Logo
🔍

Judecătorii 8 BVA

«

1. Efraimiții i-au zis lui Ghedeon: „Cum ți-ai permis să te comporți astfel cu noi? De ce nu ne-ai chemat și pe noi când te-ai dus să lupți împotriva midianiților?” Ei au început astfel o mare ceartă cu el.

2. Ghedeon le-a răspuns: „Ce-am făcut eu în comparație cu voi? Nu este mai bun culesul strugurilor lui Efraim decât culesul viilor lui Abiezer?

3. Remarcați că Dumnezeu a făcut ca Oreb și Zeeb – comandanții midianiților – să ajungă tocmai în mâinile voastre! Oare am fost capabil să fac mai mult decât voi?” După ce le-a spus aceste cuvinte, mânia lor a încetat.

4. Apoi Ghedeon a ajuns la Iordan și l-a traversat împreună cu cei trei sute de oameni care mergeau împreună cu el. Deși erau obosiți, încă își urmăreau dușmanul.

5. Ghedeon le-a zis oamenilor din Sucot: „Vă rog să le dați câteva bucăți de pâine celor care merg împreună cu mine; pentru că sunt obosiți. Noi suntem încă în acțiune, urmărind pe Zebah și pe Țalmuna – regii Midianului!”

6. Conducătorii din Sucot i-au răspuns: „Sunt deja Zebah și Țalmuna prizonierii tăi, ca să dăm pâine armatei tale?”

7. Ghedeon le-a zis: „Am înțeles! Dacă acesta este răspunsul vostru, să știți că după ce Iahve va face ca Zebah și Țalmuna să ajungă în mâinile mele, vă voi rupe carnea cu spinii deșertului și cu mărăcini!”

8. De acolo au plecat la Peniel și a formulat aceeași cerere. Oamenii din Peniel i-au răspuns exact cum îi răspunseseră și cei din Sucot.

9. Atunci Ghedeon le-a zis (și) celor din Peniel: „Când mă voi întoarce în pace, vă voi dărâma acest turn!”

10. Zebah și Țalmuna erau în Carcor. Împreună cu ei era și armata lor care mai avea doar cincisprezece mii de bărbați. Aceia erau singurii supraviețuitori din toată armata popoarelor Estului; pentru că o sută douăzeci de mii de luptători erau deja morți.

11. Ghedeon a ales să meargă pe drumul nomazilor, la Est de Nobah și de Iogbeha. Astfel, el decis să atace acea armată care credea că nu este amenințată de niciun pericol.

12. Atunci cei doi regi ai Midianului – Zebah și Țalmuna – au fugit; dar el i-a urmărit, i-a capturat și le-a învins toată armata.

13. Apoi, Ghedeon – fiul lui Ioaș – s-a întors de la luptă, trecând prin defileul Heres.

14. A prins un tânăr dintre oamenii din Sucot; și i-a pus câteva întrebări. Acesta i-a dat în scris numele conducătorilor și ale membrilor consiliului bătrânilor din Sucot: erau șaptezeci și șapte de bărbați.

15. Ghedeon s-a dus la oamenii din Sucot și le-a zis: „Vi-i prezint pe Zebah și pe Țalmuna, din cauza cărora m-ați ridiculizat (și ați refuzat să ne ajutați) zicând: Sunt deja Zebah și Țalmuna prizonierii tăi, ca să dăm pâine armatei tale?”

16. I-a capturat pe cei din consiliul bătrânilor orașului. Apoi a luat spini din deșert și mărăcini, cu care i-a pedepsit pe oamenii din Sucot.

17. Mergând mai departe, a dărâmat turnul din Peniel și i-a omorât pe oamenii care erau în acel oraș.

18. Apoi le-a zis lui Zebah și lui Țalmuna: „Cum erau bărbații pe care i-ați omorât la Tabor?” Ei i-au răspuns: „Toți erau ca tine: fiecare semăna cu un fiu de rege!”

19. El le-a zis: „Erau frații mei, fiii mamei mele! Vă jur pe Iahve care este viu, că dacă i-ați fi lăsat să trăiască, nu v-aș omorî acum!”

20. Apoi, el i-a zis lui Ieter care era primul copil născut în familia lui: „Omoară-i!” Dar tânărul nu a scos sabia; pentru că fiind încă un copil, îi era frică.

21. Atunci Zebah și Țalmuna i-au zis: „De ce nu ne omori tu personal? Cum este omul (ca vârstă), așa este și forța lui!” Ghedeon s-a ridicat și i-a omorât pe Zebah și pe Țalmuna. Apoi a luat podoabele valoroase care erau la gâtul cămilelor lor.

22. Bărbații lui Israel i-au zis lui Ghedeon: „Guvernează tu peste noi; pentru că ne-ai eliberat de dominația midianiților! Fii tu regele nostru, urmat de fiul tău și de nepotul tău!”

23. Ghedeon le-a răspuns: „Nu eu voi fi regele vostru; și nici urmașul meu nu vă va guverna. Ci Iahve va fi conducătorul vostru!”

24. Ghedeon le-a mai zis: „Totuși, doresc să vă cer ceva: dați-mi fiecare câte un cercel din prada voastră!” Dușmanii lor purtaseră cercei de aur, pentru că fuseseră ismaeliți.

25. Ei i-au răspuns: „Îți vom da!” Apoi au pus jos o pânză; și fiecare om a aruncat pe ea cerceii luați ca pradă.

26. Greutatea cerceilor de aur adunați ca urmare a cererii lui Ghedeon, a fost de o mie șapte sute de șecheli de aur, fără să se ia în calcul alte podoabe, ornamente și hainele de culoare roșiatică pe care le purtau regii Midianului. La acestea s-au adăugat lănțișoarele de la gâtul cămilelor lor.

27. Ghedeon a făcut din ei o tunică pentru ceremonii religioase, pe care a pus-o în orașul lui: la Ofra. Tot Israelul s-a prostituat, închinându-se la acea tunică acolo. Și astfel, ea a devenit o capcană pentru Ghedeon și pentru familia lui.

28. Apoi midianiții au fost obligați să își accepte situația umilitoare înaintea israelienilor; și nu au mai avut curajul să își ridice capetele. Cât a trăit Ghedeon, țara a avut odihnă – patruzeci de ani.

29. Apoi Ierub-Baal – fiul lui Ioaș – s-a retras (din orice activitate de conducător) și a locuit în casa lui.

30. În familia lui Ghedeon au fost șaptezeci de fii, pentru că el a avut multe soții.

31. Concubina lui din Șehem i-a născut și ea un fiu, căruia i-a pus numele Abimelec.

32. Ghedeon – fiul lui Ioaș – a murit după ce ajunsese foarte bătrân; și a fost înmormântat în mormântul tatălui lui – Ioaș, la Ofra, pe proprietatea familiei lui Abiezer.

33. După ce a murit Ghedeon, israelienii s-au întors la păcatele pe care le făcuseră înainte. Ei s-au prostituat prin închinarea înaintea baalilor. Astfel, l-au declarat și l-au venerat pe Baal-Berit ca (dumne)zeu al lor.

34. Israelienii nu și-au mai amintit de Iahve care trebuia să fie singurul Dumnezeul al lor – Cel care îi eliberase de dominația tuturor dușmanilor din jur;

35. și nici nu au urmat în mod consecvent exemplul familiei lui Ierub-Baal – adică al lui Ghedeon –, deși el făcuse bine (poporu)lui Israel.

»