Plângerile 1 VDCL

1. Cum șade singuratică cetatea cea plină de popoare! A ajuns ca o văduvă, care era mare între neamuri! Cea care era doamnă printre ținuturi a ajuns birnică!

2. Plânge amarnic noaptea și lacrimile ei sunt pe obrajii ei; din toți iubiții ei nu este unul care s‐o mângâie. Toți prietenii ei s‐au purtat cu necredincioșie cu ea; i s‐au făcut vrăjmași.

3. Iuda s‐a dus în robie pentru suferință și mare robie. El locuiește printre neamuri, nu află odihnă. Toți prigonitorii lui l‐au ajuns în strâmtori.

4. Căile Sionului jelesc, căci nu este nimeni să vină la sărbătoarea măreață. Toate porțile lui sunt pustiite; preoții săi suspină, fecioarele sale sunt întristate, el însuși este în amărăciune.

5. Protivnicii săi sunt în cap, vrăjmașii săi propășesc. Căci Domnul l‐a întristat pentru mulțimea fărădelegilor sale. Pruncii săi s‐au dus în robie înaintea potrivnicului.

6. Și toată mărirea ei s‐a depărtat de la fiica Sionului. Mai marii săi sunt ca cerbii care nu află pășune și s‐au dus fără putere înaintea celui ce‐i gonește.

7. Ierusalimul în zilele suferinței și ticăloșiei lui își aduce aminte de toate lucrurile sale plăcute care erau în zilele de demult. Când a căzut poporul său în mâna protivnicului și nu era cine să‐i ajute, potrivnicii l‐au văzut și au râs de pieirea lui.

8. Ierusalimul a păcătuit greu. De aceea este ca un lucru necurat. Toți câți l‐au cinstit îl disprețuiesc, căci i‐au văzut goliciunea și el însuși suspină și se întoarce înapoi.

9. Necurăția lui era în poalele lui. Nu și‐a adus aminte de sfârșitul său; de aceea s‐a înjosit uimitor; nu este cine să‐l mângâie: Vezi, o, Doamne, mâhnirea mea, căci vrăjmașul s‐a înălțat.

10. Vrăjmașul și‐a întins mâna peste toate lucrurile plăcute ale lui: căci el a văzut intrând în locașul său sfințit neamuri de care tu porunciseși să nu intre în obștea ta.

11. Tot poporul său suspină; caută pâine; și‐au dat lucrurile lor plăcute pentru hrană, ca să prindă la suflet. Vezi, Doamne, și privește, căci am ajuns de disprețuit.

12. Oare nu este nimic pentru voi toți care treceți? Priviți și vedeți dacă este durere ca durerea mea care mi s‐a făcut, cu care m‐a întristat Domnul în ziua aprinderii mâniei sale.

13. El a trimis din înălțime foc în oasele mele și le‐a cuprins; a întins o mreajă picioarelor mele, m‐a întors înapoi; m‐a făcut nemângâiat și bolnav toată ziua.

14. Jugul fărădelegilor mele este legat de mâna sa; s‐au împletit împreună, s‐au suit pe grumazul meu; a făcut ca puterea mea să se poticnească. Domnul m‐a dat în mâinile lor din care nu pot să mă ridic.

15. Domnul a răsturnat pe toți puternicii mei în mijlocul meu; a chemat asupra mea o adunare care să sfărâme pe tinerii mei. Domnul a călcat în teasc pe fecioara, fiica lui Iuda.

16. Pentru aceste lucruri plâng; ochiul meu, ochiul meu curge cu apă; căci mângâietorul care să‐mi răcorească sufletul este departe de mine. Copiii mei sunt nemângâiați, căci vrăjmașul a biruit.

17. Sionul își întinde mâinile și nu este cine să‐l mângâie. Domnul a poruncit despre Iacov ca cei ce sunt împrejurul lui să fie vrăjmașii lui: Ierusalimul este între ei ca un lucru necurat.

18. Domnul este drept, căci m‐am răzvrătit împotriva poruncii sale. Ascultați, vă rog, toate popoarele, și vedeți durerea mea! Fecioarele mele și tinerii mei s‐au dus în robie.

19. Am chemat pe iubiții mei: ei m‐au amăgit. Preoții mei și bătrânii mei și‐au dat duhul în cetate când și‐au căutat hrană ca să prindă la suflet.

20. Vezi, Doamne, căci sunt în strâmtorare; îmi ard măruntaiele. Mi se întoarce inima în mine, căci m‐am răzvrătit: afară sabia m‐a lipsit de copii; înăuntru este ca moartea.

21. M‐au auzit suspinând: nu este cine să mă mângâie. Toți vrăjmașii mei au auzit de nenorocirea mea, se bucură că ai făcut‐o. Tu vei face să vină ziua pe care ai vestit‐o și ei vor fi ca mine.

22. Să vină înaintea ta toată răutatea lor și fă‐le cum mi‐ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele. Căci suspinele mele sunt multe și inima îmi este bolnavă.