Judecătorii 4 BIV2014

1. Ehud, din lume, a pierit, Iar Israel a săvârșit Lucruri care nu i-au plăcut, Lui Dumnezeu. El l-a vândut,

2. În mâna împăratului Din țara Canaanului. Iabin, acesta se numea Și la Hațor împărățea. Sisera era căpitan Al oștilor din Canaan. Ținutu-n care-a locuit E, Haroșet-Goim, numit.

3. Iabin avea o oaste mare, Precum și foarte multe care; Din fier, carele s-au făcut Și nouă sute a avut. Israeliții, greu, gemeau, Căci douăzeci de ani erau, De când Iabin i-a apăsat. Atunci, la Domnul, a strigat, Înspăimântat, al lor popor

4. În acel timp, judecător, Peste Israeliți, domnea Debora, cea care avea Un mare dar de prorocie, Și-i a lui Lapidot soție.

5. Întotdeauna, ea ședea Sub un finic ce se numea Drept „al Deborei” și-l găsim În muntele lui Efraim, Chiar între Rama și Betel. Acolo-ntregul Israel Mergea, de fiecare dată, Când aștepta o judecată.

6. După Barac – acela care Pe-Abinoam, tată, îl are, Iar locu-n care a trăit, Chedeș-Neftali e numit – Debora-n grabă a trimis, Pe niște slugi și-apoi i-a zis: „Ascultă ce a poruncit Domnul, atunci când mi-a vorbit: „Du-te spre vârful muntelui Cari este al Taborului Și ia cu tine zece mii, Dintre ai lui Neftali fii Și dintre ai lui Zabulon.

7. Spre malul râului Chison, În urmă, să vă îndreptați Și tabăra să v-așezați. Eu, pe Sisera, către voi, Îl voi împinge mai apoi, Cu toate carele pe care Oștirea lui Iabin le are. În felu-acesta, iată, vreau, În mâna voastră, să îi dau.”

8. Barac răspunse-ndată: „Bine. Merg, dacă vii și tu cu mine; Dar dacă nu vrei ca să vii, N-am să mă duc nici eu, să știi.”

9. Debora zise: „Merg și eu, Însă, să știi că Dumnezeu Nu-ți va da slavă-n a ta cale, Pentru că nu-n mâinile tale, Sisera are-a fi lăsat, Ci el are să fie dat În mâinile unei femei, Iar slava o să fie-a ei.” Apoi, Debora l-a-nsoțit La Chedeș, iar când au sosit,

10. Barac, de-ndată, veste-a dat, În tot ținutul, și-a chemat Oameni din Zabulon și fii Ai lui Neftali. Zece mii De inși, a strâns, în jurul lui, După porunca Domnului. Debora s-a alăturat, Oștirii ce s-a adunat Și-apoi, la drum, toți au pornit.

11. Heber – cel ce era Chenit – S-a despărțit de neamul care, Drept tată, pe Hobab, îl are Și cari fusese tot Chenit; De-asemenea, s-a despărțit De cel pe care îl avea Moise, drept socru, și ședea Singur acum, iar cortul lui. Chiar la al Țanaimului Stejar, fusese așezat, Căci lângă Chedeș, s-a aflat.

12. În grabă, oameni au venit Și pe Sisera l-au vestit Cum că Barac – acela care Pe-Abinoam, tată, îl are – S-a îndreptat, cu oastea lui, Spre muntele Taborului.

13. La Haroșet-Goim, de-ndat’, Sisera-atunci și-a adunat Pe toate cele nouă sute De care, ce-s din fier făcute, Și a pornit cu oastea lui, Spre apele Chisonului.

14. Debora, l-a Barac, s-a dus, Și-apoi, în acest fel, i-a spus: „Scoală, căci azi e ziua-n care, Domnul a hotărât că are Ca pe Sisera să îl dea, În mâna ta. Tu vei vedea Precum că Însuși Dumnezeu Va merge-n fața ta, mereu.” Barac, apoi, cu oastea lui, Din muntele Taborului – De zece mii de inși urmat – În iureș a pornit, de-ndat’.

15. Sisera și cu oastea lui Au fost, de mâna Domnului, Pe fugă puși; el și-a lăsat Carul de fier și-a alergat, Pe jos, speriat și îngrozit.

16. Barac și-ai să-i a urmărit Oștirea lui Sisera-apoi, Și au împins-o înapoi, La Haroșet-Goim, lovind-o Cu sabia și nimicind-o.

17. Pe jos, Sisera a fugit Și-n urmă s-a adăpostit În cortul lui Iael, cea care, Pe Heber zis Chenutu-l are Drept soț. El a intrat la ea, Pentru că-n pace se găsea Heber – cel ce era Chenit – Și cu Iabin, ce-a-mpărățit Peste Hațor. Atunci, Iael,

18. Către Sisera, zise-astfel: „Intră la mine, domnul meu, Căci n-ai de ce te teme. Eu Am să te-adăpostesc de-ndat’.” În cumpănă, el n-a mai stat, Ci în al ei cort a pătruns, Iar ea, în grabă, l-a ascuns, Sub o învelitoare. El

19. A zis apoi, către Iael: „Te rog, puțină apă vreau Să-mi dai acuma, ca să beau, Fiindcă-s tare însetat.” Ea, lapte, din burduf, i-a dat Și-n urmă, l-a acoperit, Să fie, de priviri, ferit.

20. El a mai zis: „Să te așezi, În ușă și să priveghezi, Iar dacă vine cineva Și te va întreba, cumva, „Este vreun om aici?”, să spui: „La mine-n cort, nimenea nu-i”.”

21. Femeia a încuviințat, Iar după ce el s-a culcat, Mâna, pe un țăruș, a pus – Aflat la cort – și-a mai adus Și un ciocan. Apoi Iael, Tiptil, se-apropie de el Și-n tâmplă-n urmă, i-a bătut Țărușul care i-a trecut Prin cap, încât l-a țintuit Jos, la pământ, și a murit.

22. Tocmai atunci, Barac venea, Căci pe Sisera-l urmărea. Iael, în cale, i-a ieșit Și-n felu-acesta, i-a vorbit: „Vino să îți arăt ceva Și spune-mi dacă, nu cumva, Cel urmărit de către tine Nu-i tocmai cel aflat la mine.” Barac, atunci, a năvălit Și pe Sisera l-a găsit, Cu un țăruș în tâmplă – mort – Zăcând pe jos, în al ei cort.

23. Iabin – cel care, împărat, Era-n Canaan, încoronat – În ziua ‘ceea, a simțit Că e, de Dumnezeu, smerit, În fața fiilor pe care Neamul lui Israel îi are.

24. Israeliți-au apăsat Greu, peste marele-mpărat, Astfel încât au reușit Să-l bată și l-au nimicit Apoi, cu toată oastea lui Din țara Canaanului.