Judecătorii 10 BIV2014

1. Abimelec muri, și-ndat’, Tola, în urmă-i, s-a sculat. Fiul lui Pua, a fost el Și al lui Dodo, tot la fel. Acest bărbat ieșise dar, Din ramura lui Isahar, Ca izbăvit a fi prin el, Întreg poporul Israel. El, în Șamir, a locuit, Ținut care este găsit În muntele acel pe care Neamul lui Efraim îi are.

2. Tola a fost judecător În al lui Israel popor Și două’și trei de ani a stat, În fruntea lui. L-au îngropat, În al Șamirului ținut, Când pragul morții, l-a trecut.

3. Iair, în urmă-i, a venit – Cel care fost-a Galaadit. Iair a fost judecător Peste-al lui Israel popor, Și două’șidoi de ani, a stat, În fruntea lui. A căpătat

4. Treizeci de fii, cât a trăit. Aceștia toți au călărit Treizeci de mânji puternici, mari, Mânji care fost-au de măgari. Toți fiii lui stăpâni erau, Căci treizeci de cetăți aveau, Și-ntreg șirul cetăților Poartă și azi, numele lor. Cetățile acestea toate, În Galaad, sunt așezate.

5. Iair, din lume, a plecat Și la Camon fost-a-ngropat.

6. Israeliții au făcut – Din nou – lucruri ce n-au plăcut Lui Dumnezeu. L-au părăsit Pe Domnul lor și au slujit – În urmă – Astarteelor. Au mai slujit și Baalilor Și dumnezeilor pe care Sidonul și Moabu-i are; I-au mai slujit și pe acei Care erau drept dumnezei Pentru al lui Amon popor, Și pe ai Filistenilor.

7. Domnul, atunci când i-a văzut, S-a mâniat și i-a vândut În mâna Filistenilor Și la al lui Amon popor.

8. Aceștia toți i-au asuprit Și-optzeci de ani au pătimit Israeliții cari erau Peste Iordan și se aflau În țara Galaadului, În mâinile poporului De Amoniți. Fiii pe care

9. Poporul lui Amon îi are, Peste Iordan, iute-au trecut, Căci să se bată, ei au vrut, Cu Iuda, cu cei care sânt Pe al lui Beniamin pământ, Și cu feciorii cei pe care – În case – Efraim îi are. Atunci, întregul Israel, Ajuns-a strâmtorat astfel.

10. Israeliții au strigat La Domnul și au cuvântat: „Doamne, noi am păcătuit Atuncea când Te-am părăsit – Când dumnezei străini aveam Și când, lui Bal, ne închinam!”

11. Domnul a zis în acest fel, Copiilor lui Israel: „De Amoniți, de Egipteni, De Amoriți și Filisteni, Oare nu Eu v-am izbăvit?

12. Când Sidoniții v-au robit – Maon, sau Amelec apoi – Și când la Mine-ați strigat voi, Oare nu Eu v-am izbăvit?

13. Dar voi, mereu, M-ați părăsit, Ca să slujiți alți dumnezei. Acuma dar, mergeți la ei – Așa precum ați mai făcut – Căci Eu n-am să vă mai ajut.

14. Voi v-ați dorit alți dumnezei. Precum v-am spus, mergeți la ei, Ca din a voastră strâmtorare, Scăpați să fiți, de-al lor braț tare!”

15. Israeliți-au glăsuit: „Doamne, noi am păcătuit! Fă-ne acum, tot ce dorești, Dar astăzi să ne izbăvești!”

16. Toți dumnezeii ce-i aveau, I-au scos afară și cătau Ca să-I slujească Domnului. Văzând chinul poporului, Domnul s-a îndurat de el Și S-a întors la Israel.

17. Atunci, fiii acei pe care Poporul lui Amon îi are, În Galaad s-au așezat. Israeliți-au adunat, La Mițpa, toată oastea lor.

18. Apoi, mai marii din popor – Cu căpitanii cei pe care Oastea din Galaad îi are – Unii pe alții s-au privit Și-au zis: „Dar cine-i potrivit, Să-nceapă lupta – fraților – Cu neamul Amoniților? Când acel om are să vie, Vrem, căpetenie, să fie Peste locuitorii care Ținutul Galaad îi are.”