Judecătorii 12 BIV2014

1. Bărbații care au ieșit Din Efraim, s-au repezit Spre miazănoapte. Ei s-au dus Până la Iefta și i-au spus: „De ce-ai dus, cu Amon, război, Fără ca să ne chemi pe noi, Să mergem, să te însoțim Și astfel, sprijin, să îți fim? Ne-am adunat toți, la un loc, Să-i punem casei tale, foc, Și-apoi – precum ți se cuvine – Vrem să te ardem și pe tine.”

2. Iefta le-a spus, atuncea: „Eu – Precum și tot poporul meu – Cu Amoniții, ați văzut Că, multe certuri, am avut. În ajutor, eu v-am chemat. Voi, însă, nu m-ați ajutat.

3. Când am văzut că nu veniți Și nu vreți să mă sprijiniți, Viața, în joc, mi-am pus apoi, Și singur mers-am la război, Cu neamul lui Amon. Știți bine Că Dumnezeu a fost cu mine Și i-a lăsat pe Amoniți, În mâna mea. De ce veniți Acuma, împotriva mea Și să vă războiți, ați vrea?”

4. Iefta i-a strâns, în graba mare, Pe toți bărbații cei pe care Al Galaadului ținut, Buni pentru luptă, i-a avut. Cu astă oaste, el –apoi – A dus cu Efraim război Și-astfel, în urmă, negreșit, Pe Efraim l-a biruit. Oamenii care se trăgeau Din Efraim, mereu ziceau: „Niște fugari – cum bine știm – Sunteți voi, ai lui Efraim! În Efraim vă aflați voi Și în Manase mai apoi, Căci țara Galaadiților Aflată-i în mijlocul lor!”

5. Bărbații din Galaad s-au dus Și stăpânire ei au pus, Pe toate vadurile care Apa Iordanului le are. Când vreun fugar care venea Din Efraim, se-apropia Zicând: „Lăsați-mă să plec! Vreau, peste apă, ca să trec!”, Ei îi spuneau: „Am vrea să știm: Nu ești, cumva, din Efraim?” Când omul nu recunoștea, În nici un fel, și „Nu!”, zicea,

6. Ei răspundeau atunci: „Ei bine, Un lucru vrem doar, de la tine: Zi „Șibolet”, și poți să pleci. Poți, peste apă, ca să treci.” Dar omul „Sibolet” spunea, Căci el, prea bine, nu putea Ca să pronunțe-acel cuvânt. Atunci, îndată – la pământ – Era trântit și-njunghiat De Galaadiți. Ei au tăiat Cam patruzeci și două mii, Din ai lui Efraim copii

7. Iefta a fost judecător În al lui Israel popor, Un timp destul de-ndelungat, Căci zece ani, în frunte-a stat. Apoi, când timpul i-a venit – Și când, din lume, s-a sfârșit – Pe-al Galaadului pământ, Ai săi săpatu-i-au mormânt. Într-o cetate din ținut, A fost al său mormânt făcut.

8. Ibțan din Betleem e cel Care urmat-a după el, Fiind ales judecător, Peste-al lui Israel popor.

9. Treizeci de fii i s-au născut, Căci multe soațe a avut. Treizeci de fete-a măritat Afară, și-apoi a luat Alte treizeci de fete care De-afară fost-au fiecare. El a luat fetele-aceste Ca să le deie de neveste Fiilor săi. Judecător – În al lui Israel popor – El, timp de șapte ani, a stat.

10. La Betleem fost-a-ngropat, Când de pe lume a pierit.

11. Apoi, în urmă-i a venit Un alt bărbat, din Zabulon. Numele lui era Elon Și zece ani – judecător – El a șezut peste popor.

12. Când a murit, a fost luat Și dus apoi și îngropat Într-un ținut din Zabulon Care se cheamă Aialon.

13. Apoi, Abdon – peste popor – S-a ridicat judecător. Hilel Piratonitu-i cel Pe care-l avea, tată, el.

14. Sunt numeroși ai săi copii, Căci avea patruzeci de fii Precum și treizeci de nepoți, Fiind la șaptezeci, de toți. Aceștia – pentru călărit – Mânji din măgari au folosit. Opt ani, a fost judecător Peste-al lui Israel popor.

15. Atunci când a murit, Abdon Fost-a-ngropat la Piraton, În al lui Efraim ținut, În muntele ce l-a avut Neamul Amaleciților – Cândva – în stăpânirea lor.