Iosua 24 BIV2014

1. Când Iosua-n Sihem a stat, Poporu-ntreg s-a adunat – Cu-ai săi bătrâni, judecători, Cu-ai oștilor conducători, Precum și cu aceia cari, În Israel, erau mai mari – În fața lui și-au ascultat Povețele care s-au dat.

2. Iosua zise: „Acum eu Vă spun ce zice Dumnezeu: „Din al părinților șirag, Cel care s-a numit Terah – Cari lui Avram îi e părinte Și lui Nahor – mai înainte, În vremea veche-a locuit Pe malul râului numit Și Eufrat. Acolo, ei Slujit-au altor dumnezei.

3. De peste Râu, Eu l-am luat Pe-Avram și-n urmă, l-am purtat Prin țara Canaanului. Am înmulțit sămânța lui, Când pe Isac Eu i l-am dat.

4. Isac, de Iacov, e urmat Și de Esau, în al său șir. Apoi, în muntele Seir, Eu, pe Esau, l-am așezat Și-n stăpânire, i l-am dat, În timp ce Iacov – cu ai lui – Lua drumul Egiptului.

5. Pe Moise și Aron apoi, Eu i-am chemat. Pe amândoi, Spre al Egiptului ținut, I-am îndreptat și am făcut, Prin ei, minuni, necontenit, Cu care, țara, am lovit. În urmă, Eu l-am scos afară, Pe Israel, din acea țară.

6. Părinții voștri au ieșit Și către mare au pornit. Oștirea Egiptenilor – Cu carele și caii lor – Pe-al vost’ popor, l-a urmărit, Până când l-a înghesuit La marea Roșie. Speriați –

7. Când s-au văzut înconjurați – Părinții voștri au strigat La Domnul. Eu i-am ascultat Și-un întuneric, între voi Și Egipteni, am pus apoi. Cu marea, i-am acoperit Pe Egipteni, și au pierit. Cu ochii voștri ați văzut Minunile ce le-am făcut. Apoi, o vreme a venit, Când, prin pustiu, ați rătăcit.

8. În urmă, pe al vost popor, În țara Amoriților, L-am dus – dincolo de Iordan – Așa precum aveam în plan. Cu Amoriții v-ați luptat, Dar ați văzut că i-am lăsat În mâna voastră. I-ați lovit, Puternic, și i-ați nimicit. În stăpânire ați luat, Pământul lor, în lung și-n lat.

9. Balac – acela care-a stat, Peste Moab, ca împărat, Și care-i fiul lui Țipor – O luptă, cu al vost’ popor, A vrut să poarte. Astfel el, Spre-a-l blestema pe Israel, Pe Balaam – acela care, Părinte, pe Peor, îl are – Atunci, la sine, l-a chemat.

10. Eu, însă, nu l-am ascultat, Pe Balaam, iar el, apoi, V-a binecuvântat pe voi.

11. Peste Iordan, voi ați trecut, La Ierihon. Cum v-au văzut, Locuitorii s-au unit Și-n contra voastră au pornit. Atuncea, Eu, pe Amoriți, Pe Fereziți și Canaaniți, Cu tot neamul Hetiților, Cu cel al Ghirgasiților, Cu tot poporul Iebusit Și cu întreg neamul Hevit, În mâna voastră i-am lăsat.

12. În fața voastră au plecat Viespile bondărești, pe care Vi le-am trimis spre-ajutorare, Iar împărații Amoriți Au fost, atuncea, izgoniți. N-au fost, de arcuri, alungați, De sabia ce o purtați La cingătoare, ci știți bine Că fost-au izgoniți de Mine.

13. După acestea toate, iată, V-am dat o țară minunată. Cetăți pe cari nu le-ați zidit, Le-aveți acum, de locuit. Vii și măslini – cu roada lor – Are acum al vost’ popor. Deși nimic nu ați sădit, Totul, drept hrană, v-a slujit.”

14. „Acesta este sfatul meu: Teamă s-aveți, de Dumnezeu, Slujindu-I cu credincioșie Și scumpătate, pe vecie. Vă depărtați de toți acei Care erau drept dumnezei Pentru ai voști’ părinți – la care Ei au slujit, fără-ncetare, Când dincolo de Râu erau, Când – în Egipt – ei locuiau. Pe-al vostru Domn și Dumnezeu, Voi toți să Îl slujiți, mereu.

15. Dar dacă astăzi nu găsiți, Cu cale, ca să Îl slujiți Pe Dumnezeu, alegeți voi, Pe cine veți sluji apoi. Slujiți, atuncea, pe acei Care erau, drept dumnezei, Pentru părinții voști’ – la care, Ei au slujit, fără-ncetare, Când, peste Râu, au locuit. Dacă găsiți că-i potrivit, Slujiți la dumnezeii lor, Sau la ai Amoriților. Acum, referitor la mine, Eu – și-a mea casă – ne vom ține, Neîncetat, de Dumnezeu Și Lui o să-I slujim, mereu.”

16. Întreg poporul adunat Atunci, acolo, a strigat: „Află că nici nu ne gândim, Pe Domnul, să Îl părăsim! Departe-i acest gând, de noi! Nu vom sluji pe alți-apoi, Căci nu dorim alți dumnezei! Nu vrem să ne-nchinăm la ei!

17. Căci iată, numai Dumnezeu Este al nostru Domn, mereu. În al Egiptului ținut, Minuni și semne a făcut. Dintr-o robie grea și-amară, Ne-a scos și-apoi, ne-a dat o țară. Pe drumul ce l-am străbătut, Printre popoare am trecut Și numai Domnul Dumnezeu E Cel ce ne-a păzit, mereu.

18. Toate popoarele-ntâlnite, De Domnul fost-au izgonite. Apoi, poporul Amorit Care în țară-a locuit, A fost, în urmă, alungat Și-n locul lui, ne-am așezat. Domnul e-al nostru Dumnezeu, Și Lui o să-I slujim mereu!”

19. Iosua a vorbit apoi: „Nu-L veți sluji, pe Domnul, voi, Pentru că sfânt e Dumnezeu, Și e gelos. De-aceea, eu Vă spun de-acuma, ca să știți: Nu veți scăpa nepedepsiți. Fărădelegea săvârșită Va primi plata cuvenită. Aflați dar, că nici un păcat, De Domnul, nu va fi iertat.

20. Atunci când o să-L părăsiți – Pe-alți dumnezei să îi slujiți – El se va-ntoarce către voi Și vă va face rău apoi. Dacă, de El, nu vă veți ține – Chiar dacă-ntâi va făcut bine – Puteți încredințați să fiți, Că veți ajunge nimiciți.”

21. „Nu!”– a răspuns poporu-apoi – „Căci Domnului, vom sluji noi!”

22. Către poporul adunat, Iosua zise-ngândurat: „Vreau să fiu bine înțeles: Voi înșivă, deci, ați ales Ca să-I slujiți doar Domnului Și ați ajuns martorii Lui În contra voastră, în ăst fel!” Atunci, întregul Israel Răspunse: „Da! Suntem ai Lui! Suntem martorii Domnului!”

23. Când auzi spusele lor, Iosua-a zis către popor: „Pe dumnezeii cei pe care Poporu-n sânul său îi are – Și care sunt străini de el – Afară-i scoateți! În ăst fel, Vă-ntoarceți către Dumnezeu Slujindu-I numai Lui, mereu.”

24. Poporu-atuncea a strigat: „Noi vom sluji, neîncetat, Pe-acest pământ, doar Domnului Și-o s-ascultăm de glasul Lui!”

25. Ei au sfârșit de cuvântat, Iar Iosua a încheiat, Apoi, cu ei, un legământ, Pe al Sihemului pământ. Acolo, el a dat atunci – Pentru popor – legi și porunci.

26. Tot ce a spus poporului, În cartea legii Domnului, Iosua-n urmă a-nsemnat. Apoi, o piatră, a luat Și-a dus-o la stejarul care La locul dat spre închinare Lui Dumnezeu, este aflat.

27. Acolo, el a cuvântat: „Această piatră așezată Aici, ca martoră-i aflată, În contra noastră, negreșit, Cum că noi toți am auzit, Cuvintele lui Dumnezeu. Ea va fi martoră, mereu, Aflată împotriva voastră – Pusă aici, în țara noastră – Că voi veți arăta, mereu, Credință, doar lui Dumnezeu.”

28. Când Iosua a terminat De împlinit totul, le-a dat Drumul, să meargă fiecare La moștenirea ce o are.

29. După ce lucrurile-aceste S-au petrecut, fără de veste, Bătrânul Iosua – cel care, Pe Nun, ca și părinte-l are – Din astă lume, a pierit. În ziua-n care a murit, O sută zece ani făcuse, De când, pe lume, se născuse. El era robul Domnului.

30. Condus de-ntreg poporul lui, A fost apoi înmormântat, Pe un pământ ce i s-a dat, Atunci când țara s-a-mpărțit. În locul care s-a numit Timnat-Serah – loc ce-l găsim În muntele lui Efraim – Fusese Iosua-ngropat. La miazănoapte e aflat Locul, de-un munte din ținut, Care, drept Gaș, e cunoscut.

31. Iosua, drumul, și-a-ncheiat, Însă atât cât s-a aflat În frunte, peste Israel – Și-apoi în urmă, după el, Cât au trăit bătrânii care L-au însoțit fără-ncetare Văzând tot ce s-a petrecut Și tot ce Domnul a făcut – Tot Israelul, negreșit, Numai pe Domnul L-a slujit.

32. Când, din Egipt, a fost scăpat, Cu el, poporul a luat Trupul lui Iosif, după care, A lui Israel adunare, Chiar la Sihem, l-a îngropat, Pe locul ce-a fost cumpărat De către Iacov, vânzători Fiind ai lui Hamor feciori Din cari, în lume, s-a-ntrupat Cel cari Sihem a fost chemat. O sută de chesita dase Iacov, atunci când cumpărase Pământul, iar acea moșie Ajuns-a dată ca să fie, Drept parte, fiilor pe care Iosif, pe-acest pământ, îi are.

33. Când vremea i s-a împlinit, Marele preot a murit. Atuncea Eleazar – cel care Părinte, pe Aron, îl are – La Ghibeat-Fineas a fost dus. Acolo, în mormânt l-au pus, În locul ce îl stăpânea Fineas, feciorul ce-l avea. Locul acela îl găsim, În muntele lui Efraim.