Judecătorii 21 VDCL

1. Și bărbații lui Israel se juraseră în Mițpa, zicând: Nimeni din noi să nu dea pe fata sa de nevastă lui Beniamin.

2. Și poporul a venit la Betel și a rămas acolo până seara înaintea lui Dumnezeu, și și‐au înălțat glasurile și au plâns cu amar,

3. și au zis: Pentru ce, Doamne Dumnezeul lui Israel, s‐a întâmplat aceasta în Israel ca să lipsească astăzi o seminție în Israel?

4. Și a fost așa: a doua zi poporul s‐a sculat de dimineață și a zidit acolo un altar și au adus arderi de tot și jertfe de pace.

5. Și copiii lui Israel au zis: Cine dintre toate semințiile lui Israel nu s‐a suit cu obștea Domnului? Căci jurământul cel mare fusese asupra aceluia care nu se va sui la Domnul la Mițpa, zicând: Să fie omorât.

6. Și copiii lui Israel s‐au căit pentru Beniamin, fratele lor, și au zis: Astăzi a fost stârpită o seminție din Israel.

7. Ce să facem de neveste pentru cei rămași? Căci ne‐am jurat pe Domnul că nu le vom da din fetele noastre de neveste.

8. Și au zis: Este vreuna din semințiile lui Israel care să nu se fi suit la Domnul în Mițpa? Și iată niciunul din Iabes‐Galaad nu venise în tabără la obște.

9. Și poporul a fost numărat și iată nu era acolo nimeni din locuitorii Iabes‐Galaadului.

10. Și adunarea a trimis acolo douăsprezece mii de oameni din cei mai viteji și le‐a poruncit, zicând: Mergeți și loviți pe locuitorii din Iabes‐Galaad cu ascuțișul sabiei și pe femei și pe copii.

11. Și acesta este lucrul pe care‐l veți face: Să nimiciți cu desăvârșire orice parte bărbătească și pe orice femeie care s‐a culcat cu bărbat.

12. Și au găsit între locuitorii din Iabes‐Galaad patru sute de fete fecioare care nu cunoscuseră bărbat, culcându‐se cu vreo parte bărbătească, și le‐au adus în tabără la Silo care este în țara Canaan.

13. Și toată adunarea a trimis și au vorbit copiilor lui Beniamin care erau la stânca Rimon și le‐au vestit pace.

14. Și Beniamin s‐a întors în vremea aceea. Și le‐au dat de neveste pe acelea pe care le‐au lăsat vii dintre femeile Iabes‐Galaadului, dar și așa nu le ajungeau.

15. Și poporul s‐a căit de Beniamin, căci Domnul făcuse o spărtură în semințiile lui Israel.

16. Și bătrânii adunării au zis: Ce să facem de neveste pentru cei rămași? Căci femeile au fost stârpite din Beniamin!

17. Și au zis: Trebuie o stăpânire pentru cei scăpați din Beniamin ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel.

18. Dar nu putem să le dăm neveste din fetele noastre, căci copiii lui Israel au jurat zicând: Blestemat să fie cel ce va da o nevastă beniaminiților.

19. Și au zis: Iată este o sărbătoare a Domnului din an în an în Silo, care este spre miazănoapte de Betel, spre soare‐răsare de drumul cel mare, care duce de la Betel la Sihem, și spre miazăzi de la Lebona.

20. Și au poruncit copiilor lui Beniamin zicând: Mergeți și pândiți în vii.

21. Și vedeți, și iată când fetele din Silo ies să joace în jocuri, ieșiți din vii și răpiți‐vă fiecare nevasta din fetele din Silo și duceți‐vă în țara lui Beniamin.

22. Și va fi așa: dacă părinții lor sau frații lor vor veni să se plângă la noi, le vom zice: Dați‐ni‐le ca un dar, fiindcă n‐am luat câte o nevastă pentru fiecare în război; căci nu voi le‐ați dat lor, ca să fiți vinovați acum.

23. Și copiii lui Beniamin au făcut așa și și‐au luat neveste după numărul lor, dintre jucătoarele pe care le‐au prins, și au mers și s‐au întors la moștenirea lor și au zidit cetățile și au locuit în ele.

24. Și copiii lui Israel au plecat de acolo în vremea aceea, fiecare la seminția sa și la familia sa, și au ieșit de acolo fiecare la moștenirea sa.

25. În zilele acelea nu era împărat în Israel: fiecare făcea ce era drept în ochii săi.