Logo
🔍

Plângerile 4 BVA

«

1. Vai cum s-a înnegrit aurul și cum s-a modificat aspectul aurului curat! Pietrele sfinte stau risipite pe la colțurile străzilor.

2. Fiii remarcabili ai Sionului care altădată erau apreciați la fel ca aurul pur, sunt considerați acum ca ulcioarele de lut prelucrate de mâinile olarului.

3. Chiar și șacalii își scot sânul ca să își alăpteze puii! Dar fiica poporului meu a ajuns să fie nemiloasă ca struții deșertului.

4. Limba celui alăptat se lipește de cerul gurii lui și se usucă de sete. Copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.

5. Cei care se hrăneau cu mâncăruri speciale, zac acum abandonați pe străzi. Cei care fuseseră crescuți în purpură, se lipesc de un morman de cenușă.

6. Vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei care a fost distrusă într-o clipă fără să fi atins-o cineva.

7. Prinții ei erau mai curați decât zăpada și mai albi decât laptele. Corpurile le erau mai roșii decât rubinele, iar fețele lor semănau cu safirul.

8. Dar acum sunt mai negri decât funinginea, astfel încât nici nu îi mai recunoști pe străzi. Pielea li s-a lipit de oase și a devenit uscată ca lemnul.

9. Cei omorâți de sabie sunt mai fericiți decât aceia pe care i-a distrus foametea. Afectați de foame, aceștia se sting din lipsa recoltelor de pe câmp!

10. Femeile, care odată erau pline de milă, și-au fiert copiii cu mâinile lor; apoi, ei le-au folosit ca hrană atunci când fiica poporului meu a ajuns să fie strivită (de foamete)!

11. Iahve Și-a manifestat cu forță toată mânia Lui și a făcut să se simtă intens efectul ei! A aprins un foc în Sion. Acesta i-a consumat temeliile.

12. Regii pământului nu ar fi crezut și niciunul dintre locuitorii lumii nu și-ar fi imaginat că dușmanul și inamicul (nostru) vor intra pe porțile Ierusalimului.

13. Acest lucru s-a întâmplat din cauza păcatelor profeților lui și a nedreptăților preoților care au vărsat în mijlocul lui sângele celor drepți.

14. Ei rătăcesc acum ca orbii pe străzi, fiind atât de murdari de sânge, încât nimeni nu are curajul să se atingă de hainele lor.

15. Ceilalți strigă la ei: „Plecați, murdarilor! Plecați! Depărtați-vă! Nu ne atingeți!” În timp ce fug și rătăcesc printre celelalte națiuni, acestea le spun: „Nu vor mai locui aici!”

16. Chiar Iahve i-a împrăștiat și nu i-a mai protejat. Astfel, preoților nu li se mai arată respect, iar bătrânilor nu li se mai acordă cinste.

17. Ochii noștri au obosit așteptând degeaba ajutorul. Am privit din turnurile noastre la un popor care nu ne putea scăpa (de dezastru).

18. Dușmanii ne urmăreau; și astfel nu puteam ieși în piețe. Sfârșitul se apropia și termenul expirase; pentru că ne venise sfârșitul.

19. Persecutorii noștri au fost mai rapizi decât vulturii care zboară pe cer. Ne-au urmărit pe munți și ne-au pândit în deșert.

20. Cel dedicat în slujba lui Iahve, care era suflarea vieții noastre, a fost capturat în gropile lor. Despre el spuneam (altă dată): „Vom trăi la umbra lui printre celelalte națiuni!”

21. „Fiica Edomului, bucură-te și sari de veselie – tu care locuiești în țara Uț! Dar să știi că acea cupă va trece și pe la tine. Te vei îmbăta (bând din ea) și (apoi) te vei dezbrăca!”

22. „Fiica Sionului, pedeapsa ta s-a sfârșit. El nu îți va mai prelungi exilul. Dar să știi fiică a Edomului că El va pedepsi nedreptatea ta și îți va pune în evidență păcatele.”

»