Logo
🔍

Iuda 1 BTF2015

1. Iuda, rob al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov, celor ce sunt sfințiți prin Dumnezeu Tatăl și păstrați în Isus Cristos și chemați:

2. Milă și pace și dragoste să vă fie înmulțite.

3. Preaiubiților, dându-mi toată silința ca să vă scriu despre salvarea comună, am fost constrâns să vă scriu și să vă îndemn să luptați cu zel pentru credința care a fost dată sfinților o dată.

4. Fiindcă s-au furișat anumiți oameni, care din vechime au fost rânduiți pentru această condamnare, oameni neevlavioși, schimbând harul Dumnezeului nostru în desfrânare și negând pe singurul Domn Dumnezeu și pe Domnul nostru Isus Cristos.

5. De aceea doresc a vă aduce aminte, deși odată ați știut aceasta, că Domnul, după ce a salvat poporul din țara Egiptului, a nimicit pe cei ce nu au crezut.

6. Și pe îngerii care nu și-au ținut domeniul de activitate, ci și-au părăsit propria locuință, el i-a păstrat în lanțuri veșnice sub întuneric, pentru judecata marii zile.

7. Așa cum Sodoma și Gomora și cetățile din jurul lor, care asemenea acelora, s-au dedat curviei și au mers după altă carne, sunt puse înainte ca exemplu, suferind răzbunarea focului etern.

8. Într-adevăr, în același fel și acești visători murdari întinează carnea, disprețuiesc domnia și vorbesc de rău demnitățile.

9. Dar Mihail, arhanghelul, pe când se certa cu diavolul, s-a contrazis pentru trupul lui Moise și nu a cutezat să aducă împotriva lui o acuzație defăimătoare, ci a spus: Domnul să te mustre!

10. Dar aceștia vorbesc de rău lucrurile pe care de fapt nu le știu; dar în ce înțeleg, în mod natural, ca dobitoace fără rațiune, în acelea se corup pe ei înșiși.

11. Vai lor! Pentru că au mers pe calea lui Cain și s-au grăbit cu lăcomie după rătăcirea lui Balaam pentru plată și au pierit în împotrivirea lui Core.

12. Aceștia sunt pete la ospețele voastre de dragoste creștină, când ei sărbătoresc cu voi, hrănindu-se fără frică: nori fără apă, purtați încoace și încolo de vânturi; pomi tomnatici, fără rod, morți de două ori, dezrădăcinați;

13. Valuri furioase ale mării, înspumându-și propria rușine; stele rătăcitoare, cărora negrul întunericului le este rezervat pentru totdeauna.

14. Dar și Enoh, al șaptelea de la Adam, a profețit despre acestea, spunând: Iată, Domnul vine cu zecile de mii de sfinți ai lui,

15. Ca să facă judecată peste toți și ca să condamne pe toți cei neevlavioși dintre ei, pentru toate faptele lor neevlavioase, pe care le-au făcut cu neevlavie, și pentru toate cuvântările lor grele, pe care păcătoșii neevlavioși le-au vorbit împotriva lui.

16. Aceștia sunt cârtitori, plângăreți, umblând după propriile lor pofte; și gura lor vorbește cuvinte umflate, fețele oamenilor fiind în admirație datorită profitului.

17. Dar voi, preaiubiților, amintiți-vă cuvintele care au fost vorbite mai înainte de apostolii Domnului nostru Isus Cristos;

18. Cum vă spuneau ei, că în timpul de pe urmă vor fi batjocoritori, umblând conform propriilor pofte neevlavioase.

19. Aceștia sunt cei care se separă pe ei înșiși, senzuali, neavând Duhul.

20. Dar voi, preaiubiților, edificându-vă pe cea mai sfântă credință a voastră, rugându-vă în Duhul Sfânt,

21. Păziți-vă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând mila Domnului nostru Isus Cristos pentru viață eternă.

22. Și aveți compasiune de unii, deosebind între ei;

23. Iar pe alții salvați-i cu teamă, smulgându-i din foc, urând chiar haina pătată de carne.

24. Acum, a aceluia care este în stare să vă păzească de la cădere și să vă prezente ireproșabili înaintea prezenței gloriei sale cu multă veselie,

25. Singurului Dumnezeu înțelept, Salvatorul nostru, a lui fie gloria și maiestatea, domnia și puterea, deopotrivă acum și întotdeauna. Amin.