Logo
🔍

Judecătorii 12 VBRC2020

« Lupta dintre Efraím și Galaád

1. Oamenii din Efraím s-au adunat și au traversat [cetatea] Țafón și i-au zis lui Iéfte: „Pentru ce te-ai dus să lupți împotriva fiilor lui Amón, și pe noi nu ne-ai chemat să mergem cu tine? Vom da foc casei tale deasupra ta”.

2. Iéfte le-a răspuns: „Eu și poporul meu am fost în mare ceartă cu fiii lui Amón; v-am chemat, dar nu m-ați salvat din mâna lor.

3. Am văzut că nu ați venit să mă salvați, mi-am riscat viața și am trecut la fiii lui Amón și Domnul i-a dat în mâinile mele. Pentru ce veniți azi să luptați împotriva mea?”.

4. Iéfte i-a adunat pe toți oamenii din Galaád și a mers la luptă împotriva lui Efraím. Oamenii din Galaád l-au lovit pe Efraím, căci spuneau: „Voi, cei din Galaád, sunteți niște fugari din Efraím și din Manáse”.

5. Cei din Galaád au capturat vadurile Iordánului care aparțineau lui Efraím. Când fugarii din Efraím ziceau „Vreau să trec”, oamenii din Galaád îi întrebau: „Ești din Efraím”, și ei ziceau „Nu!”;

Moartea lui Iéfte

6. îi ziceau: „Spune, te rog: «Șibólet»”. Și el zicea: „Sibólet”, căci nu putea să-l spună bine. Atunci bărbații din Galaád îl prindeau și-l înjunghiau lângă vadurile Iordánului. Au căzut atunci patruzeci și două de mii [de oameni] din Efraím.

Ibțán

7. Iéfte a fost judecător în Israél timp de șase ani. Iéfte din Galaád a murit și a fost înmormântat într-una din cetățile din Galaád.

8. După el a fost judecător în Israél Ibțán din Betleém.

9. El a avut treizeci de fii, a dat în căsătorie treizeci de fiice și a adus din afară trezeci de soții pentru fiii săi. El a fost judecător în Israél timp de șapte ani.

Élon

10. Ibțán a murit și a fost înmormântat în Betleém.

11. După el a fost judecător în Israél Élon din Zabulón. El a fost judecător în Israél timp de zece ani.

Abdón

12. Élon din Zabulón a murit și a fost înmormântat la Aialón, în ținutul lui Zabulón.

13. După el a fost judecător în Israél Abdón, fiul lui Hilél, din Piratón.

14. El a avut patruzeci de fii și treizeci de nepoți care călăreau pe șaptezeci de măgari. El a fost judecător în Israél timp de opt ani.

15. Abdón, fiul lui Hilél, din Piratón, a murit și a fost înmormântat în Piratón, în ținutul lui Efraím, pe muntele lui Amaléc.

»