Judecătorii 18 BIV2014

1. În acel timp îndepărtat, Nu se afla vreun împărat Peste-al lui Israel popor. Atunci, neamul Daniților Un loc anume-a căutat, Pentru că el n-a căpătat – Prin sorți – încă, nici o moșie Cari, a Daniților, să fie, Drept moștenire-n acest fel, În mijlocul lui Israel.

2. Fiii lui Dan au căutat Și cinci bărbați au adunat – De la familiile care Neamul Daniților le are – Spre-a fi iscoade. Astfel ei, Adică toți bărbați-acei, Foarte viteji s-au dovedit. Din Eștaol, ei au pornit, Apoi din Țorea au plecat, Și împreună-au căutat Ca țara să o iscodească Și-un loc anume să găsească, Un loc cari fi-va doar al lor, Adică al Daniților. „Duceți-vă” – Daniți-au zis, Când pe iscoade le-au trimis – „Și cu atenție, cătați Ca țara să o cercetați!” În Efraim, ei au pătruns Și pân’ la Mica au ajuns. La casa lui, s-au așezat Și-acolo, peste noapte-au stat.

3. În urmă, ei l-au auzit Vorbind, pe tânărul Levit, Iar acel glas li s-a părut Că le e foarte cunoscut. Când l-au zărit, la el s-au dus Și-au zis: „Dar cine te-a adus, În acest loc? Aicea stai? Ce faci aici? Ce gânduri ai?”

4. El le-a răspuns: „Aici îmi place, Pentru că multe lucruri face Mica acum, să-mi meargă bine. Cu o simbrie, el mă ține, Numai pentru că vrea ca eu Să îi fiu preot, tot mereu.”

5. Ei i-au răspuns: „E bună treabă. Du-te acuma, și-L întreabă, Pe Dumnezeu, să știm și noi, De vom avea noroc apoi, Pe-a noastră cale, negreșit.”

6. Preotul, astfel, le-a vorbit: „Puteți ca să plecați, în pace. Călătoria ce-o veți face, E sub privirea Domnului, Și vă veghează ochiul Lui.

7. Cei cinci bărbați l-au ascultat Și către Lais au plecat. Ei, un popor, au întâlnit– Acolo – care, liniștit, Trăia fără de nici o teamă, Căci nu era – de bună seamă – Nimenea, împrejurul său, Care să-i fi făcut vreun rău. În felul Sidoniților, Trăia – atunci – acel popor Și se afla adăpostit, Pentru că neamul Sidonit Era departe-n alt ținut. Nici legături nu a avut Cu oamenii din jurul său, Care să-i fi făcut vreun rău.

8. În Țorea, când au revenit – Și-n Eștaol când au sosit – Cei cinci bărbați, s-au adunat Daniții și i-au întrebat: „Dar ce vești, oare, ne-ați adus?”

9. Cei cinci bărbați, atunci, au spus: „Haideți să ne suim, îndată, În țara ‘ceea minunată! Acum, de ce vă-mpotriviți? Hai – nu fiți leneși – și porniți, La luptă, să o biruim Și-n urmă să o stăpânim!

10. În țară, când o să intrați, Aveți peste-un popor să dați, Care trăiește fără teamă. Dar Dumnezeu – de bună seamă – Țara aceea, va avea, Nouă, acuma, să ne-o dea, În stăpânire. Să plecăm, Îndată, și să ne-așezăm Acolo, căci de toate sânt: Tot ce se află, pe pământ.”

11. Daniți-atunci au adunat Oameni, pe cari i-au înarmat, Și care-au fost la șase sute. După ce toate-au fost făcute, Din Eștaol și Țorea-apoi, Ieșiră gata de război.

12. La Chiriat-Iearim, s-au dus Și-acolo, tabăra, și-au pus, Pe un pământ sortit să fie Pentru-a lui Iuda seminție. Locul acela s-a numit „Mahone-Dan”, cari tălmăcit, E „Tabăra lui Dan”. Apoi,

13. Trecură gata de război, În al lui Efraim ținut Și un popas ei au făcut, Chiar lângă casa cea pe care, Mica, în acel loc, o are.

14. Cei cinci bărbați, ce-au iscodit În țara Lais, au vorbit: „În astă casă, vrem să știți Că terafimi o să găsiți; Mai este și un chip cioplit, Un chip turnat și – negreșit – Este și un efod țesut. Vedeți dar, ce e de făcut.”

15. Oameni-aceia s-au grăbit Să-l întâlnească pe Levit. La Mica, tânărul ședea, Unde, ca preot, el slujea. Când pe Levit, ei l-au aflat, De sănătate i-au urat.

16. Cei șase sute de bărbați, La porți se-aflară așezați,

17. Iar cei care au iscodit Țara, spre casă, au pornit. Apoi, din casă, au luat Chipul cioplit, chipul turnat, Cu terafimii – negreșit – Și cu efodul la sfârșit. În ăst timp, preotul ședea În fața porții și vorbea Cu oamenii cei înarmați.

18. Când au intrat cei cinci bărbați În casă, și când au luat Chipul cioplit, chipul turnat, Cu terafimii – negreșit – Și cu efodul la sfârșit, Preotu-ndată i-a-ntrebat: „Ce faceți?” Ei au cuvântat:

19. „Să taci din gură, iar apoi, Mai bine ai veni cu noi Și ai să fii – de-acun ‘nainte – Preot al nostru și părinte! Dorești ca preot să îi fii Doar unui om? Mai bine vii Să stai alăturea de noi, Căci preot ai să fii apoi, Pentru un neam, în Israel.”

20. Omul s-a bucurat în el, Și-apoi, îndată, a luat Efodul, chipul cel turnat – Cu terafimii, negreșit – Precum și chipul cel cioplit.

21. El s-a unit cu-acel popor Și-apoi, plecat-a ceata lor, Din nou la drum. Primii mergeau Copiii care însoțeau Carele unde s-a aflat Întreg avutul adunat; Carele fost-au însoțite Și de cirezile de vite.

22. După ce s-au îndepărtat De casa-n cari Mica a stat, Vecinii, care i-a avut Mica, s-au strâns, căci i-au văzut, Și-n mare grabă au pornit Cu toții, de i-au urmărit.

23. Atunci când s-au apropiat De ai lui Dan fii, au strigat În urma lor. Ei s-au oprit Și către Mica, au vorbit: „De ce strigi? Ce vrei de la noi, Și cei cu astă gloată-apoi?”

24. El a strigat, iarăși, la ei: „Iată că dumnezeii mei – Pe care eu mi i-am făcut – Mi i-ați luat și am văzut Că și pe preot l-ați luat, După ce casa mi-ați prădat. În urmă, ați pornit la drum. Ce-mi mai rămâne mie-acum? Deci încă voi mai cutezați Ca să veniți să mă-ntrebați „Ce ai?” Dar cum ați îndrăznit?”

25. Fiii lui Dan au glăsuit: „O vorbă să nu auzim, Căci altfel, o să năvălim Asupra voastră! Să știi bine, Că te vom pierde și pe tine, Și pe toți cei din casa ta, Dacă-mpotrivă-ne vei sta.”

26. Fiii lui Dan s-au dus apoi, Făr’ să privească înapoi. Când a văzut că nu le pasă De ceata lui, Mica, spre acasă, S-a-ntors, căci a-nțeles astfel, Căci ei, mai tari sunt, decât el.

27. Fiii lui Dan au ridicat Ceea ce Mica a lucrat, Au luat preotul pe care, În slujba sa, Mica îl are Și în Lais au năvălit, Peste poporul liniștit Cari în cetate s-a aflat. Nimeni, cu viață, n-a scăpat. Prin ascuțișul sabiei, Cetatea și oamenii ei Au fost trecuți și ars în foc A fost, în urmă, acel loc.

28. Nimeni, atunci, nu a venit, Cetatea s-o fi izbăvit, Căci cei ce în Sidon erau, La depărtare se aflau. Cei ce-n cetate au șezut, Cu nimenea nu au avut Vreo legătură, ci erau Singuri și-n pace viețuiau. Cetatea se-nălța în vale, Iar de urmezi a văii cale, Se vede Bet-Rehobu-n zare, La o distanță foarte mare. Fiii lui Dan au ridicat Cetatea iar; s-au așezat Apoi, în ea, de-au locuit,

29. Și „Dan”, drept nume, i-au găsit, Căci i-au dat numele pe care, Tatăl Daniților îl are. Dar mai ‘nainte – negreșit – Cetatea, Lais, s-a numit.

30. Chipul cioplit ce l-au luat, Acolo și l-au înălțat, Iar Ionatan – acela care, Drept tată, pe Gherșom, îl are, Cel care-i al lui Moise fiu – Preot le-a fost, până târziu, Daniților. În acest fel, La preoție – după el – Feciorii săi s-au ridicat. Preoți, peste Daniți, au stat, Până când țara-a fost supusă Și în robie a fost dusă.

31. Astfel, Daniții au avut Chipul cioplit ce-a fost făcut De către Mica, tot mereu, Atunci când a lui Dumnezeu Casă – așa precum se știe – La Silo, s-a brodit să fie.