Judecătorii 17 BIV2014

1. În Efraim, atunci, ședea Un om cari, Mica, se numea.

2. El, mamei sale, i-a vorbit: „Vreau ca să afli – negreșit – Cum că argintul adunat – Argintul ce ți-a fost luat, Cel pentru care, am văzut, Ce mari necazuri ai avut – Pus la păstrare e, la mine. El cântărea – țin minte bine – O mie-o sută sicli dar. Să-l iei în stăpânire iar, Pentru că eu te-am auzit Cum blestemai, necontenit.” Îndată, maică-sa a spus: „De Dumnezeul Cel de Sus, Să fie binecuvântat Feciorul meu, neîncetat!”

3. Atunci, el a găsit cu cale, Să-napoieze mamei sale, Argintul tot cari, negreșit, În sicli, fost-a prețuit. O mie-o sută sicli-avea Argintul ce-l pierduse ea. „Închin argintul” – ea a spus – „Acuma, Domnului de Sus, Pentru că vreau ca să fac eu, Un chip cioplit – fiului meu – Precum și-un chip turnat. Apoi, Ți-l voi da ție, înapoi, În felu-n cari va fi lucrat.”

4. El, mamei, i-a înapoiat Argintul, după cum a spus. Ea două sute sicli-a dus La argintar, și-a poruncit Să-i facă-ndat’ un chip cioplit – Și-asemenea – un chip turnat. Pe-acestea, ea le-a așezat În casa-n care locuia Feciorul său. Mica avea

5. O casă a lui Dumnezeu, Și s-a gândit atuncea: „Eu Voi face un efod și iată, Și terafimi voi face-ndată.” Precum a zis, a și făcut. Întâi efodul l-a țesut, Iar după ce l-a isprăvit Și terafimi a întocmit. Când totul fost-a terminat, Pe-un fiu de-al său el l-a luat Și-apoi, ca preot, l-a sfințit.

6. În acea vreme, negreșit, Nimeni n-a fost înscăunat, În Israel, ca împărat, Și orișicine-atunci putea, Să facă, după cum credea.

7. În Betleemul cel pe care, Iuda în stăpânire-l are, Era un om, de neam Levit.

8. Omul acela a pornit, Din Betleem, căci își dorea Să afle – dacă va putea – O locuință potrivită. Urmându-și calea hărăzită, În Efraim el a sosit, Unde, pe Mica, l-a-ntâlnit.

9. Mica i-a zis: „De unde vii?” „Eu sunt Levit, așa să știi” – Răspunse omul, de îndat’ – „Și sunt, din Betleem, plecat. Cred că se poate-a fi găsită O locuință potrivită, Și pentru mine – negreșit – Căci de aceea am venit.”

10. Mica i-a spus: „Rămâi la mine, Căci are să îți meargă bine. Preot, voiesc să-mi fii și tată, Iar pentru-aceasta, îți dau plată, Haine și mijloace de trai – De care tu, nevoie, ai – Și zece sicli, cântăriți, Cari în argint vor fi plătiți. Astă simbrie-ți va fi dată, La fiecare an, o dată.”

11. Levitul s-a-nvoit astfel Și a rămas, de-atunci, la el, Unde fusese acceptat Ca și un fiu adevărat.

12. Mica, pe tânăr, l-a sfințit, Iar el, ca preot, i-a slujit.

13. Mica a zis: „Știu că, mereu, Bine-mi va face Dumnezeu, Pentru că, preot, l-am găsit Pe tânărul de neam Levit.”