Logo
🔍

Iosua 24 VDC

« Cea din urmă adunare

1. Iosua a adunat toate semințiile lui Israel la Sihem și a chemat pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe căpeteniile oștii. Ei s-au înfățișat înaintea lui Dumnezeu.

2. Iosua a zis întregului popor: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Părinții voștri, Terah, tatăl lui Avraam și tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a râului (Eufrat) și slujeau altor dumnezei.

3. Eu am luat pe tatăl vostru Avraam din cealaltă parte a râului și l-am purtat prin toată țara Canaanului; i-am înmulțit sămânța și i-am dat pe Isaac.

4. Lui Isaac i-am dat pe Iacov și pe Esau: lui Esau i-am dat în stăpânire muntele Seir, iar Iacov și fiii lui s-au coborât în Egipt.

5. Am trimis pe Moise și pe Aaron și am lovit Egiptul cu minunile pe care le-am făcut în mijlocul lui; apoi v-am scos afară din el.

6. Am scos pe părinții voștri din Egipt și ați ajuns la mare. Egiptenii au urmărit pe părinții voștri până la Marea Roșie, cu care și călăreți.

7. Părinții voștri au strigat către Domnul. Și Domnul a pus întuneric între voi și egipteni, a adus marea înapoi peste ei și i-a acoperit. Ați văzut cu ochii voștri ce am făcut egiptenilor. Și ați rămas multă vreme în pustie.

8. V-am adus în țara amoriților, care locuiau dincolo de Iordan, și ei au luptat împotriva voastră. I-am dat în mâinile voastre; ați pus stăpânire pe țara lor și i-am nimicit dinaintea voastră.

9. Balac, fiul lui Țipor, împăratul Moabului, s-a sculat și a pornit la luptă împotriva lui Israel. A chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme.

10. Dar n-am vrut să ascult pe Balaam: el v-a binecuvântat și v-am izbăvit din mâna lui Balac.

11. Ați trecut Iordanul și ați ajuns la Ierihon. Locuitorii Ierihonului au luptat împotriva voastră: amoriții, fereziții, canaaniții, hetiții, ghirgasiții, heviții și iebusiții. I-am dat în mâinile voastre,

12. am trimis înaintea voastră viespe bondărească și i-a izgonit dinaintea voastră ca pe cei doi împărați ai amoriților: nu cu sabia, nici cu arcul tău.

Făgăduințele poporului

13. V-am dat o țară pe care n-o munciserăți, cetăți pe care nu le zidiserăți, dar pe care le locuiți, vii și măslini pe care nu-i sădiserăți, dar care vă slujesc ca hrană.’

14. Acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-I cu scumpătate și credincioșie. Depărtați dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de râu și în Egipt și slujiți Domnului.

15. Și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de râu, sau dumnezeilor amoriților, în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.”

16. Poporul a răspuns și a zis: „Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul și să slujim altor dumnezei.

17. Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din țara Egiptului, din casa robiei, pe noi și pe părinții noștri; El a făcut înaintea ochilor noștri acele minuni mari și ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat și în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut.

18. El a izgonit dinaintea noastră pe toate popoarele și pe amoriții care locuiau țara aceasta. Și noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.”

19. Iosua a zis poporului: „Voi nu veți putea să slujiți Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile și păcatele.

20. Când veți părăsi pe Domnul și veți sluji unor dumnezei străini, El Se va întoarce și vă va face rău și vă va nimici, după ce v-a făcut bine.”

21. Poporul a zis lui Iosua: „Nu! Căci vom sluji Domnului.”

22. Iosua a zis poporului: „Voi sunteți martori împotriva voastră înșivă că ați ales pe Domnul, ca să-I slujiți.” Ei au răspuns: „Suntem martori!”

23. „Scoateți dar dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru și întoarceți-vă inima spre Domnul Dumnezeul lui Israel.”

24. Și poporul a zis lui Iosua: „Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru și vom asculta glasul Lui.”

25. Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul și i-a dat legi și porunci la Sihem.

26. Iosua a scris aceste lucruri în cartea legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare și a ridicat-o acolo sub stejarul care era în locul închinat Domnului.

27. Și Iosua a zis întregului popor: „Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul; ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiți necredincioși Dumnezeului vostru.”

Moartea lui Iosua

28. Apoi Iosua a dat drumul poporului și s-a dus fiecare în moștenirea lui.

29. După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani.

30. L-au înmormântat în ținutul care-i căzuse la împărțeală, la Timnat-Serah, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș.

31. Israel a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care cunoșteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.

32. Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea țarinii pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita și care a ajuns moștenirea fiilor lui Iosif.

33. Eleazar, fiul lui Aaron, a murit și a fost îngropat la Ghibeat-Fineas, care fusese dat fiului său Fineas, în muntele lui Efraim.