Iosua 5 BIV2014

1. Când cei care împărățeau Peste-Amoriții, cari se-aflau Peste Iordan, spre asfințit – Și tot poporul Canaanit De lângă mare – au aflat Precum că Domnul a secat Atunci, apa Iordanului Pentru ca tot poporul Lui, Să poată trece liniștit, Tăiați, în inimi, s-au simțit Și îngroziți au fost astfel, De oamenii lui Israel.

2. Domnul, la Iosua, S-a dus, În acea vreme, și i-a spus: „Din piatră, tu să îți cioplești Cuțite. Să te pregătești, Căci tot poporul ce îl ai Va trebui-mprejur să-l tai, A doua oară, negreșit.”

3. Iosua-ndată a-mplinit Ceea ce Domnul i-a cerut. Cuțitele și le-a făcut Și-apoi cu ele a tăiat Întreg poporul adunat În jurul său. A făcut tot Pe dealul chemat Aralot.

4. Iată ce pricini l-au silit, Pe Iosua, de-a împlinit Tăierea împrejur: se știe Că toți bărbații, în pustie, Ajunseră de au pierit, Egiptul, când l-au părăsit.

5. Acel popor era tăiat, Însă cei care l-au urmat – Cari în pustie s-au născut, Pe lungul drum ce l-au făcut – N-au fost tăiați. Deci necesar, A fi tăiați împrejur iar, Atuncea, s-a vădit să fie.

6. Patru decenii, prin pustie, Întreg poporu-a rătăcit, Până ajuns-a de-a pierit Întregul neam de oameni care Nu Îi dădură ascultare Lui Dumnezeu, când au ieșit Din țara-n care au robit. Domnul, atuncea, a jurat Că nimeni nu va fi lăsat Să vadă țara ‘ceea care, Lapte și miere, în ea, are, Pe care a jurat odată, Că lor o să le fie dată.

7. În locul lor, s-au ridicat Copiii lor – neam netăiat, Căci se născuse în pustie. Aceștia trebuiau să fie Tăiați acuma, împrejur.

8. Deci pe toți oamenii din jur, Atunci, Iosua i-a tăiat. Apoi o vreme a lăsat Ca să se scurgă-n așteptare, Pân’ au ajuns la vindecare.

9. Domnul, la Iosua, S-a dus Și-n felu-acesta, El i-a spus: „Iată că azi v-am ridicat Ocara ce v-a apăsat Când din Egipt voi ați ieșit.” Atunci ei, locul, l-au numit, „Ghilgal”, care, în tălmăcire, Este tradus prin „Prăvălire”, Și până astăzi și-a păstrat Locul acel, numele dat.

10. Deci la Ghilgal, a poposit Poporul și s-a pregătit Ca Paștele să îl serbeze, Căci trebuia ca să urmeze A paisprezecea zi – în care Țineau această sărbătoare. Chiar în acea lună din an, Trecuseră peste Iordan, Și-au stat pe-ntinsul câmpului Din fața Ierihonului.

11. Din grâul țării, Israel A și mâncat, în locu-acel, A doua zi de Paști. S-au dus Și de pe câmp, grâu, au adus, Din cari, azimi, au pregătit, Iar multe boabe le-au prăjit.

12. În ziua-n care au mâncat Din grâul țării, a-ncetat Mana din cer; din acel an, Mâncară rodul din Canaan.

13. Când Iosua era aflat Pe acel câmp, și-a ridicat Ochii în sus și a zărit Un lucru care l-a uimit: Un om stătea în fața lui, Ținând deasupra capului, O sabie. Atunci, mirat, Iosua l-a și întrebat: „Cine ești tu? Ești dintre noi, Sau ești dintre vrăjmași?” Apoi,

14. Omul acela a vorbit: „Ca să vă sprijin, am venit, Căci eu sunt Căpetenia care Oștirea Domnului o are În fruntea sa, necontenit. În astă clipă, am sosit.” Iosua-ndată s-a plecat, Jos, la pământ și s-a-nchinat, Plin de respect, în fața Lui. Apoi i-a zis: „Ce ai să-mi spui? Ce are-a spune Domnul meu, Pentru un rob, precum sunt eu?”

15. Atuncea, Căpetenia care Oștirea Domnului o are În fruntea sa, a cuvântat: „Descalță-te, căci ai călcat Pe acest loc; acest pământ, Pe care stai, e un loc sfânt.” Iosua-ndată a făcut Așa precum i s-a cerut.