Logo
🔍

Iosua 24 VBRC2020

« Alianța de la Síhem

1. Iósue a adunat toate triburile lui Israél la Síhem și i-a chemat pe bătrânii lui Israél, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe scribii lui și au stat înaintea lui Dumnezeu.

2. Iósue a zis întregului popor: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israél: «Părinții voștri, Térah, tatăl lui Abrahám și tatăl lui Nahór au locuit dintotdeauna de cealaltă parte a Râului și au slujit altor dumnezei.

3. L-am luat pe tatăl vostru Abrahám de dincolo de Râu și l-am purtat prin toată țara Canaán; i-am înmulțit descendența și i l-am dat pe Isáac.

4. Lui Isáac i i-am dat pe Iacób și pe Esáu; lui Esáu i-am dat în stăpânire muntele Seír, iar Iacób și fiii lui au coborât în Egipt.

5. I-am trimis pe Moise și pe Áaron și am lovit Egiptul cu ceea ce am făcut în mijlocul lui și apoi v-am scos [de acolo].

6. I-am scos pe părinții voștri din Egipt și ați ajuns la mare. Egipténii i-au urmărit pe părinții voștri până la Marea Roșie cu care și călăreți.

7. Au strigat către Domnul și Domnul a pus întuneric între voi și egipténi, a făcut să vină marea peste ei și i-a acoperit. Ochii voștri au văzut ceea ce am făcut în Egipt. Voi ați locuit în pustiu timp de multe zile.

8. V-am adus în țara amoréilor care locuiau dincolo de Iordán; ei au luptat împotriva voastră, iar eu i-am dat în mâna voastră; voi ați luat în stăpânire țara lor și i-am nimicit dinaintea voastră.

9. Bálac, fiul lui Țipór, regele din Moáb, s-a ridicat și a luptat împotriva lui Israél. L-a chemat pe Balaám, fiul lui Beór, ca să vă blesteme.

10. Dar eu nu am vrut să-l ascult pe Balaám: el v-a binecuvântat și eu v-am salvat din mâna lui.

11. Ați trecut Iordánul și ați ajuns la Ierihón. Stăpânii Ierihónului au luptat împotriva voastră: amoréii, ferezéii, canaaneénii, hetéii, ghergheséii, hevéii și iebuséii: i-am dat în mâinile voastre,

12. am trimis înaintea voastră viespi și i-au alungat dinaintea voastră pe cei doi regi ai amoréilor: [acest lucru] nu a fost nici cu sabia, nici cu arcul tău.

13. V-am dat o țară în care nu ați muncit și cetăți pe care nu le-ați zidit și ați locuit în ele: ați mâncat din viile și din măslinii pe care nu i-ați plantat».

14. Acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-i cu integritate și în adevăr! Îndepărtați-vă de dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de Râu și în Egipt și slujiți Domnului!

15. Dacă vi se va părea greu să slujiți Domnului, alegeți pentru voi astăzi pe cine să slujiți: dacă pe dumnezeii pe care i-au slujit părinții voștri dincolo de Râu sau pe dumnezeii amoréilor care locuiesc în țara voastră! Dar eu și casa mea îl vom sluji pe Domnul.

16. Poporul a răspuns: „Departe de noi să-l părăsim pe Domnul și să slujim altor dumnezei!

17. Căci Domnul Dumnezeul nostru, el ne-a scos pe noi și pe părinții noștri din țara Egiptului, din casa sclaviei; el a făcut înaintea ochilor noștri acele semne mari și ne-a păzit pe toate căile pe care am umblat și printre toate popoarele prin mijlocul cărora am trecut.

18. El a alungat toate popoarele, pe amoréii care locuiau în țară înaintea noastră. Și noi îl vom sluji pe Domnul, căci el este Dumnezeul nostru”.

19. Iósue a zis poporului: „Nu veți putea să slujiți Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; nu va ierta fărădelegile și păcatele voastre.

20. Dacă îl veți părăsi pe Domnul și veți sluji dumnezeilor străini, el se va întoarce, vă va face rău și vă va nimici, după ce v-a făcut bine”.

21. Poporul i-a zis lui Iósue: „Nu! Noi îl vom sluji pe Domnul!”.

22. Iósue a zis poporului: „Voi sunteți martori împotriva voastră că l-ați ales pe Domnul ca să-i slujiți”. Ei au răspuns: „Suntem martori”.

23. „Acum îndepărtați-i pe dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru și întoarceți-vă inima spre Domnul Dumnezeul lui Israél!”.

Încheierea alianței de la Síhem

24. Poporul i-a zis lui Iósue: „Noi îl vom sluji pe Domnul Dumnezeul nostru și vom asculta glasul lui”.

25. În ziua aceea, Iósue a făcut o alianță cu poporul; le-a dat hotărâri și judecăți la Síhem.

26. Iósue a scris aceste lucruri în Cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare și a ridicat-o acolo sub stejarul care era lângă sanctuarul Domnului.

27. Iósue a zis întregului popor: „Iată, piatra aceasta va fi martor împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul; ea va fi martor împotriva voastră ca să nu-l trădați pe Dumnezeul vostru”.

Moartea lui Iósue

28. Iósue a lăsat poporul [să plece], fiecare la moștenirea lui.

29. După aceste lucruri, Iósue, fiul lui Nun, slujitorul Domnului, a murit. El avea o sută zece ani.

30. L-au înmormântat în teritoriul moștenirii sale, la Timnát-Sérah, în muntele lui Efraím, la nord de muntele Gaáș.

Oasele lui Iosíf și moartea lui Eleazár

31. Israél l-a slujit pe Domnul în tot timpul vieții lui Iósue și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iósue și care cunoșteau tot ce făcuse Domnul pentru Israél.

32. Oasele lui Iosíf, pe care le aduseseră fiii lui Israél din Egipt, au fost îngropate la Síhem, în partea ogorului pe care-l cumpărase Iacób de la fiii lui Hamór, tatăl lui Síhem, cu o sută de chesíta și care este moștenirea fiilor lui Iosíf.

33. Eleazár, fiul lui Áaron, a murit și a fost îngropat pe dealul lui Pinhás, fiul său, [deal] care i-a fost dat în muntele lui Efraím.