Iosua 22 BVA

1. Atunci Iosua i-a chemat pe rubeniți, pe gadiți și pe cei care formau jumătatea tribului lui Manase;

2. apoi le-a spus: „Voi ați respectat tot ce v-a poruncit Moise – sclavul lui Iahve – și ați ascultat de mine, făcând tot ce v-am poruncit.

3. Nu i-ați abandonat pe cei care formează poporul vostru în toată această lungă perioadă; ci ați fost împreună cu ei până astăzi. Ați respectat cu grijă porunca Dumnezeului vostru care se numește Iahve.

4. Și acum, pentru că Iahve – Dumnezeul vostru – le-a dat odihnă fraților voștri, așa cum le-a promis, întoarceți-vă și plecați spre corturile voastre. Mergeți în acel teritoriu pe care îl stăpâniți și pe care vi l-a dat Moise – sclavul lui Iahve – dincolo de Iordan.

5. Dar să aveți foarte mare grijă în ce privește respectarea poruncilor și a legii pe care v-a dat-o Moise, sclavul lui Iahve: să Îl iubiți pe Dumnezeul vostru numit Iahve, să vă comportați exact cum v-a cerut El, să ascultați de poruncile Lui, să vă atașați de El și să Îl slujiți din toată inima voastră și cu tot sufletul vostru!”

6. Apoi Iosua i-a binecuvântat și i-a trimis înapoi; iar ei au plecat spre corturile lor.

7. Moise îi dăduse moștenirea unei jumătăți a tribului lui Manase, în Bașan; iar celeilalte jumătăți îi dăduse Iosua moștenirea lângă frații lor, în partea de Vest a Iordanului. Atunci când Iosua i-a trimis la corturile lor, el i-a binecuvântat

8. zicându-le: „Întoarceți-vă la corturile voastre cu mulțimea bogățiilor pe care le-ați obținut – cu nenumăratele cirezi, cu argintul, cu aurul, cu bronzul, cu fierul și cu marele număr de haine adunate. Să împărțiți apoi și cu ceilalți frați ai voștri toată această pradă luată de la dușmani!”

9. Atunci rubeniții, gadiții și cei care formau jumătatea tribului lui Manase, s-au despărțit de israelieni la Șilo, în Canaan. Astfel, ei au plecat spre Ghilad, adică spre teritoriul pe care l-au primit ca moștenire – așa cum spusese Iahve prin Moise.

10. Când au ajuns la Ghelilot – lângă Iordan, pe malul canaanit –, rubeniții, gadiții și cei din jumătatea tribului lui Manase, au construit acolo un altar pe malul Iordanului. Acela era un altar care avea o mărime impresionantă.

11. Israelienii au auzit că rubeniții, gadiții și cei din jumătatea tribului lui Manase au construit un altar în apropierea limitelor teritoriale ale Canaanului – la Ghelilot, lângă Iordan – chiar pe teritoriul israelian.

12. Când li s-a spus despre acest lucru, întreaga adunare s-a adunat la Șilo ca să plece să lupte împotriva lor.

13. Atunci, ceilalți israelieni l-au trimis pe Fineas – fiul preotului Elazar – în Ghilad, la rubeniți, la gadiți și la cei care formau jumătatea tribului lui Manase.

14. El s-a dus la ei împreună cu zece conducători – câte unul pentru fiecare trib al urmașilor lui Israel – toți fiind conducători în familiile lor, între miile de israelieni.

15. Au ajuns la rubeniți, la gadiți și la cei care formau jumătatea tribului lui Manase, în Ghilad; și le-au zis:

16. „Adunarea lui Iahve vă spune: «Ce înseamnă această faptă inacceptabilă pe care ați făcut-o față de Dumnezeul lui Israel? Și de ce ați deviat astăzi de la porunca lui Iahve, construindu-vă un altar ca să vă revoltați împotriva Lui?

17. A fost oare prea nesemnificativ păcatul comis în cazul lui Peor, de ale cărui consecințe nu am reușit să scăpăm nici astăzi, chiar dacă adunarea lui Iahve a fost lovită (atunci) cu dezastru?

18. Iar voi deviați astăzi de la porunca dată de Iahve!? Dacă voi vă veți revolta acum împotriva lui Iahve, mâine El se va mânia pe întreaga adunare a lui Israel!

19. Dacă voi considerați că teritoriul pe care l-ați primit ca moștenire este profanat, atunci reveniți în teritoriul care este moștenirea lui Iahve: acolo unde este amplasat Cortul lui Iahve; și luați-vă aici ca moștenire un teritoriu printre noi. Dar nu vă revoltați împotriva lui Iahve sau împotriva noastră, construindu-vă un altar – altul decât acela al Dumnezeului nostru numit Iahve!

20. Atunci când Acan – fiul lui Zerah – a comis acea gravă faptă cu privire la ce trebuia distrus, oare nu au venit consecințele mâniei lui Iahve împotriva întregii adunări a lui Israel? Astfel, el nu a fost singurul care a murit în urma păcatului lui!»”

21. Rubeniții, gadiții și cei care formau jumătate din tribul lui Manase, au răspuns conducătorilor miilor lui Israel:

22. „Iahve – Dumnezeul Omnipotent – da, chiar Iahve care este acest Dumnezeu Omnipotent, știe adevărul! Și dorim ca și Israel să știe acest lucru: dacă este revoltă sau neascultare în noi față de Iahve, să nu ne scutești astăzi de pedeapsă!

23. Dacă ne-am construit un altar ca să deviem de la închinarea față de Iahve și ca să aducem pe el (altor divinități) arderi integrale și daruri de mâncare sau ca să oferim sacrificii de pace (lor), El să ne facă să plătim pentru aceste fapte!

24. În realitate, noi am procedat așa pentru că ne-am temut că într-o zi este posibil ca urmașii voștri să le zică urmașilor noștri: «Ce legătură este între voi și Dumnezeul lui Israel care se numește Iahve?

25. Urmași ai lui Ruben și ai lui Gad, Iahve a pus Iordanul ca limită între noi și voi. Iar voi nu aveți nicio legătură cu moștenirea lui Iahve!» Astfel, urmașii voștri i-ar putea determina pe urmașii noștri să nu se mai teamă de Iahve.

26. Așa se explică de ce am decis să ne construim un altar – dar nu pentru ca să aducem pe el animale arse integral sau (alt fel de) sacrificii (idolilor);

27. ci ca să fie în primul rând o dovadă a legăturilor dintre noi și voi. Apoi, acest altar va fi o evidență și între urmașii noștri și ai voștri, arătându-le că dorim să slujim înaintea feței lui Iahve prin arderile integrale, prin darurile de mâncare și prin sacrificiile de pace. Deci urmașii voștri nu le vor putea spune urmașilor noștri: «Voi nu aparțineți poporului pe care Și l-a ales Iahve!»

28. Dacă vreodată ne vor vorbi așa nouă sau urmașilor noștri, ne-am gândit să le răspundem: «Priviți (spre) acest altar dedicat lui Iahve pe care l-au construit strămoșii noștri, nu pentru a aduce pe el arderi integrale și sacrificii, ci pentru a fi o dovadă între noi și voi!»

29. În niciun caz nu ne-am gândit astăzi să ne revoltăm împotriva lui Iahve și să deviem de la ascultarea de El, construindu-ne un altar pentru arderi integrale, pentru daruri de mâncare sau pentru sacrificii – altul decât acela al Dumnezeului nostru numit Iahve, care este înaintea Cortului Său!”

30. Când preotul Fineas, conducătorii adunării și conducătorii miilor lui Israel au auzit cuvintele spuse de urmașii lui Ruben, de urmașii lui Gad și de urmașii lui Manase, au fost satisfăcuți.

31. Preotul Fineas – fiul lui Elazar – a vorbit urmașilor lui Ruben, urmașilor lui Gad și urmașilor lui Manase. El le-a zis: „Știm astăzi că Iahve este în mijlocul nostru, pentru că nu ați comis această faptă împotriva legii Lui; și i-ați salvat astfel pe israelieni de la o posibilă pedeapsă care ar fi venit din partea Sa!”

32. Apoi preotul Fineas – fiul lui Elazar – și conducătorii poporului au plecat de la rubeniți și de la gadiți. S-au dus la Ghilad; și astfel, s-au întors la israelieni, în țara Canaanului, relatându-le ce se întâmplase.

33. Israelienii au fost mulțumiți de lucrurile pe care le-au auzit. Atunci ei au binecuvântat pe Dumnezeu și nu au mai plecat la război ca să distrugă teritoriul locuit de rubeniți și de gadiți.

34. Rubeniții și gadiții au numit acel altar Ed, zicând: „Altarul este o dovadă între noi. El arată că numai Iahve este Dumnezeul nostru comun!”