Judecătorii 7 NTR
1. Ierub-Baal, adică Ghedeon, împreună cu tot poporul care era cu el, s-au sculat dimineață, au plecat și apoi și-au așezat tabăra lângă izvorul Harod. Tabăra lui Midian era la nord de ei, lângă dealul Moreh, în vale.
2. Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Poporul care este cu tine este prea numeros pentru ca Eu să dau Midianul în mâinile lor. S-ar putea ca Israel să se mândrească împotriva Mea și să zică: «Mâna mea m-a eliberat».
3. De aceea, vestește acum poporului următorul mesaj: «Cine este fricos și se teme, să se întoarcă și să se depărteze de muntele Ghiladului!»“. Douăzeci și două de mii de oameni s-au întors și, astfel, au mai rămas zece mii.
4. Domnul i-a zis din nou lui Ghedeon: „Oamenii sunt încă prea mulți. Coboară-i la ape și ți-i voi alege acolo. Acela despre care îți voi spune să meargă cu tine, va merge cu tine și toți aceia despre care îți voi spune să nu meargă cu tine, nu vor merge cu tine“.
5. Ghedeon a coborât poporul la apă și Domnul i-a zis: „Pe cei care vor lipăi apa cu limba, așa cum lipăie câinele, să-i separi de toți aceia care se vor pleca pe genunchi să bea apă!“.
6. Numărul celor care au lipăit apa cu limba a fost de trei sute de bărbați. Restul poporului s-a plecat pe genunchi să bea apă.
7. Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de bărbați care au lipăit din apă cum lipăie câinele, vă voi elibera și-i voi da pe midianiți în mâna ta. Toți ceilalți din popor să plece fiecare acasă“.
8. După ce poporul și-a luat proviziile și trâmbițele în mâini, Ghedeon i-a trimis pe toți bărbații lui Israel acasă, pe fiecare la cortul lui, și i-a ținut doar pe cei trei sute de bărbați. Tabăra lui Midian era în vale, mai jos de tabăra lui Ghedeon.
9. Chiar în noaptea aceea, Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Ridică-te și du-te în tabără, căci am dat-o în mâinile tale.
10. Dacă ți-e teamă s-o ataci, du-te în tabără împreună cu Pura, slujitorul tău,
11. și ascultă ce vorbesc oamenii acolo. Atunci vei prinde curaj și vei ataca tabăra“. Ghedeon împreună cu Pura, slujitorul lui, au înaintat până la avanpostul străjerilor care erau în tabără.
12. Midianiții, amalekiții și fiii Estului erau răspândiți în vale, ca o mulțime de lăcuste. Cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe țărmul mării.
13. Ghedeon a sosit, și iată că un om îi povestea semenului său un vis. El zicea: ‒ Am avut un vis: se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra midianiților. A ajuns până la cort, l-a izbit și acesta a căzut răsturnându-se cu susul în jos. Și, astfel, cortul a fost distrus.
14. Semenul lui a răspuns și a zis: ‒ Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioaș, un bărbat al lui Israel. Dumnezeu i-a dat în mâna lui pe Midian și toată tabăra.
15. După ce a auzit Ghedeon povestirea visului și interpretarea lui, s-a închinat și s-a întors în tabăra lui Israel. El le-a zis: „Ridicați-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Midian“.
16. A împărțit cei trei sute de bărbați în trei cete, a dat fiecăruia câte o trâmbiță și niște ulcioare goale cu torțe în ele,
17. și le-a zis: „Să vă uitați la mine și să faceți la fel! Când o să ajung la capătul taberei, să faceți așa cum voi face eu!
18. Când eu și cei care vor fi cu mine vom suna din trâmbițe, atunci să sunați și voi din trâmbițele voastre, de jur împrejurul întregii tabere, și să ziceți: «Pentru Domnul și pentru Ghedeon!»“.
19. Ghedeon și cei o sută de bărbați care erau cu el au ajuns la capătul taberei la începutul străjii de la miezul nopții, chiar după ce fuseseră puși de gardă alți străjeri. Atunci au sunat din trâmbițe și au spart ulcioarele pe care le aveau în mâini.
20. Cele trei cete au sunat din trâmbițe și au spart ulcioarele. Au apucat torțele cu mâna stângă, în timp ce în mâna dreaptă țineau trâmbițele ca să sune. Apoi au strigat: „Sabia Domnului și sabia lui Ghedeon!“.
21. Fiecare rămăsese la locul lui, în jurul taberei dușmanilor. Atunci toată tabăra a început să alerge; oamenii au început să țipe și s-o ia la fugă.
22. Când au sunat din cele trei sute de trâmbițe, Domnul a făcut ca oamenii care erau în tabără să întoarcă sabia unii împotriva altora. Cei din tabără au fugit către Bet-Șita, înspre Țerera, lângă granița de la Abel-Mehola, în apropiere de Tabat.
23. Bărbații lui Israel din Neftali, din Așer și din întregul Manase au fost chemați să-i urmărească pe midianiți.
24. Ghedeon a trimis mesageri prin tot muntele lui Efraim, zicând: „Duceți-vă, urmăriți-i pe midianiți și capturați-i la apele de lângă Bet-Bara și la Iordan“. Și toți bărbații lui Efraim s-au strâns și au pus stăpânire pe apele de lângă Bet-Bara și pe Iordan.
25. Le-au prins pe cele două căpetenii ale midianiților, pe Oreb și pe Zeeb. Pe Oreb l-au ucis la Țur-Oreb, iar pe Zeeb l-au ucis la Iecheb-Zeeb. După ce i-au urmărit pe midianiți, i-au adus lui Ghedeon capetele lui Oreb și Zeeb dincolo de Iordan.