Judecătorii 1 BIV2014

1. Când al lui Israel popor N-a mai avut conducător – Pentru că Iosua murise – La Domnul, el s-a dus și zise: „Doamne, pe cine, dintre noi, Ai să-l alegi să meargă-apoi, În țara Canaaniților, Să lupte cu acel popor?”

2. Domnul răspunse: „Iuda, vreau Ca să se ducă. Iată, dau Această țara minunată, În mâna lui.” Atunci, pe dată,

3. Iuda, la Simeon, s-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus: „Frate, eu am venit la tine, Ca să te chem, să vii cu mine, În țara ‘ceea minunată Care, prin sorți, îmi este dată. Hai, împreună să luptăm, Pe Canaaniți, să-i alungăm, Iar când sfârși-vom tot, cu bine, Am să mă duc și eu, cu tine, În țara ce-o vei fi primit, După cum sorții ți-au ieșit.” Ei împreună au plecat, Căci Simeon l-a ascultat.

4. Iuda, în țară, s-a suit, Iar Dumnezeu i-a dăruit În mâna lui, pe Canaaniți Și-asemenea pe Fereziți. Și zece mii de inși apoi, Au fost uciși, în ăst război, În locul care e chemat Bezec. Acolo, l-au aflat

5. Pe-acela care e numit Bezec-Adoni. Au pornit, Lupta-mpotriva lui, de-ndată, Și au bătut suflarea toată A neamului de Canaaniți Și-a neamului de Fereziți.

6. Bezec-Adoni a fugit, Dar cei doi frați l-au urmărit, L-au prins și-au pus a-i fi tăiate Doar degetele mari, aflate La mâini, precum și la picioare.

7. El zise-atunci: „Iată, sub soare, Sunt șaptezeci de împărați. Aceștia fost-au adunați Sub masa mea și își strângeau Hrana, de-acolo. Toți erau, Cu degetele mari, tăiate; Însă li s-a făcut dreptate, Pentru că după cum văd eu, Îmi răsplătește Dumnezeu, Căci îi plătește omului După măsura faptei lui. Bezec-Adoni-a fost luat Și la Ierusalim mutat. Acolo, el a viețuit Și-apoi, în urmă, a pierit.

8. Fiii lui Iuda se-adunară Și spre Ierusalim plecară. În urma luptei ce s-a dat, Ierusalimul l-au luat. Cu sabia, ei i-au lovit Pe cei pe care i-au găsit Aflați, atunci, în acel loc Și-apoi i-au pus, cetății, foc.

9. Fiii lui Iuda, mai apoi, Cu Canaaniți-au dus război: Cu cei care au locuit Pe munte, ori au stăpânit Câmpia și ținutul care La miazăzi, se pierde-n zare.

10. Iuda, război, a mai purtat, Cu cei cari, la Hebron, au stat – Drept Chiriat-Arba știut, A fost Hebronul la-nceput. El îl bătuse pe Șeșai, Pe Ahiman și pe Talmai.

11. Apoi, contra Debirului, Pornit-a el, cu oastea lui – Drept Chiriat-Sefer știut, A fost Debirul la-nceput.

12. Cetei care l-a însoțit, Caleb, în ăst fel, i-a vorbit, ‘Nainte de-a pleca la drum: „Iată ce-am hotărât acum: „Pe Acsa – deci pe fiica mea – Ca și soție-o va avea Cel care intră în cetate – În Chiriat-Sefer – și bate Cetatea și o ia apoi. Acum dar, haideți la război!

13. Caleb, mai mulți frați, a avut. Cel cari la urmă s-a născut, A fost Chenaz. Apoi și el L-a avut, fiu, pe Otniel. În luptele care-au fost date, El a pus mâna pe cetate Și-astfel Caleb a trebuit – Așa cum a făgăduit La început – vorba să-și ție Și să îi deie, de soție, Pe fiica lui. Acsa, astfel, Soață i-a fost, lui Otniel.

14. Când mers-a la al ei bărbat, Acsa, să ceară, la-ndemnat, De la Caleb, un mic ogor, Spre a avea pământul lor. Caleb le-a dat pământu-acel.

15. Acsa, apoi, s-a dus la el, Iar tatăl ei a întrebat: „Ce vrei? De ce m-ai căutat?” Ea s-a dat jos de pe măgar, Și-i zise astfel: „Fă-mi un dar, Pentru că, iată, ne-ndoios, Pământul meu e secetos.” Caleb, atunci, i-a dăruit Izvoarele ce s-au găsit În părțile cele de sus Și totodată, i-a mai spus Că îi mai dă – neîndoios – Izvoarele care sunt jos.

16. Socrul pe care îl avea Moise, Chenit se dovedea. Fiii acestuia veniră Și cu-ai lui Iuda se suiră Din a Finicilor cetate, Și-au mers înspre-o pustietate, La miazăzi de-Arad aflată, Pustie ce fusese dată, Lui Iuda. Ei au poposit Acolo, și au locuit În mijlocul poporului.

17. Cu Simeon – fratele lui – Iuda, la luptă, a pornit Și astfel, el i-a izgonit Pe Canaaniții din Țefat. În urma luptei ce s-a dat, Cetatea fost-a nimicită Și „Horma” ea a fost numită. (Numele „Horma”-n tălmăcire, Este tradus prin Nimicire)

18. Prin luptele pe cari le-a dus, Iuda, pe Gaza, a mai pus Mâna, și pe al ei ținut; În stăpânire-a mai avut – Pân’ la sfârșit – și Ascalonul Cu-al său ținut, și-apoi Ecronul Pe cari l-a stăpânit, la fel, Cu tot ce a ținut de el.

19. Domnul, pe Iuda, l-a-nsoțit Și astfel el a reușit, Pe toți, să poată să-i înfrunte, Și a ajuns stăpân, pe munte. Un lucru nu a izbutit: Acela de-a fi izgonit Locuitorii cari erau În jurul lui și-n câmp ședeau, Pentru că ei, piept, i-au ținut, Căci, din fier – care – au avut.

20. Așa cum Moise a dorit, Caleb, Hebronul, l-a primit. Caleb, în urmă, i-a bătut Pe cei trei fii ce i-a avut Anac, acolo, după care I-a izgonit peste hotare.

21. Fiii lui Beniamin, apoi, Pornit-au și ei, un război, Cu Iebusiții. Mulți erau Și la Ierusalim ședeau. Pe-aceștia nu i-au izgonit, Iar astfel ei au locuit Cu Beniamin – după cum știm – De-atuncea, la Ierusalim. Chiar azi, acolo se găsesc Și împreună locuiesc.

22. Casa lui Iosif a pornit O luptă și a cucerit Betelul și ținutul lui, Cu ajutorul Domnului.

23. Casa lui Iosif, negreșit, Întâi, Betelu-a iscodit. Betelul, de la început, Drept Luz fusese cunoscut.

24. Un om, străjerii au zărit, Cari din cetate a ieșit. Mâna au pus pe el de-ndat’, L-au prins și-apoi l-au întrebat: „Arată-ne acum, pe unde, Se poate, mai ușor, pătrunde? Cetatea, vrem să o luăm Și milă, o să-ți arătăm!”

25. El s-a-nvoit să le arate Un loc, să intre în cetate. Prin locul astfel cunoscut, Ei au intrat și au trecut Cetatea cu oamenii ei, Prin ascuțișul sabiei. Un singur om a fost cruțat: Acela cari le-a arătat Locul. El și familia lui Au viețuit măcelului, Iar când războiul s-a sfârșit, Să plece li s-a-ngăduit.

26. Omul acela a plecat Și cu ai săi, s-a așezat În țara neamului Hetit, Unde-o cetate a zidit. Acesteia, nume, i-au dat Și Luz, cetatea s-a chemat, Iar al ei nume se vădește Că până astăzi dăinuiește.

27. Manase nu i-a izgonit – Nici el – pe cei ce s-au găsit În locul cari Bet-Șean se cheamă, Nici din Tanac – de bună seamă – Nici din Ibleam și nici din Dor Și nici de primprejurul lor. Cei ce-n Meghido s-au aflat, Și ei – de-asemeni – au scăpat, Pentru că n-au fost izgoniți; La fel cei care, aciuiți, Erau în satele pe care Meghido-n jurul său le are. În ăst fel, neamul Canaanit, Ca să rămână-a reușit, În țară, în continuare.

28. Când s-a simțit destul de tare, Israelul a reușit, Un bir, de a statornicit, Asupra Canaaniților, Dar nu i-a scos din țara lor.

29. Nici Efraim n-a izgonit Poporul de neam Canaanit Care, în Ghezer, s-a aflat. Pentru că-n pace l-a lăsat, El a rămas – după cum știm – În mijlocul lui Efraim.

30. De-asemenea, nici Zabulon, Pe cei ce fost-au în Chitron Și-n Nahalol, nu i-a gonit, Și astfel, neamul Canaanit, Cu Zabulon, de-atunci, a stat, Având, numai un bir, de dat.

31. Așer, nici el, n-a izgonit Pe cei care au locuit În Aco, în Sidon și-Ahlab. S-a dovedit că este slab, Și nici pe cei ce-au locuit La Helba, nu i-a izgonit, Nici pe cei ce-n Afic erau, Sau care în Aczib ședeau. Cei ce-n Rehob erau aflați, De-asemeni, n-au fost alungați,

32. Iar Așeriți-au locuit – De-atunci – cu neamul Canaanit Care, în țară, s-a aflat Și-n veci nu l-a mai alungat.

33. Neftali a făcut la fel, Căci nu i-a izgonit nici el, Pe cei ce-n Bet-Șemeș erau Și nici pe cei ce locuiau În Bet-Anat. El a sfârșit, În urmă, de a locuit Cu neamul Canaaniților Și a pus bir, asupra lor.

34. Fiii lui Dan au fost învinși De Amoriți, și-au fost împinși Cu oastea-n urmă, înapoi, Încât n-au mai putut apoi, Ca să pogoare și să vie Să se așeze în câmpie.

35. În ăst fel, neamul Amorit Ca să rămână-a izbutit, La Har-Heres și la Șalbim; De-asemenea, îl mai găsim La Aialon. El a scăpat, Dar a avut, un bir, de dat, Casei lui Iosif, care – greu – A apăsat, pe el, mereu.

36. De la suișul cunoscut Drept Acrabim, a început Ținutul Amoriților; De-asemeni, alt hotar al lor Pornea din Sela, șerpuit, Și sus pe culme a suit.