Logo
🔍

Plângerile 5 BVA

«

1. „Doamne, amintește-ți de ce ni s-a întâmplat! Uită-te și remarcă rușinea noastră!

2. Moștenirea noastră a ajuns în proprietatea unor necunoscuți; iar casele noastre sunt folosite de străini.

3. Am ajuns orfani de tată. Mamele noastre sunt văduve.

4. Bem din apele noastre plătind bani; și când avem nevoie de lemnele noastre, trebuie să le cumpărăm.

5. Persecutorii noștri ne urmăresc. Deși suntem obosiți, nu suntem lăsați să ne odihnim.

6. Ne-am aliat cu Egiptul și cu Asiria, ca să ne săturăm cu pâine.

7. Părinții noștri au păcătuit și acum nu mai sunt; iar noi suportăm pedeapsa (pentru păcatul) lor.

8. Sclavii stăpânesc peste noi și nimeni nu ne eliberează din oprimarea lor împotriva noastră.

9. Ne câștigăm pâinea riscându-ne viața din cauza pericolului de a fi omorâți cu sabia în deșert.

10. Ne arde pielea ca un cuptor de febra cauzată de foame.

11. Femeile au fost violate în Sion. Același lucru s-a întâmplat cu fecioarele din orașele lui Iuda.

12. Conducătorii (noștri) au fost spânzurați de mâinile lor, iar bătrânilor nu li s-a acordat nicio cinste.

13. Tinerii muncesc foarte greu la piatra de moară, iar copiii cad sub poverile de lemne.

14. Bătrânii nu mai vin la poarta orașului, iar tinerii au încetat să mai cânte.

15. A dispărut bucuria din inimile noastre, iar dansul nostru s-a transformat în jale.

16. A căzut coroana de pe capul nostru. Vai de noi, pentru că am păcătuit!

17. Acesta este motivul pentru care nu mai avem energie; și ni s-au întunecat ochii:

18. Muntele Sion a ajuns să fie devastat. Pe el se plimbă șacalii.

19. «Doamne, Tu guvernezi pentru eternitate. Tronul Tău dăinuie din generație în generație.

20. De ce să ne uiți pentru totdeauna? De ce să ne abandonezi pentru mult timp?

21. Întoarce-ne la Tine, Doamne; și ne vom întoarce! Dă-ne din nou zile ca cele din trecut!

22. Oare să Te fi dezis Tu pentru totdeauna de noi și să Te fi mâniat dincolo de orice limită?!»”