a arătat. Apoi a binecuvântat Pe Dumnezeu și nimenea, Gând de război, nu mai avea, Cu neamul Rubeniților, Sau cu cel al Gadiților.

34. Atuncea, ai lui Ruben fii, Precum și ai lui Gad copii, Pe-acel altar, „Ed”, l-au numit – „Martor”, înseamnă tălmăcit – Pentru că ei au zis apoi: „Domnul e martor, între noi, Căci numai El este, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu.”